Există o colecție de publicații național-socialiste care prezintă, conform discursului oficial al Germaniei, necesitatea războiului împotriva Poloniei și ulterior împotriva URSS tocmai pentru salvarea etnicilor germani de acolo și obținerea unui spațiu vital. În acest context a fost realizat ȋn 1941 și filmul Heimkehr.
Titlul nu este tocmai un unicat, deoarece în 1928 a fost realizat tot un Heimkehr, ȋnsă spre deosebire de cel din 1941, filmul realizat ȋn 1928 abordează reȋntoarcerea soldaţilor germani căzuţi prizonieri pe frontul de est ȋn Primul Razboi Mondial. Filmul prezintă o comunitate germană din Polonia care este persecutată de autoritățile poloneze, școala lor este desființată/distrusă iar acest episod este regizat asemenea unui ritual prin care polonezii îndepărtează tot ceea ce este german de pe teritoriul statului polonez. Spre finalul filmului, mai mulți etnici germani sunt arestați și expuși oprobiului public (ei urmând a fi executați de polonezi, scenă desfășurată în interiorul unei unități militare în Polonia). În mod miraculos, în noaptea dinaintea executării sentinței, Germania atacă Polonia și astfel îi salvează pe etnicii germani de la moarte. Însă, apariția armatei germane în film nu este prezentată oricum, ci cu tot armamentul din dotare posibil, un adevărat desant. Astfel, spectatorul poate vedea avioanele de vânătoare și bombardierele germane care asediază citadela poloneză, urmate de diviziile de tancuri și infanterie. Astfel are loc un adevărat atac militar în film. Regia aparține lui Gustav Ucicky.
Filmul este realizat în 1941, însă se subînțelege că acțiunea, se petrece în septembrie 1939.
Deși filmul este în teorie despre necesitatea intervenției Germaniei în Europa de est și implicit acțiunea Heim ins Reich, el se adresează în special germanilor din Germania. Germanii din Germania, numiţii Reichsdeutschen aveau probleme mari ȋn a-i înțelege și a-i accepta pe milioanele de germani care erau preconizați a sosi în Germania, (re)numiţii Volksdeutschen. Aceasta a fost de astfel una dintre principalele probleme cu care s-au confruntat acești etnici germani din Europa. Ei nu erau percepuți de germanii din Germania a fi tocmai germani, ȋn toată complexitatea cuvântului. Astfel, filmul are ȋn acest context rolul de a facilita omogenizarea societăţii germane. Unul dintre vectorii acestui proces este inducerea ideii sacrificiului comun, implicit al autosacrificării pentru idealul naţional.
Astfel, ȋn film, punctul culminant este momentul dinaintea execuției preconizate a se desfășura dimineața. În noaptea dinaintea execuției, eroina filmului are un adevărat monolog în care vorbește despre visul său de a trăi într-o țară germană alături de ceilalți germani, de a putea pleca în Germania. Ea vorbește despre Heimkehr ins Reich (deși ea fiind născută în Polonia nu poate vorbi despre întoarcerea într-un loc unde nu a fost niciodată, astfel, prin acest discurs, are loc practic personificarea întoarcerii unui popor în timp la locurile originii sale). Ea visează de asemenea, în monologul său, la o țară unde nu se mai vorbește poloneză și idiș (deși în film apare un comerciant evreu care își exprimă aprecierea pentru genialitatea lui Adolf Hitler) și că în această țară germană, după moarte să fie îngropată în pământ german.
Goebels a apreciat această scenă în juralul său la 20 august 1944 drept una dintre cele mai bune din istoria cinematografiei.
Desigur asta nu presupune neapărat că filmul este de o valoare artistică/culturală extraordinară ci doar este realizat conform tiparelor ideologiei politice ale statului german din 1933-1945. În același timp, naționaliștii polonezi visau la rândul lor la o țară unde se vorbește doar poloneză și unde sunt doar polonezi (în anii `30 în Polonia existând comunități semnificative de germani, evrei, lituanieni, ucrainieni, vorbinduse astfel și germană, idiș, lituaniană respectiv ucraineană). Ironia sorții constă în faptul că visul naționaliștilor polonezi a fost desăvârșit de germani și sovietici în cel de al Doilea Război Mondial, însă după război, cei care au mai supraviețuit din rândurile partidelor naționaliste au fost anihilați de comuniști. Desigur au existat și excepţii, unii dintre ei fiind chiar aliaţi cu comuniștii.
Filmul Heimkehr a avut premiera la 23 octombrie 1941 la Palatul Ufa din Berlin (Ufa Palast am Zoo), și a fost distins cu premiul ‘’Filmul Națiunii’’ fiind unul dintre cele mai vizionate filme în cinematografele din Germania în perioada 1941-1945. În filmul Heimkehr este regizată de altfel o scenă chiar într-un cinematograf, dar de o violență ieșită din comun. Astfel, o familie germană decide să meargă la cinematograf, unde după proiecția unui film este intonat imnul Poloniei cu vizionarea unei parade militare a armatei poloneze. Germanii nu pot cânta acest imn, fapt pentru care sunt loviți de ceilalți și obligați să cânte, însă ei refuză deși sunt mai departe loviți de polonezi. La sosirea poliției ei sunt scoși afară din cinematograf fără a primi niciun ajutor medical
După cel de al Doilea Război Mondial, regizorul și actrița din rolul principal, Paula Wessely, au primit interdicția de a mai lucra în domeniul cinematografiei. Astfel, cinematografia se dovedeste a fi un reper important pentru cercetare și documentare suplimentară.
Scenariul filmului, regia, modul în care a fost produs, etc. sunt păstrate în arhivele Archivum Panstowe w Lodzi, al. Kosciuszki 121, 90-441 Łódź, însă sunt greu accesibile publicului deoarece hârtia documentelor se află într-un stadiu înaintat de degradare. Însă filmul este accesibil și on-line, a se vedea https://www.youtube.com/watch?v=7EwtirVHm2A; deși calitatea imaginii nu este foarte bună, se poate vedea și auzi bine ceea ce se petrece în film.
Fragment din volumul Emilian Dranca, Religiile politice în secolul XX, în curs de publicare
