Începând de ieri și până pe 21 octombrie, CFR va monta un pod de cale ferată pe linia magistrala Apahida – Baia Mare, călătorii fiind preluați cu autobuzele.

Valoarea contractului este 4,2 milioane de lei, iar sursa de finanțare este bugetul de stat. Scopul lucrării este creșterea vitezei de circulație de la 30 km/h, la 85 km/h. Lucrările se realizează la ieșire din stația CF Ileanda, la kilometrul 86, perpendicular pe Valea Râului Ileanda.

„Transbordare cu mijloace auto pe următoarele trasee, în perioada 22 septembrie – 21 octombrie 2021: între stațiile Dej Călători – Baia Mare și retur, pentru perechea de trenuri IR 1641/1642; între stațiile Ileanda – Jibou, pentru trenurile Regio 4094/4002 și între stațiile Surduc Sălaj – Ileanda, pentru trenurile IR 4001/4095”, au anunțat reprezentanții CFR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.