CBD-pentru-animale

În sfârșit, animalele în pericol pot răsufla ușurate mulțumită poliției care este implicată direct în protejarea lor. Regulamentul aprobat astăzi de CJ Cluj aduce în mod activ poliția locală in apărarea acestora, prin abilitatea de a le plasa intr-un adapost pentru perioada maximă de 45 de zile.

Eforturile combinate ale Inspectoratului de Poliție Județean și ale Consiliului Județean Cluj asigură salvarea animalelor în pericol prin colaborarea celor două instituții.

”Serviciul va fi, oricum, externalizat”, declară Alin Tișe

Ordinul inițial este emis de către un angajat al poliției, fiind mai apoi aprobat de către personalul din cadrul Consiliului Județean, în prezenta politistului care a emis ordinul. Astfel, se asigură solutionarea cazurilor intr-un mod rapid, fără complicații birocratice. Consilierul Ionuț Florea al USR PLUS Cluj a propus o întâlnire cu organizațiile de protecție a animalelor din Cluj, iar Alin Tișe, șeful Consiliului Județean Cluj, a îndemnat comisia 7 să o organizeze.

Ce presupune regulamentul?

Animal în situație critică

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art.1. Prezentul regulament stabilește cadrul juridic și modul în care se organizează și funcționează serviciul public de adăpostire a animalelor aflate în pericol pe raza județului Cluj, pentru care s-a emis un ordin de plasare în adăpost, în conformitate cu reglementările prevăzute în Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art.2. În sensul prezentului regulament, prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații:

a) animal care a fost rănit sau schingiuit, abuzat;

b) animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;

c) animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul (orice animal sălbatic captiv este un animal în pericol);

d) animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;

e) animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;

f) animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.

Plasarea în adăpost

CAPITOLUL II

Reguli privind plasarea în adăpost a unui animal aflat în pericol

Art.3. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

Art.4. Polițiștii constată existența situației de pericol pe baza evaluării situației de fapt și a stării fizice a animalului care rezultă, după caz, din:

  1. a) constatarea directă și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;
  2. b) declarațiile persoanelor implicate în activitățile desfășurate cu privire la situațiile de pericol prevăzute la art. 2 din prezentul regulament sau ale persoanelor care au asistat la activitățile respective sau au cunoștință despre desfășurarea acestora;
  3. c) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;
  4. d) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau publicărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă;
  5. e) fișa de observație clinică întocmită de un medic veterinar.

Art.5. Ordinul de plasare a animalului în adăpost cuprinde în mod obligatoriu mențiuni cu privire la:

  1. a) data, ora și locul unde este emis;
  2. b) numele, prenumele, calitatea și unitatea de poliție din care face parte polițistul care îl emite;
  3. c) date care să asigure identificarea deținătorului animalului, dacă acesta este cunoscut;
  4. d) date care să asigure identificarea animalului pentru care se dispune plasarea în adăpost;
  5. e) descrierea motivelor de fapt care au determinat dispunerea măsurii și indicarea surselor de informare pe baza cărora a fost evaluată situația de fapt și starea fizică a animalului;
  6. f) temeiul de drept pentru emiterea acestuia;
  7. g) data la care încetează aplicarea măsurii de plasare în adăpost a animalului;
  8. h) dreptul de a contesta ordinul de plasarea a animalului în adăpost, termenul de exercitare a acestui drept și instanța la care se poate depune contestația.

Rolul polițistului

Art.6. Ordinul de plasarea animalului în adăpost se semnează în mod obligatoriu de către polițistul care îl emite și se comunică entității responsabile cu prestarea serviciului de adăpostire a animalelor și deținătorului animalului, dacă acesta este cunoscut.

Art.7. Ordinul de plasare a animalului în adăpost se pune în executare de îndată de către personalul care asigură prestarea serviciilor publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare în adăpost, în prezența polițistului care l-a emis.

Art.8. Polițistul consemnează într-un proces-verbal modalitatea de punere în executare a ordinului de plasare a animalului în adăpost, menționând în mod obligatoriu date privind adăpostul în care urmează a fi plasat animalul și mijlocul de transport utilizat.

Art.9. Ordinul de plasare a animalului în adăpost poate fi contestat de deținătorul animalului în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Când nu se emite ordin de plasare

Art.10. Nu se emite ordin de plasare a animalului în adăpost atunci când se constată că situația de pericol nu a fost generată de către deținătorul animalului, iar acesta declară în scris că va asigura respectarea dispozițiilor art.5 din Legea nr.205/2004, respectiv:

  1. a) un adăpost corespunzător;
  2. b) hrană și apă suficiente;
  3. c) posibilitatea de mișcare suficientă;
  4. d) îngrijire și atenție;
  5. e) asistență medicală.

Servicii pentru animal

CAPITOLUL III

Servicii acordate animalului aflat în pericol pentru care s-a emis un ordin de plasare în adăpost

Art.11. Serviciul public de adăpostire a animalelor aflate în pericol pe raza județului Cluj pentru care a fost emis ordin de plasare în adăpost este asigurat de către Consiliul Județean Cluj și funcționează prin încheierea de contracte cu grădini zoologice, centre de reabilitare și/sau îngrijire pentru animalele din fauna sălbatică, cu adăposturi pentru câini fără stăpân sau a altor adăposturi, pensiuni sau menajerii pentru animale domestice, inclusiv cele deținute de organizații neguvernamentale de protecție a animalelor, în condițiile legii.

Art.12. Serviciile acordate animalului plasat în adăpost constau în următoarele:

  • capturarea / preluarea / ridicarea, după caz, a animalului aflat în pericol;
  • asistența veterinară de urgență, inclusiv intervenția chirurgicală, la nevoie;
  • transportul animalului capturat / preluat / ridicat, la adăpost;
  • deparazitarea, vaccinarea și controlul bolilor identificate, dacă este cazul, conform legislației sanitar-veterinare;
  • cazarea și hrănirea animalului pe perioada adăpostirii acestuia.

Art.13. Consiliul Județean Cluj va deconta toate cheltuielile suportate de către entitățile cu care are încheiate contracte, conform tarifelor stabilite și aprobate, în condițiile legii, pentru fiecare tip de serviciu acordat animalului plasat în adăpost, sens în care vor fi cuprinse sume în buget cu această destinație.

Drepturile proprietarilor

CAPITOLUL IV

Drepturile și obligațiile deținătorului la restituirea animalului plasat în adăpost

Art.14. Deținătorul poate solicita entității care asigură prestarea serviciului de adăpostire restituirea animalului plasat în adăpost, în termen de maxim 30 de zile de la data la care încetează aplicarea măsurii de plasare în adăpost.

Art.15. (1) Deținătorii animalelor plasate în adăpost potrivit art. 2 lit. f) din prezentul regulament, pot solicita restituirea acestora și în perioada de aplicare a măsurii de plasare în adăpost.

(2) Pentru facilitarea solicitării restituirii animalelor plasate în adăpost, în condițiile art. 14 sau ale alin. (1), după caz, autoritatea va notifica de îndată deţinătorii acestora asupra instituirii măsurii adăpostirii animalului deținut, în măsura în care aceștia sunt cunoscuți.

Art.16. Aplicarea măsurii de plasare în adăpost încetează în următoarele situații:

  • la data expirării perioadei de 45 de zile prevăzute la art. 3 din prezentul regulament,
  • în interiorul acestei perioade: la data pronunțării de către instanța de contencios administrativ a soluției de suspendare sau de anulare a ordinului de plasare a animalului în adăpost și în caz de restituire în perioada de aplicare a măsurii.

Art.17. (1) Deținătorul animalului are obligația de a achita Consiliului Județean Cluj toate cheltuielile efectuate cu acordarea serviciilor animalului aflat în pericol, începând cu capturarea/preluarea/ridicarea acestuia, transportul la adăpost, asistența veterinară de urgență, inclusiv intervenția chirurgicală la nevoie, cu hrănirea, cazarea, deparazitarea, vaccinarea și controlul bolilor diagnosticate.

Recuperarea costurilor

(2) Pentru recuperarea costurilor înregistrate cu asigurarea serviciilor ce fac obiect de reglementare al prezentului Regulament, autoritatea publică județeană va notifica de îndată deținătorul cunoscut al animalului care a beneficiat de acestea, asupra sumei datorate şi cuantificate în concordanță cu tarifele practicate și aprobate/ tip de serviciu, în funcție de cele efectiv asigurate pentru fiecare animal în parte, urmând ca în caz de refuz de plată, sumele să fie recuperate în justiție, în condițiile legii.

Art.18. Animalul plasat în adăpost nu se restituie deținătorului dacă animalul face obiectul unei măsuri asiguratorii sau de confiscare în cadrul procesului penal ori al unei măsuri de confiscare în materie contravențională.

Art.19. Adăpostul care asigură implementarea serviciului de adăpostire a animalelor aflate în pericol pe raza Județului Cluj, are obligativitatea de a demara procedurile de adopție, precum și asigurarea unor condiții optime pentru animalul care este oferit spre adopție.

Animal abandonat

CAPITOLUL V

Dispoziții finale

Art.20. În scopul cunoașterii modalităților de asigurare a serviciilor publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare în adăpost, pentru alegerea soluției optime în fiecare caz în parte, Consiliului Județean Cluj publică pe site-ul propriu al instituției, toate informațiile privind datele de contact ale entităților care asigură serviciile respective necesare și ale localităților în care se desfășoară aceste activități.

Art.21. În scopul restituirii către deținători, în condițiile legii, Consiliul Județean Cluj va publica pe site-ul propriu al instituției, toate informațiile privind animalele care fac obiect al ordinelor de plasare în adăpost, în termen de 10 zile de la emiterea acestora.

Art.22. Animalul plasat în adăpost se consideră abandonat dacă deținătorul nu solicită restituirea acestuia în termen de maxim 30 zile de la expirarea măsurii de plasare în adăpost.

Art.23. (1) În cazul menționat la art. 22, Consiliul Județean Cluj va solicita în scris autorităților publice și organizațiilor neguvernamentale care gestionează adăposturi pentru animale domestice să procedeze la preluarea animalului considerat abandonat (în cazul animalelor de companie).

Animale sălbatice și domestice

(2) Animalele de companie considerate abandonate, în condiţiile art.22, pot face obiect al adopţiilor de către persoanele interesate, în baza unei declaraţii angajament pe propria răspundere a doritorului, din care să reiasă că deţine resursele necesare – materiale şi de spaţiu, precum şi condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a animalului în cauză, conform reglementărilor legale in vigoare incidente, dovedite cu orice înscris, respectiv că va face demersurile necesare înregistrării în Registrele de evidenţă corespunzătoare, cu achitarea obligatorie, în prealabil, a costurilor efectuate de autoritate cu animalul până la data adopţiei.

Art.24. În cazul animalelor sălbatice, în funcție de starea de sănătate a animalului, precum și rezultatul expertizei medicului veterinar, animalul poate fi eliberat în habitatul lui natural, în cazul în care starea de sănătate permite, sau, se vor căuta soluții alternative în condițiile în care animalul sălbatic nu poate fi eliberat în habitatul lui natural.

Art.25. În cazul animalelor domestice destinate consumului uman, acestea se vor valorifica în condițiile legii.

sursa: cluj24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.