Un fost comandant al trupelor SUA din Europa a vorbit despre tensiunile și complicațile pe care le creează Rusia în ultima perioada. El spune că scopul Federației Rusești este de a controla Marea Neagră.
Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA din Europa, a vorbit despre mișcările de trupe pe care le efectuează Rusia în ultima perioadă și a atras atenția că obiectivul este acela de-a izola Ucraina de Marea Neagră. Întrebat dacă, în curând, rușii vor avea graniță comună cu România, Hodges a spus.
„Cred că lor le-ar plăcea asta, dar nu mă aștept la asta. Cred însă că Rusia vrea să controleze întreaga linie costieră a Ucrainei, de la Odesa, până în Crimeea, apoi Azov. Vor să izoleze Ucraina de Marea Neagră și apoi să controleze regiunea, să își extindă abilitatea de a controla regiunea Mării Negre. Fără niciun dubiu își doresc asta. Acesta este motivul pentru care au peste 2.000 de soldați în Transnistria, pentru că este capătul opus al liniei.
„Este noua Cortină de Fier de-a lungul Mării Negre”
Dar cred că ar fi un calcul foarte greșit al Kremlinului să presupună că Vestul nu va face nimic, cum am făcut înainte. Dacă vor considera că Germania și Franța nu vor face nimic, că SUA doar vorbește și că de fapt, suntem interesați mai degrabă de China, cred că o să persiste în greșeală”, a spus Ben Hodges la Digi 24.
„Aș spune așa: este noua Cortină de Fier de-a lungul Mării Negre. Rusia nu vrea să folosească forța împotriva unei țări NATO. Nu vor să lupte împotriva NATO. Dar n-au nicio problemă să folosească forța împotriva Moldovei, Ucrainei și Georgiei”, a mai afirmat fostul comandant al trupelor SUA din Europa.
Germania și Franța trebuie să ia poziție în fața agresiunilor Rusiei
Este o perioadă în care Germania și Franța trebuie să aibă un cuvânt de spus în politica externă a Rusiei. „Acesta este momentul în care Germania și Franța trebuie să demonstreze capacități de lideri. Vorbim despre motorul Uniunii Europene, așa cum spun ei despre ei, sunt liderii UE.
Dacă își vor întoarce privirea și nu pun presiune pe Kremlin să fie transparenți, lucru pe care nu l-au făcut până acum, să-i facă responsabili pentru uciderea soldaților ucraineni în timpul unei perioade de încetare a focului, pentru amenințările la adresa monitorilor OSCE, dacă Germania și Franța nu fac nimic legat de toate acestea, atunci autonomia strategică pentru Europa este o glumă, nu va mai avea nicio credibilitate.
Sunt sigur că administrația Biden lucrează îndeaproape cu Parisul și Berlinul și le spune: trebuie să faceți ceva. Acestea sunt singurele capitale care pot influența comportamentul Kremlinului, Berlinul și Parisul, datorită investițiilor economice uriașe pe care le reprezintă. Dacă ei nu se implică, atunci Kremlinul poate spune că „SUA, singure, nu vor putea opri ce facem noi!”, a mai precizat Hodges.
Sursă: evz.ro