Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a oferit un punct de vedere joi cu privire la problema cărţii de identitate, enunțată zilele acestea în spațiul public.
“Ceea ce stârneşte o deplin justificată reacţie de nedumerire, reticenţă şi chiar revoltă în rândul populaţiei este introducerea pe noua carte de identitate a artificialei noţiuni de ‘gen’, care o înlocuieşte abuziv în acest context pe cea firească de ‘sex’.
Oamenii, ca persoane, nu au gen, existent doar în gramatică, nu şi în biologie, ci doar sex: masculin şi feminin. Noţiunea de ‘gen’, vehiculată azi progresiv & progresist în spaţiul public, este un construct pur ideologic pus în slujba unei toxice, smintitoare ideologii numită (trans)genderism, prin care se încearcă inducerea nefastei idei a genului fluid, adică a aşa-zis posibilei schimbări a sexului camuflat în ‘gen’”, precizează Bănescu.
„Temeri excesive și nejustificate”
Altfel, arată acesta, celelalte “reacţii negative” referitoare la noile cărţi de identitate anunţate de MAI au fost/sunt provocate de neînţelegerea conţinutului acestui proiect (explicat de autorităţi), dar şi de “temeri excesive şi nejustificate” din punct de vedere religios.
“Problema cărţii de identitate nu este una de natură religioasă, ci administrativă. Nu este vorba despre ‘Cartea vieţii’, ci despre banala carte de identitate cetăţenească. Este vorba despre ‘identitatea’ noastră de tip cetăţenesc, nu despre identitatea noastră adâncă, spirituală, religioasă. Aşa cum au anunţat autorităţile, “se va crea şi posibilitatea de a avea o carte de identitate simplă pentru cetăţenii care nu vor carte de identitate cu cip”, mai spune Bănescu.
Există, aşadar, posibilitatea de a nu opta pentru eliberarea unui asemenea document electronic.
“Hotărârea nr. 638/2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la paşapoartele biometrice, care au suscitat discuţii similare în anul 2009, rămâne un reper actual de discernământ şi luciditate pentru toţi cetăţenii creştinii ortodocşi: ‘Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mănăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare’”, mai arată purtătorul de cuvânt al BOR.
Directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) a MAI, chestorul de poliţie Cătălin-Aurel Giulescu, a explicat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că noua carte electronică de identitate va putea suferi modificări, în special în privinţa menţiunii ”Gen”, respectiv ”Sex” care a provocat anumite discuţii în spaţiul public.
sursa: stirileprotv.ro
Citește și: O clujeancă și-a vândut copilul pentru 2100 de lei. Curtea de Apel Cluj nu consideră necesară o pedeapsă