Un tânăr din Timișoara, în vârstă de 22 de ani, a fost reținut pentru tentativă de omor, după ce a turnat benzină peste o vecină şi i-a dat foc cu bricheta. Iniţial, vecinii au spus că femeia are probleme psihice şi s-ar fi autoincendiat.

UPDATE Tânărul care şi-a incendiat vecina a mai fost reţinut în iulie 2020 după ce a agresat-o pe femeie. Ulterior, în august 2020, a fost trimis în judecată pentru loviri şi alte violenţe, dosarul fiind pe rolul Judecătoriei Timişoara.

UPDATE Femeia a murit la spital din cauza rănilor foarte grave. Cel mai probabil, acuzaţia de tentativă de omor adusă studentului care i-a dat foc va fi schimbată într-una mai gravă ca urmare a decesului victimei.

O femeie din Timişoara a ajuns la spital cu arsuri pe 98 la sută din suprafaţa corpului după ce a fost incendiată de un vecin în vârstă de 22 de ani. Incidentul a avut loc marţi, când femeia a ieşit din bloc arzând ca o torţă şi strigând că a incendiat-o un vecin. Vecinii au spus despre femeie că ar avea probleme psihice, iar în trecut ar fi mai încercat să se sinucidă. Ancheta a scos, însă, la iveală că victima avea dreptate, fiind incendiată de un vecin care a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc, folosind o brichetă.

Potrivit surselor „Adevărul”, în urma cercetărilor tânărul de 22 de ani a recunoscut fapta şi a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind anchetat pentru tentativă de omor.

Sursa: adevarul.ro

Citește și: Criminalul de la Corbu a fost prins, după ce a omorât un bărbat și i-a violat fiica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.