Potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, interlopul clujean Adrian Groșan a fost arestat și trimis în Ungaria pentru a fi cercetat în dosarul mai multor furturi. Alături de el este vizat și ”bombardierul” TODICĂ ALEX MIHAI cu care Groșan ar fi complice, însă până acum ÎCCJ nu s-a pronunțat definitiv în legătură cu situația lui. Anterior, Groșan a fost dat în urmărire internațională după ce Tribunalul București a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru constituire a unui grup infracțional, șantaj și lipsire de libertate în mod ilegal, în dosarul lui Liviu Șipoș, fostul șef al Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Cluj

Potrivit unei decizii a Curții de Apel Cluj de la mijlocul acestei luni, Adrian Groșan a fost arestat provizoriu pentru a fi cercetat de autoritățile din Ungaria într-un dosar deschis pentru furt.

”(…) admite propunerea de arestare provizorie a persoanei solicitate Groșan Adrian – formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în baza Semnalării din Sistemul Informatic Schengen, din data de 13.08.2021 transmisă prin IGPR, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – BIROUL SIRENE şi, în consecinţă, dispune luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării pe o durată de 15 de zile, începând cu data de 17 august 2021 şi până la data de 31 august 2021, faţă de persoana solicitată Groșan Adrian. Dispune emiterea mandatului de arestare în acest sens. (…)Pune în vedere procurorului să depună pentru termenul din 26 august 2021 acte doveditoare din care să rezulte stadiul procesual al dosarului nr. al DIICOT – Structura Centrală, calitatea persoanei solicitate, infracţiunile pentru care este cercetată, dacă faţă de aceasta s-au luat măsuri preventive, care sunt ele şi durata lor, având în vedere că aceste aspecte reies din fişa de cazier şi susţinerile apărătorului ales, pentru a putea fi continuată procedura de executare a mandatului european de arestare şi dacă în funcţie de aceste clarificări se impune amânarea predării. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 august 2021, ora 18.30 în prezenţa persoanei solicitate”, arată soluția pe scurt a Curții de Apel Cluj.

Groșan a contestat acest verdict și dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție care la începutul acestei săptămâni i-a respins contestația.

”Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată Groşan Adrian împotriva încheierii penale nr. 5 din data de 17 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia Penală şi de Minori, în dosarul nr. 609/33/2021”, arată soluția pe scurt a ÎCCJ.

Alături de Groșan mai este implicat și ”bombardierul” TODICĂ ALEX MIHAI însă, în privința lui, ÎCCJ va da un verdict la finele lunii august.

Prins la Bistrița după ce a dat spargeri în Ungaria

Potrivit poliției clujene, cei doi au dat mai multe spargeri pe teritoriul Ungariei, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 100.000 euro. Groșan a fost prins în județul Bistrița Năsăud la mijlocul acestei luni.

“Un bărbat de 36 ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, lipsire de libertate și violare de domiciliu, pe numele căruia autorităţile din Ungaria au emis un mandat european de arestare, a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud. Ieri, 17 august, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud au depistat un bărbat, de 36 ani, din Uriu care era urmărit internațional. Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, lipsire de libertate și violare de domiciliu, comise pe teritoriul Ungariei. Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române”, un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

Inculpat în dosarul fostului șef de la Antidrog Cluj

Adrian Groșan este inculpat în dosarul fostului șef al Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Cluj-Napoca, Liviu Șipoș.

Procurorii susțin că Groșan avea un rol important în rețeaua infracțională condusă de Liviu Șipoș, bistrițeanul având misiunea de a șantaja persoanele vizate de Șipoș, după ce un alți membrii ai grupării intrau fără drept în spații private și montau dispozitive de interceptare și înregistrare a discuțiilor purtate în mediul ambiental, accesau ilegal sistemele informatice și montau dispozitive GPS de urmărire a autovehiculelor persoanelor vătămate.

“De asemenea a mai rezultat faptul că un alt nucleu al grupării infracționale, coordonat de inculpatul Șipos Liviu, identifică oameni de afaceri pe care îi supraveghează, utilizând inclusiv mijloace tehnice neautorizate (dispozitive GPS și dispozitive de interceptare și înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental) și sub diferite pretexte solicită remiterea unor sume importante de bani, un rol important în acest sens în cadrul grupării avându-l numitul Groșan Adrian .

Dintre membrii grupului infracțional constituit în acest scop de către inculpatul Șipos Liviu au fost stabiliți numiții Groșan Adrian, cu rolul de a șantaja persoanele vătămate, Z.C. , cu rolul de a pătrunde fără drept în spații private și de a monta dispozitive de interceptare și înregistrare a discuțiilor purtate în mediul ambiental, precum și de a monta dispozitive GPS de urmărire a autovehiculelor persoanelor vătămate, N.N. , cu rolul de a pătrunde fără drept în spații private, de a realiza activități de acces ilegal la sisteme informatice și de a monta dispozitive de interceptare și înregistrare a discuțiilor purtate în mediul ambiental, precum și de a monta dispozitive GPS de urmărire a autovehiculelor persoanelor vătămate, precum și numitul ***, care la solicitarea membrilor grupării infracționale efectuează verificări în bazele de date specifice și le comunică membrilor grupului infracțional rezultatul verificărilor. Din probele administrate a rezultat faptul că inculpatul Ș.L. a fost șef al Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca”, se preciza în document.

Arestat preventiv în dosarul tâlhăriei de la Dumitra

Numele lui Adrian Groșan a fost implicat și în dosarului tâlhăriei de la Dumitra, asupra omului de afaceri Octavian Harșianu, care a avut loc în noiembrie 2018.

La acea vreme, Groșan a fost arestat preventiv alături de Vasile Ciasar, ambii stând după gratii două luni, până în ianuarie 2019, când procurorii au cerut Judecătoriei Bistrița prelungirea măsurii preventive. Instanța a admis solicitarea procurorilor, însă hotărârea a fost contestată la Tribunalul Bistrița și desființată aici de către judecătorul de drepturi și libertăți, dosarul fiind trimis spre rejudecare Judecătoriei Bistrița.

Până să ajungă cauza din nou pe rolul Judecătoriei Bistrița, măsura arestului preventiv aplicată lui Groșan și Ciasar a expirat, astfel dosarul a rămas fără obiect, iar cei doi au fost puși în libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.