La Iași apar probleme legate de strângerea fondurilor în fața bisericilor pentru diferite cauze sociale. Preotul Ioan Chirvasă a aflat că pe baza unei false adeverinţe, folosindu-se de numele parohiei sale, o persoană strânge fonduri pentru operaţia unui copil. În realitate însă, banii ajung în buzunarele unei persoane care nu are nimic în comun cu Biserica.

Ioan Chirvasă, preot paroh la Biserica „Sf. Prooroc Daniel” Iaşi, trage un semnal de alarmă în legătură cu faptele de milostenie pentru diferite cazuri care sunt aduse în atenţia enoriaşilor.   Potrivit preotului, o persoană care are o adeverinţă eliberată de către parohia sa solicită fonduri pentru o fetiţă de opt ani diganosticată cu o boală incurabilă. 

În realitate însă, adeverinţa este falsă, iar banii ajung în buzunarele unei persoane care nu are nimic în comun cu Biserica.   „M-au sunat mai multe persoane şi mi-au spus că cineva strânge bani în numele parohiei. Le-am spus tuturor că sunt false şi i-am rugat să nu vireze bani în conturile respective. Unii dintre ei au donat deja”, declară preotul Ioan Chirvasă.    Prelatul povesteşte că a sesizat Poliţia încă de la sfârşitul anului trecut, însă persoana strânge şi acum bani în numele său. 

Sursa: adev.ro/qukwk3

Citește și: Românii din Ucraina riscă să nu mai poată să-și trimită copiii la școlile cu predare în limba maternă, limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.