Marius Mînzat, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, a participat astăzi la ceremonia de inaugurare a lucrărilor de extindere a Centrului de Inginerie Bosch din municipiul Cluj-Napoca. La eveniment a fost prezent și Mihai Boldijar, director general al Grupului Robert Bosch în România și Bulgaria, precum și a reprezentanților autorităților publice locale și centrale.
„Extinderea unuia dintre cele mai apreciate hub-uri de cercetare și dezvoltare Bosch din România și din Sud-Estul Europei reprezintă expresia interesului crescut pe care această companie tehnologică de talie mondială îl are pe piața de business clujeană. Noua facilitate, care va fi realizată la cele mai înalte standarde internaționale în domeniul automotivelor, va avea misiunea de a colabora îndeaproape cu fabrica locală din Tetarom III Jucu, parc industrial administrat de Consiliul Județean Cluj. Sunt încrezător că, în viitorul apropiat, cele două entități aparținând concernului Bosch vor reuși să dezvolte, chiar aici, la Cluj, proiecte de tehnologie și mobilitate capabile să contribuie la modelarea viitorului conducerii automatizate”, a declarat acesta.
Centrul de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca a fost înființat în anul 2013 și reprezintă un hub important al rețelei globale de inginerie Bosch. În ultimii ani, din colaborarea cu fabrica proprie din Tetarom III au rezultat proiecte tehnologice de ultimă generație, precum unități de control electronice pentru sistemul de propulsie eBike, componente electronice pentru asistență la parcare, unități de control pentru motor şi pentru airbag etc. De asemenea, în cadrul Parcului Industrial Tetarom III, grupul german Robert Bosch a investit până în prezent cca. 300 de milioane de euro, aici desfășurându-și activitatea peste 3.100 de oameni.
Citește și: Bosch, investiție de 21 de milioane de euro pentru Cluj
Nu inteleg de ce a aparut acest cliseu cu casca de protectie! Dai de 2 ori din lopata si iti trebuie casca?