Dragoş Damian, CEO Terapia, a arătat cât de mult plăteşte cetăţeanul român pentru gaz şi energie electrică în comparaţie cu bulgarii, ungurii, cehii, polonezii sau chiar grecii. Cifrele arată la fel de rău şi pentru consumatorul din industrie, iar preţurile plătite de firmele româneşti sunt cele mai mari din regiune.
În timp ce politicienii se confruntă în războaie interminabile şi îşi duc la capăt vendetele, populaţia României este tot mai împovărată şi se confruntă cu preţuri din ce în ce mai mari. Astfel, preţurile medii pe care e obligat să le plătească cetăţeanul român la utilitati sunt mult mai mari decât cele plătite de bulgari, cehi sau unguri.
„Cand ati terminat de cascat gura la saga politica din spatiul public, uitati-va la dezastrul din cele doua tabele: preturi medii din 2020 la utilitati industrial si casnic in tari din regiunea noastra geografica din UE + preturile din Romania august 2021, dupa liberalizare.
Nu exista date recente pentru celalalte tari, dar stim ca nu au liberalizat preturi in 2021. Nu cred ca trebuie comentat prea mult, va rog sa agatati tabelele la Dumneavoastra pe perete, sa le aveti in fata ochilor tot timpul. La cresterile preturilor la utilitati din Romania adaugati si cresterea combustibilului, + 25% fata de iulie 2020.
Asadar, politicienii cu crizele si vendetele lor personale, oamenii de afaceri si cei de rand cu problemele de zi cu zi: valul 4 al pandemiei, inflatie enorma – scuza fiind ca nu e doar in Romania ci peste tot, si ni se spune ca e tranzitorie (!?) – penurie infernala a fortei de munca, curs si dobanda de referinta mentinute artificial, observatii critice de la Fitch, urmeaza probabil si altii, s.a.m.d.
Doua consideratii de final pe temele momentului:
1. Salariul minim. Fara o crestere a acestuia de minin 15-20% – o crestere de 10% acopera doar inflatia 2019-2021 – ramane deschisa invitatia la munca la negru si evaziune fiscala. Sa vedeti cati vanzatori de nuieluse si vasc vom avea la iarna….
2. Utilitatile. Cifrele de mai sus arata ca tarile din regiune fac rost de energie mai ieftina, evident din Rusia, si de aceea inclusiv puteri industriale energofage cum sunt Germania si Franta (fondatoare ale UE) vor sa fie si ele prietene cu Rusia. Noi nu vrem, desi o vizita la Moscova a unei delegatii guvernamentale pe tema energiei ar face minuni si ar putea reduce sarcinile bugetare care compenseaza consumatorul vulnerabil.
Cred ca tot mediul de afaceri este de acord ca este de preferat o guvernare competenta si sustenabila unor practici de compensatii sociale. Mai bine previi decat sa tratezi. Nimeni nu mai crede ca o crestere economica din efect de baza, inflatie si consum din import poate fi sustenabila.
Sursa: adevarul.ro
Citește și: De Untold gradul de infectare a sărit de 1,5% în Cluj Napoca