Azi, marți, 29 iunie, CCR a decis că revocarea Renatei Weber din funcția de avocat al poporului a fost realizată de majoritatea parlamentară (PNL+USR+UDMR) fără a se ține cont de Constituția României. Redăm mai jos comunicatul CCR.
Comunicatul:
„In sedinta din data de 29 iunie 2021, Curtea Constitutionala, in cadrul controlului hotararilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulata de Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Senat si din Camera Deputatilor si a constatat ca este neconstitutionala Hotararea Parlamentului Romaniei nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din functia de Avocat al Poporului.
Curtea a retinut ca legea care reglementeaza revocarea, ca modalitate de incetare a unui mandat, trebuie sa determine cu certitudine cazurile in care intervine aceasta sanctiune, sa stabileasca procedura in cadrul careia se analizeaza cererea de revocare si dupa a carei parcurgere organul competent poate dispune revocarea si sa prevada dreptul la recurs in fata unei instante independente si impartiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta masura revocarii, in conditiile art.21 din Constitutie referitor la liberul acces la justitie.
Or, intemeindu-se pe dispozitii legale care nu asigura garantiile de independenta ale Avocatului Poporului in raport cu alte autoritati publice, dispozitii carora Parlamentul le-a atribuit o alta interpretare decat cea care rezulta din continutul lor normativ, Hotararea Parlamentului Romaniei nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din functia de Avocat al Poporului incalca dispozitiile constitutionale cuprinse in art.1 alin.(3) si (5) care consacra principiul statului de drept si principiul legalitatii si al suprematiei Legii fundamentale, precum si dispozitiile art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului.
Curtea a constatat ca, intrucat actul de revocare este neconstitutional, acesta inceteaza sa mai produca efecte juridice. Prin urmare, in temeiul art.147 alin.(4) din Constitutie, care consacra caracterul general obligatoriu si efectele pentru viitor ale deciziilor Curtii Constitutionale, Curtea mentioneaza ca, de la data publicarii deciziei sale in Monitorul Oficial al Romaniei, doamna Renate Weber isi reia calitatea de Avocat al Poporului, urmand a-si exercita mandatul constitutional pentru care a fost numita prin Hotararea Parlamentului Romaniei nr.18/2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.524 din 26 iunie 2019.
*
Decizia este definitiva si general obligatorie.
Argumentele retinute in motivarea solutiei pronuntate de Curtea Constitutionala vor fi prezentate in cuprinsul deciziei, care se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”
Sursa: luju.ro
Citește și: Vechimea necesară pentru a intra în DNA respectiv DIICOT scade de la 10 ani la 7 ani