Un întreg volum din dosarul în care Victor Micula este acuzat că, împreună cu mai mulți polițiști, a accesat baza de date a MAI și a participat la percheziții deghizat în polițist, a dispărut din arhiva Tribunalului Bihor, iar instanța continuă să-l caute, fără să anunțe poliția, informează PressHub.

Au trecut mai bine de două luni de la constatarea dispariției volumului, iar conducerea instanței nu-și explică cum s-a întâmplat acest lucru. Potrivit eBihoreanul, volumul cu pricina conține declarațiile martorilor din acest dosar.

În consecință, instanța s-a adresat Parchetului, pentru a comunica o copie în format electronic sau pe hârtie a volumului, care va fi folosită până va fi găsit originalul.

Avocații inculpaților au primit un nou termen, pentru a studia copia, notează sursa citată. „Până în acest moment, întrucât etapa cercetărilor prealabile nu a fost finalizată, nu s-a luat nici o decizie în privința sesizării organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii vreunei infracțiuni în legătură cu dispariția acestui dosar”, se arată într-un răspuns al instanței către PressHub.

Îmbrăcat în polițist, s-a plimbat cu autospeciala, cu sirena pornită Pe când avea 19 ani, lui Micula junior „i s-a încredinţat de poliţişti o autospecială de poliţie pe care a condus-o singur pe raza municipiului Oradea cu semnalele acustice pornite, îmbrăcat în uniformă de poliţist”, ca şi cum ar fi fost într-o acţiune.

Potrivit rechizitoriului de trimitere în judecată, milionarul Victor Micula a pretins că este polițist și chiar „chestor” în fața subofițerilor pe care voia să-i umilească.

Micula a ajuns să aibă acces în zone restricționate ale instituției, să participe la acțiuni polițienești și să sune șefii poliției atunci când era oprit în trafic, mai notează sursa citată. În acest dosar, alături de Victor Micula, au mai fost trimiși în judecată polițiștii Ovidiu Vaida, Camelia Ile, Alin Zanca și Claudiu Rengle.

Ei sunt acuzați de abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic, divulgare de informaţii secrete de serviciu şi nepublice, respectiv complicitate la uzurpare de calităţi oficiale.

Citește și: Jurnalist clujean amenințat cu moartea: „Eu fac, nu vorbesc!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.