Doi copii de doi ani și o lună, gemeni, au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești, miercuri seară. Cei doi copii, un băiat și o fetiță, au căzut în gol de la fereastra unui apartament și au fost găsiți de echipajele de prim-ajutor în stare de inconștiență. Ulterior s-a confirmat decesul în cazul ambilor frățiori.
Copiii s-au prăbușit de la fereastra unui apartament aflat la etajul 10, de pe bulevardul Republicii din municipiul Ploiești, în timp ce mama s-ar fi aflat într-o altă cameră, unde făcea curat. Apelul la 112 a fost dat în jur de ora 20.40, iar la fața locului cei mici au fost asistați medical de către echipaje de la SAJ Prahova.
Cei mici au fost găsiți cu politraumatisme grave prin precipitare de la înălțime și în stop cardiorespirator, fiind transportați de urgență la UPU Ploiești cu manevre în curs de resuscitare. Din păcate, nu au dat rezultat și a fost pronunțat decesul.
Mama gemenilor era în altă cameră în momentul tragediei
Potrivit primelor informații, prima oară ar fi căzut fata, apoi la câteva minute și băiatul. Totul în timp ce mama lor se afla în altă cameră și făcea curățenie. Vecinii spun că familia se mutase de câteva zile în apartament.
În dreptul ferestrei s-ar fi aflat o masă, iar cei mici s-au urcat pe ea, apoi pe pervaz, după care au căzut. O femeie de la un magazin din apropiere le-a spus jurnaliștilor că a văzut toată ziua cum sunt aruncate mici obiecte pe geam, probabil tot de cei mici.
Mama copiilor este în stare de șoc.
Sursa: observatornews.ro
Citește și: O cafenea din Cluj-Napoca, locul întâlnirilor secrete pentru șantaj grav! Ospătarii nu bănuiau nimic