Parlamentul European oferă un premiu în memoria reporterei malteze Daphne Caruana Galizia, care în urma unor investigații despre corupție, a fost asasinată pe 16 octombrie 2017, la vârsa de 53 de ani.

Mesajul Uniunii Europene: „Pentru cei care amenințați și omorâți jurnaliștii, să știți că Parlamentul European este dușmanul vostru”

Sper ca mama mea să nu fi avut dreptate. Tot timpul îmi spunea asta: mă tem că procesele care mi se intentează permanent și hărțuielile îi vor face pe alții nu neapărat să nu mai intre în jurnalism, dar să nu mai facă jurnalism de investigație. Sper ca premiul pe care astăzi Parlamentul European îl lansează să inspire și să încurajeze ziariștii să continue”, a spus marți Matthew Caruana Galizia, fiul jurnalistei ucise.

Matthew Caruana Galizia a amintit că mama sa era înglodată în procese, „era un caz clasic de SLAPP (n.r. Procese frivole, intentate fără temei, în special împotriva ziariștilor). Am crescut mereu cu gândul că ce făcea mama era normal pentru un ziarist: să fie consecvent, onest, să aducă mereu ceva nou fie în știri, fie în opinii, spunând lucrurile așa cum sunt. Dar nu am crescut cu gândul că va fi omorâtă pentru că e jurnalistă. Matthew Caruana Galizia: Premiul Daphne Caruana Galizia va recompensa jurnalismul de calitate excepțională care promovează sau apără valorile de bază ale Uniunii Europene, conform organizatorilor. La prima ediție se pot înscrie articole publicate între 1 septembrie 2020 și 31 august 2021 și va fi acordat la jumătatea lui octombrie.

Pot aplica jurnaliști sau echipe de jurnaliști, din cele 27 țări membre ale UE. Câștigătorul va fi ales de un juriu nedesemnat încă de profesioniști în domeniu, iar autorul sau echipa vor primi 20.000 de euro. „În primul rând, pentru jurnaliști: nu sunteți singuri” „Avem trei mesaje puternice”, a spus europarlamentarul maltez David Casa, chestor al Parlamentului European la lansarea premiului Daphne Caruana Galizia. „În primul rând, pentru jurnaliști: nu sunteți singuri. Apoi, pentru cei care amenințați și omorîți jurnaliștii, să știți că Parlamentul European este dușmanul vostru. Și pentru statele care continuă să hărțuiască munca ziariștilor: nu ne vom opri să apărăm libertatea de exprimare!”, a rezumat David Casa.

„Numai dacă sprijinim libertatea de exprimare și pe cei care apără libertatea de exprimare putem opri declinul democratic pe care-l vedem astăzi”, a spus Heidi Hautala, vicepreședinte al Parlamentului European, una dintre deputatele care a sprijinit inițiativa. „Parlamentul este decis să sprijine jurnalismul curajos și independent”, a adăugat Heidi Hautala. Platforma de înscriere pentru premiul Daphne Caruana Galizia a devenit începând de azi operațională.

Sursa: libertatea.ro

Sursa foto: libertatea.ro

Citește și: Libertatea presei este în pericol. Eurodeputații deplâng hărţuirea jurnaliştilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.