De ce a fost ţintă Ioan Crişan, de fapt?
Noua ipoteză a echipei care investighează cazul atentatului de la Arad spune că Ioan Crișan ar fi fost unul dintre denunțătorii dosarului Cocaina, de la malul mării. Acolo s-a capturat o cantitate mare de cocaină în valoare de 45 de milioane de euro, iar anchetatorii merg și pe această ipoteză, potrivit Antena3.
Astfel, se vehiculează că Ioan Crișan ar fi avut anumite camioane pe care le-ar fi pus la dispoziția șoferilor ce transportau acele produse. Camioanele urmau să treacă pe la graniță, prin zona pe unde Ioan Crișan avea ferma, care era situată la 11 kilometri de Arad.
Anchetatorii mai iau însă în calcul și varianta de contrabanda cu țigări. Însă la aproape o săptămână de la acest atentat, încă sunt foarte multe întrebări fără răspuns. Oamenii din Arad sunt speriați de ceea ce s-a întâmplat acolo, temându-se ca acest episod să nu se repete.
Amintim că Ioan Crişan a murit sâmbătă, 29 mai, după ce maşina pe care o conducea a explodat. Ulterior, necropsia a confirmat identitatea omului de afaceri, dar și faptul că el a murit la câteva secunde după ce maşina a sărit în aer.
Anchetatorii au luat în calcul varianta în care explozia mașinii lui Ioan Crișan să fi fost un asasinat la comandă, iar bomba să fi fost activată de la distanţă.
Ioan Crişan avea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, fermă care era amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă, fiind situată la câţiva kilometri de municipiul Arad. Această fermă are 22 de bazine alimentate cu apă termală, provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre ele sunt populate de zeci de tone de pește.
Explozia de la Arad, ”omor cu premeditare”
Luni, explozia de la Arad, care s-a soldat cu decesul omului de afaceri Ion Crișan, a fost încadrată de către Procurorii Parchetului General la ”omor calificat cu premeditare”, potrivit unui comunicat al instituției.
“Cel care a fabricat bomba este un profesionist. Fiecare țară are specialiști pe acest domeniu. Sunt mulți în zona Albania și Serbia, unde poliția a descoperit un adevărat depozit de arme și muniție.
Nu există explozibili așa de ușor de făcut încât să nu lași urme. Poate să fi fost eliminat de o grupare rivală. Dacă asta a fost ultima soluție, înseamnă că el a mai fost amenințat înainte”, a declarat Mihaela Brooks, profiler FBI, potrivit realitatea.net.
FOARTE FOARTE GRAV????Unde au fost toate institutiile statului in toata aceasta PERIOADA???? ADICA CELE CU ATRIBUTII IN DOMENIU????Parca se merge pe acte de PREVENTIE…..???? cum s-a actionat pana la momnetul producerii evenimentului.Un copil a sarit de la geam si a fost DEMIS atentie..INSPECTORUL SCOLAR..desi nu s-au produs victime…in acest caz ….???cine raspunde????