Angajatorii din domeniul construcțiilor au avut parte zilele trecute de vizite neașteptate in partea inspectorilor ITM Cluj. Peste jumătate din aceștia au fost amendați ca urmare a neregulilor descoperite în urma acestor controale la șantierele clujene.

ITM Cluj a desfăşurat, în perioada 9 – 16 iunie, controale la un număr de 74 de angajatori în domeniul construcțiilor din Cluj, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional.

Au fost aplicate amenzi în cuantum total de 617.000 lei la un număr de 40 de angajatori. La un număr de 29 de angajatori au fost depistate 28 de persoane care prestau  activitate fără forme legale de angajare. O persoană a fost găsită în activitate în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial, prin urmare s-au aplicat amenzi în valoare totală de 570.000 lei pentru munca nedeclarată.

Alte 11 amenzi s-au acordat pentru neconformități în domeniul securității și sănătății în munca, în valoare de  47.000 lei.

Este vorba despre lipsa măsurilor de protecție colectivă pentru prevenirea căderilor de la înălțime sau prin goluri tehnologice (lipsă balustrade de protecție sau balustrade incomplete, lipsa plaselor de protecție), neutilizarea  de echipamente individuale de protecție și lipsa autorizației echipamentelor de muncă.

Conform ITM Cluj, au fost sistate 2 locuri de muncă la 2 societăți, pentru pericol grav și iminent de cădere de la înălțime. De asemenea au fost sistate 11 locuri de munca din cauza neutilizării echipamentelor individuale de protecție și au fost oprite din funcțiune 5 echipamente de muncă la 5 angajatori,  pentru  pericol  grav  și  iminent  de  electrocutare.

ITM Cluj efectueaza controale la societățile economice pentru a se asigura de respectarea normelor legale in vigoare privind angajarea, sănătatea și siguranța la locul de muncă, aplicând amenzi celor care nu se conformează.

citește și: ITM Cluj a deschis anchetă în cazul muncitorului care a murit după ce a căzut de la 20 de metri

sursa: Șantierele clujene, luate la control. Amenzi de peste 500.000 de lei pentru munca la negru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.