Statul Român are talentul de a îngropa orice speranță la „o Românie normală”. Resursele României sunt atacate constant de indivizi care urmăresc propriul profit. Țintă de această dată sunt resursele minerale, sarea și grafitul.
Să rămânem deocamdată la sare. Ea este nu numai un aliment, de altfel singurul mineral folosit ca aliment, ci şi o bogăţie care poate aduce foarte mult profit. Un exemplu clasic, venit tocmai din Evul Mediu. În Moldova, în localitatea Negoiești, există un pod de piatră peste pârâul Gârbovanul, un afluent al Trotușului, care a fost ridicat pe vremea lui Ştefan cel Mare. Domnitorul a plătit constructorii cu „un kertic domnesc de 2000 oca sare.”
În ziua de astăzi, sarea şi grafitul României sunt administrate de o companie naţională. Una dintre puţinele care administrează o bogăţie inestimabilă şi care, deocamdată, încă a scăpat de prăduitori şi se mai află în cea mai mare parte în proprietatea statului român.
Prima minciună de pe site-ul oficial
Prin Hotărârea de Guvern numărul 767/21.11.1997, se înfiinţează Societatea Naţională a Sării S.A, persoană juridică română cu capital majoritar de stat. Ea este o societate pe acţiuni, continuatoarea în fapt a altor forme de organizare anterioare, de la centrală, până la regie autonomă. Cel puţin aşa scrie pe site-ul oficial al societăţii. Numai că este o mare diferenţă faţă de ce scrie în actul normativ invocat. Pentru că în HG 767/21.11.1997 scrie foarte clar: „(1) Se înființează Societatea Națională a Sării – S.A., societate comercială pe acțiuni, persoana juridică română, cu capital integral de stat, cu sediul în municipiul București, Calea Victoriei nr. 220, sectorul 1, prin reorganizarea Regiei Autonome a Sării București, care se desființează.(2) Societatea Naționala a Sării – S.A. se organizează și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, potrivit dispozițiilor legale în vigoare și statutului. Articolul 2(1) Capitalul social inițial al Societății Naționale a Sării – S.A. este de 76,911 miliarde lei și se constituie prin preluarea activului și pasivului Regiei Autonome a Sării București.”
Este o mare diferenţă între „capital majoritar de stat” şi „capital integral de stat”.
Mai mult, la Articolul 7 al aceluiaşi act normativ scrie clar: „Drepturile și obligațiile acționarilor la Societatea Naționala a Sării – S.A. sunt reprezentate de Ministerul Industriei și Comerțului”. Atât şi de nimeni altcineva. Aşadar, sarea României, dar şi grafitul, trecut mai la secret, erau la acea dată în proprietatea exclusivă a statului român, care le administra conform prevederilor de la Articolul 4 al aceluiaşi act normativ.
Dar asta era în urmă cu 24 de ani, când s-a înfiinţat societatea. Între timp, capitalismul a mai avansat în România, mai ales când este vorba de prăduit resurse ale statului. În hotărârea de Guvern menţionată, se mai precizează la Articolul 10: „Persoanele fizice sau juridice, române și străine, vor putea deține acțiuni la Societatea Națională a Sării – S.A.,” Adică, statul este prorpietar unic la înfiinţare, dar poate scoate la vânzare acţinuni şi nu mai este proprietar unic. Şi s-au scos. Astfel încât astăzi, structura acţionariatului la „Salrom” arată astfel: 51 la sută statul român şi 49 la sută Fondul Proprietatea”. Astfel că în consiliul de administraţie se află 5 membri. 3 din partea acţionarului majoritar, adică statul şi 2 din partea acţionarului minoritar, Fondul Proprietatea.
De remarcat este şi faptul că „Salrom” S.A. a fost tot timpul pe profit. Numai anul trecut a avut aproximativ 30 de milioane de lei noi şi nu are nici un fel de datorii la stat.
Încă de la început, trebuie să mai reţinem două lucruri esenţiale pentru demonstraţia pe care o vom face în continuare, despre cum s-a pus la cale prăduirea sării şi a grafitului românesc.
Primul: în HG HG 767/21.11.1997 se arată: „Persoanele fizice sau juridice, române și străine, vor putea deține acțiuni la Societatea Națională a Sării – S.A., fără a fi afectată poziția statului de acționar majoritar.”
Cel de-al doilea element important în campania de prăduire este un nume: Simona Carmen Fătu.
Cum a început campania
Prăduirea sării şi a grafitului nu a început acum, în timpul Cabinetului Câţu, ci este mai veche, încă de pe vremea când premier era Ludovic Orban.
Director la „Salrom” era Constantin Jujan, om de specialitate, inginer de mine. Care voia ca societatea să se dezvolte, pentru că potenţial exista. Ludovic Orban a trimis însă peste el corpul său de control, care se spune printre angajaţi că a descoperit o serie de nereguli. Care nereguli însă nu au fost niciodată făcute publice. În acelaşi timp cu controlul, apărea la „Salrom” şi omul de încredere al lui Orban, în persoana doamnei Gabriela Izabela Mantu. Angajată cu contract pe termen limitat în funcţia de director economic. Venea să pună lucrurile la punct la societatea profitabilă „Salrom”, fix de la răpciugoasa şi falimentara „Poşta Română”. Neregulile nefăcute niciodată publice au dus la schimbarea din funcţie a lui Jujan şi înlocuirea lui cu Gabriela Mantu, devenită director interimar. Pe vremea aceea ministerul de care aparţinea „Salrom” nu se rupsese în două, „Industrii” şi „Energie”, iar ministru peste toate era Virgil Popescu. Care ministru a decis încheierea interimatului doamnei Gabriela Mantu şi numirea ca director a lui Radu Constantin, doamna Mantu trecând înapoi director economic.
Între timp însă, în ciuda pandemiei, s-au ţinut alegerile parlamentare, iar Alianţa USR-PLUS nu numai că a intrat în Parlament, ci şi la guvernare alături de PNL. Ca să nu se certe proaspeţii tovarăşi de guvernare, bănosul minister al Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri se rupe în două. Ministerul Energiei, unde rămâne ministru penelistul Virgil Popescu şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, unde ministru este numit useristplusistul Claudiu Năsui. În subordinea căruia trece şi „Salrom”.
Ministrul Claudiu Năsui nu-l agreează însă pe directorul Radu Constantin, numit de PNL şi îl schimbă, punând-o la loc, dar tot interimar, pe directoarea economică Gabriela Mantu.
La rândul ei, Mantu are o politică de subordonare fără crâcnire a directorilor de sucursale, care sunt toţi interimari, cu excepţia directorului de la Salina Praid, Zoltan Seprodi. Astfel încât, dacă nu îi execută ordinele întocmai şi la timp, orice director poate fi zburat fără multe vorbe. Cu Seprodi este altceva. Nimeni nu-i periclitează postul atâta timp cât alianţa de la guvernare are nevoie şi de UDMR pentru a avea majoritate în Parlament.
Manevra cu secretarul de stat
Am spus la început că trebuie să reţinem un nume: Simona Gabriela Fătu. De curând, doamna Fătu a fost numită secretar de stat în ministerul condus de domnul Claudiu Năsui. Ce o recomandă pentru acest post, în afară de vocea şi talentul, ne explică pe data de 15.02.2021, chiar domnul ministru, pe pagina sa de socializare, text preluat de Agerpres: „Una dintre priorităţile acestui Guvern este reforma companiilor de stat. Prea mult timp au fost căpuşate politic şi de diverse mafii. Din cele 42 de companii câte are Ministerul Economiei, 14 sunt în insolvenţă sau în faliment şi încă 22 au probleme mari (pierderi şi datorii masive). Chiar şi printre companiile profitabile, multe ar putea fi cu mult mai profitabile dacă nu s-ar fi furat din ele masiv”
Potrivit ministrului citat de Agerpres, „Simona Fătu are o experienţă de peste 25 ani în management şi funcţii de conducere în companii internaţionale şi naţionale din industrie, finanţe şi bănci. Cu oameni precum Simona Fătu (…), România are o şansă să se facă bine. Iar economia ţării noastre să nu mai ducă în spate tone de găuri negre care înghit banii noştri, bani ai contribuabililor care plătesc taxe şi impozite”, a subliniat Năsui.
Să trecem peste fractura de logică. Dacă doamna Fătu a deţinut 25 de ani funcţii de conducere în companii, inclusiv în companii de stat iar acestea sunt la pământ, adevărate găuri negre care înghit banii noştri, ai contribuabililor, cum de şi-a revenit acum şi este gata să facă profitabile aceste găuri negre. Ba chiar să facă şi mai profitabile companiile deja profitabile.
Totuşi, în această postare, ministrul Claudiu Năsui face o omisiune. Uită să spună că proaspătul secretar de stat Simona Fătu, între alea multele companii, a fost 10 ani şi în Consiliul de Administraţie la „Salrom”. Deci, practic, şi-a tras peste tricoul cu Fondul Proprietatea, pe cel al ministerului, adică al statului. Şi astfel, Fondul Proprietatea ajunge să stăpânească resursele de grafit şi sare ale României. Cât a fost reprezentanta FP-ului, doamna Simona Fătu, cea venită să salveze economia, s-a opus constant oricăror investiţii sau modernizări la „Salrom”. După cum veţi vedea, nu întâmplător.
Simona Fătu s-a opus constant dezvoltării „Salrom”. Adică fix ce acuză acum din funcţia de secretar de stat
Mai în amănunt, cum s-a desfăşurat acest proces de prăduire a sării, ne descrie din interior un fost oficial în ministerul condus acum de Claudiu Năsui, într-o conferinţă de presă ţinută pe data de 6 aprilie. Domnul Cătălin Bulf, fost secretar de stat: „Compania, („Salrom” n.r.) obligată de faptul că era în funcțiune, și-a făcut planuri de dezvoltare pe mai multe saline. Am să vă dau câteva exemple. La Salina de la Prahova, nu numai că se urmărea modernizarea, dar și construcția unui hotel în interiorul minei. Erau 2 proiecte de dezvoltare a minei de la Praid, pentru lărgire, se trece de la nivelul minus la 300 m și la 500 m, să poți să stai în mină. La Cacica, la fel, modernizare.
Mai există un proiect foarte frumos de transformare a minei de la Ocna Mureș într-una modernă, care să producă și sare alimentară, pentru a alimenta nu numai Transilvania, dar și Ungaria, Slovacia și Serbia. Sarea de acolo este foarte ieftină şi, deci, rentabilă. Dacă produci sare alimentară la Cacica și vrei să vinzi la București, s-ar putea să ai probleme, să fie mai ieftină cea din import. Atunci, această mină de la Ocna Mureș ar fi fost chiar în centrul Transilvaniei și ar fi reușit să acopere o foarte mare zonă pentru desfacere. Vreau să vă spun că la toate aceste proiecte, doamna Simona Fătu s-a opus, pentru simplul motiv că era reprezentanta Fondului Proprietatea, care are 49% din SNS, și care a motivat că Fondul Proprietatea are nevoie de bani, nu de dezvoltarea Societății Naționale a Sării (SNS)” – a declarat fostul demnitar.
Pe scurt, doamna chemată acum să salveze economia s-a opus dezvoltării „Salrom” pe motiv că FP-ul pe care îl reprezenta în consiliul de administraţie, vrea bani şi nimic altceva. După cum vom vedea, acest principiu îi va călăuzi şi activitatea de secretar de stat.
Cum a făcut Năsui ca sarea să ajungă în mâna Simonei Fătu
Schema prin care omul de încredere al ministrului Claudiu Năsui, doamna secretar de stat Simona Fătu să pună, practic, mâna pe resursele de sare ale României şi să le prăduiască, este relativ simplă. Ne-o descrie acelaşi fost secretar de stat, Cătălin Bulf, în conferinţa de presă din 6 aprilie: „Avem Fondul Proprietatea pe de-o parte şi MEEMA, ministerul, pe de alta. Fostul consiliu de administraţie se alcătuia aşa: Fondul Proprietatea își nominalizează 2 membri, iar MEEMA, 3. De aici se alege un director general. Avem apoi AGA, unde participă 49% Fondul Proprietatea, şi 51% statul român. Doamna Simona Fătu era unul dintre cei doi reprezentanţi ai Fondului Proprietatea. Ce se întâmplă astăzi? Ce face, astăzi, dl. Năsui? O pune la MEAT, (Ministerul Economiei, n.r.) pe doamna Simona Carmen Fătu, delegându-și prerogativele dânsului de ministru. În acest fel, Fondul Proprietatea (FP) are de partea lui ministru, are secretar de stat, dar își şi numește, în același timp, cei doi membri în CA-ul de la SNS. Doamna Simona Carmen Fătu, omul Fondului Proprietății, acum numește practic 3 oameni.
Precum vedeți, Fondul Proprietatea, care are 49%, deține întregul Consiliu de Administrație, pentru că doamna, fiind omul de la FP, și-a nominalizat oamenii ei. Deci, cei doi de la F.P şi cei trei de la stat, sunt desemnaţi de aceeaşi Simona Fătu. Este ales un director general tot de către Fondul Proprietatea, iar hotărârile AGA sunt controlate și aprobate de către doamna Simona Carmen Fătu. Astăzi, circuitul de decizie este în CA, dat de Fondul Proprietatea, și în AGA, controlată tot de Fondul Proprietatea. Deci, toate resursele de sare sau 90% din resursele de sare ale României sunt în mâna unui singur om, un om care, timp de 10 ani de zile, a fost împotriva dezvoltării SNS-ului și astăzi decide pentru noi ce se va întâmpla cu anumite resurse”.
Prăduirea cu bătaie lungă a grafitului
Cu resursele de grafit, situaţia este şi mai dureroasă. România poate pierde uşor această resursă minerală, care în viitor va fi la mare căutare.
Avem un Green Deal-ul european, care ne obligă să trecem de pe combustibilul fosil, pe curent electric în următorii 10 ani. Apoi, până în 2050, trebuie să devenim neutri din punct de vedere al emisiei de dioxid de carbon. În aceste condiţii, va creşte foarte mult consumul de grafit. Între 2021 şi 2027 se estimează că acesta va creşte cam de 12 ori.
„Salrom” are două mine de grafit. Dacă mai adăugăm şi minele de sare, la fel de importante, înţelegem de ce este bătălia asta pe viaţă şi pe moarte pentru ca statul să nu mai fie majoritar în societate.
Cum se va face deposedarea statului
Doamna secretar de stat Simona Fătu, doreşte să prăduiască „Salrom” prin listarea la Bursă a societăţii. Motivul invocat este cel puţin hilar: „Salrom” nu este modernizată şi retehnologizată. Incredibil. După ce zece ani de zile s-a opus retehnologizării şi modernizării, aceeaşi doamnă vinde acum societatea pe nimic la Bursă, unor străini, cu tot cu bogăţiile pe care le exploatează, pe motiv că nu este modernizată şi retehnologizată. Aşa tupeu, mai rar.
Doamna secretar de stat Simona Fătu nu este însă singură în această acţiune antinaţională. O dublează îndeaproape şi ministrul Claudiu Năsui. Care, conform declaraţiei fostului secretar de stat Cătălin Bulf, „a avut «inspirația» să scoată toate firmele de la Ministerul Economiei, din Planul Național de Reorganizare, de Redresare și Reziliență.”
Cu alte cuvinte, pune şi el umărul la prăduirea sării şi a grafitului românesc. Pentru că „Salrom”, necuprinsă în planul de redresare economică gândit de UE după pandemie, va rămâne „nemodernizată” şi „neretehnologizată”. Adică motiv numai bun de vândut pe Bursă. De prăduire a ei, mai exact.
Sursă: evz.ro
