În decembrie 2020, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca anunța cu fast înființarea unei farmacii care urma să funcționeze în cadrul unității spitalicești și presupunea relocarea Farmaciei 89 în noul spațiu modernizat și reabilitat, în urma unei colaborări dintre Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj și Terapia SA. Cu toate acestea, după aproape un an, farmacia în care s-au investit peste 3 milioane de lei are lacătul pus pe ușă.

La acel moment, reprezentanții instituției sanitare declarau că noul spațiu în care urma să funcționeze farmacia Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca era pregătit să fie dat în folosință, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, cu toate că au fost investite sume colosale din bugetul public.

Pentru realizarea proiectului s-au făcut câteva alocări, după cum urmează: Consiliul Județean Cluj a susținut lucrarea cu 1.467.000 lei, iar Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a alocat în acest sens suma de  835.000 lei. De asemenea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a investit în proiectul în cauză și venituri proprii în valoare de 825.000 de lei. La aceste sume se adaugă sponsorizarea Terapia SA, în valoare de 500.000 de lei, pentru proiectarea și achiziționarea mobilierului specific pentru farmacie și spații de depozitare, specifice pentru desfășurarea activității de farmacie.

Proiectul a presupus reabilitarea și modernizarea unui corp de clădire (demisol și parter) – monument istoric – în care, la un moment dat, a funcționat tâmplăria spitalului, și transformarea acestuia într-un spațiu adecvat pentru o farmacie de spital cu circuit închis. Pentru reabilitarea spațiului au fost executate demolări și desfaceri ale unor ziduri existente de compartimentare și crearea de goluri în zidării existente, consolidări ale pereților și bolților, lucrări de restaurare, recompartimentarea spațiilor instalații sanitare, termice, electrice, curenți slabi, instalație de ventilație – chiller, montcharge interior și exterior, lucrări la tavane, pardoseli, cameră-frig, tâmplării noi (similare celor istorice), din lemn masiv de stejar, finisaje interioare, finisaje exterioare, rampă de acces, copertină din sticlă securizată. 

În urma unei solicitări în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca ne-au răspuns că: „Funcționarea unei farmacii de spital cu circuit închis și, respectiv,  mutarea  acesteia într-o nouă locație, presupune obținerea unei autorizații sanitare de funcționare. Autorizația sanitară de funcționare se emite de către DSP, în baza avizului favorabil al Ministerului Sănătății. În acest sens, s-au făcut, în repetate rânduri, demersurile necesare obținerii acestei autorizații însă, până la momentul actual, nu am primit niciun răspuns. Subliniem faptul că o farmacie nu poate funcționa, nu poate fi relocată și nu poate primi în gestiune medicamente, fără întrunirea tuturor condițiilor legale necesare.”

Un lucru este cert: faptul că la numai o lună de la anunțul grandios din decembrie 2020, după ce fostul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Petru Șușcă, a fost demis și înlocuit cu Claudia Gherman, proiectul a fost dat uitării și toate planurile inovatoare au fost puse pe pauză. O investiție de peste 3 milioane de lei a fost abandonată. 

Relocarea Farmaciei 89 în noul spațiu reabilitat și modernizat ar fi avut nenumărate beneficii. În decembrie 2020, reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca declarau că relocarea farmaciei ar fi dus la eficientizarea activității: dotările moderne, peste care acum se așterne praful, ar fi permis prepararea medicamentelor și păstrarea acestora în condiții optime, mai ales în cazul acelor medicamente care necesită condiții speciale de depozitare, noul spațiu ar fi facilitat respectarea circuitelor și permitea eliberarea medicamentelor în cadrul Programelor Naționale de Sănătate.

Tot atunci, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca de la acea vreme, Petru Șușcă, declara că noul spațiu va găzdui una dintre cele mai performante farmacii cu circuit închis din sistemul medical românesc, iar medicamentele și tratamentele din cadrul Farmaciei 89 urmau să fie achiziționate  prin proceduri de licitații publice.

„Medicamentele vor fi achiziționate prin proceduri de licitații publice. Nu există o singură firmă de la care le achiziționăm. Spre exemplu, în cadrul licitației care se desfășoară acum sunt 25-30 de participanți înscriși, pentru 500 de loturi – un lot corespunde unei categorii de medicamente. Câștigătorii – adică firmele care vor furniza medicamentul –  variază în funcție de lot. Ca o completare, țin să precizez că sumele investite în achiziția medicamentelor, în ultimii 6 ani, au crescut constant, cheltuielile aferente achiziției de medicamente în anul 2019 ajungând la 48.000.000 lei, incluzând programele naționale de sănătate”, declara Petru Șușcă în 2020. 

Din păcate totul a rămas doar un vis frumos. Proiectul inovator în valoare de peste 3 milioane de lei este, cel mai probabil, învelit în praf la acest moment, nefiind utilizat în vreun fel, după ce s-au executat lucrări de amploare pentru reabilitarea spațiului care a presupus renovarea în totalitate a clădirii în care funcționa atelierul de tâmplărie (demisol și parter) – clădire monument istoric. 

Reamintim în acest sens faptul că Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca funcționează în sistem pavilionar, în peste 30 de clădiri distincte. Majoritatea dintre acestea sunt declarate monumente istorice și sunt construite în jurul anului 1900. Vechimea clădirilor generează, astfel, costuri foarte mari, atât când vine vorba de întreținerea acestora, cât și dacă punem problema lucrărilor de reabilitare care se realizează la nivelul instituției medicale. 

Clădirile în care funcționează Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca au fost construite în perioada 1896-1904, pe vremea guvernării Imperiului Austro-Ungar, și sunt clădiri monument – istoric. Clădirea reabilitată, în care urma să fie relocată Farmacia 89 a instituției medicale, a făcut parte din vechiul complex gospodăresc, care cuprindea serviciile conexe clinicilor: Pavilionul Mașinilor și Cazanelor, Pavilionul Capelei și Pavilionul Gospodăresc.

Pe lângă cele amintite, este important de menționat faptul că au fost achiziționate echipamente pentru prepararea medicamentelor și pentru depozitarea acestora, alte sume importante care nu au înduioșat-o pe Claudia Gherman, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca să relocheze și să deschidă noua farmacie. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.