„Scandalul” din cartierul Sopor este bine cunoscut publicului – în câteva cuvinte, după ce în 2014 a fost trasat PUG-ul pentru Sopor, acesta a ajuns să sufere modificări extreme, prin stabilirea unui nou PUZ, dând peste cap întreg planul arhitectural. Locatarii stabiliți în Sopor vor ca în cartierul lor să fie zonă de case, așa cum s-a discutat încă din capul locului. Cu toate acestea, se pare că zona va fi împânzită de blocuri și spații verzi. Proprietarii din Sopor au tot încercat să poarte un dialog civilizat cu primăria, însă, după cum ne-am obișnuit deja, municipalitatea doar spune ca noi și face ca ea, întrucât Clujul e deja împânzit de construcții ilegale, deci trebuie să păstrăm tradiția.
În urmă cu câteva luni, primarul Emil Boc asigura cetățenii stabiliți în Sopor că, atâta vreme cât acesta se va afla la conducerea primăriei, PUG-ul va fi respectat, declarând că “vă asigur că atâta vreme cât noi vom vom fi la această masă, primar și consiliu local, și acest PUG va fi în vigoare”. Și-atunci, domnule primar, ce facem cu trasarea acestui PUZ care nu are nicio legătură cu PUG-ul aflat în vigoare?
„Potrivit PUG-lui în vigoare, zona permite edificarea unor locuințe individuale”
În încercarea de a schimba ceva sau de a mai fi capabili să poarte un dialog cu primăria, locatarii au adresat Direcției Generale de Urbanism un memoriu, în care își prezintă următoarele: „Cu privire la modul de reglementare propus prin Planul Urbanistic Zonal Sopor solicitând ca terenurile poziționate potrivit proiectului de PUZ în zona UV 5A, UV 5B, UV 7.4 să își mențină încadrarea urbanistică în UTR ULi/c – Zonă locuințe indiivduale, semicolective și colective mici, conform prevederilor din Planul Urbanistic General al Municipiului Cluj-Napoca aprobat în anul 2014 și aflat în vigoare în prezent.
Argumentele care stau la baza solicitării de mai sus sunt expuse pe larg în cele ce urmează:
- Starea de fapt:
Subsemnații semnatari am achiziționat, respectiv am moștenit terenurile, aflate în vecinătatea unității militare, cunoscând faptul că potrivit PUG-lui în vigoare, zona permite edificarea unor locuințe individuale, fiind încadrat în ULi/c – Zonă locuințe individuale, semicolective și colective mici.
În acest context, seubsemnații semnatari ne-am manifestat dorința de a edifica locuințe individuale, astfel cum prevede PUG-ul, branșând pentru început terenurile la utilități, apă și curent, pe cheltuiala proprie, urmând a reglementa proprietățile noastre în cadrul unui Plan urbanistic în urbanizare.” Cu alte cuvinte, bieții oameni au ajuns să se roage de primărie să își respecte cuvântul și să nu schimbe peste noapte planul urbanistic al zonei, întrucât au investit destul din buzunarul propriu și, mai ales, în momentul în care au achiziționat terenurile din zona respectivă, „planul” era altul. Dar cum trăim în Cluj-Napoca, orice este posibil…
În continuare, aceștia au subliniat neregulile obsevate:
„1. În urma consultării Planului Urbanistic Zonal Sopor, am constatat că terenurile poziționate potrivit proiectului de PUZ în zona UV 5A, UV 5B, UV 7.4, au statutul de VGC, DRUM, LCM, LC, SM, INSTITUȚII PUBLICE etc., încadrare care practic ne interzice să ne exercităm dreptul de proprietate asupra terenului (posesia, folosința și dispoziția prevăzute de dispozițiile art. 555 C.civ.) respectiv să edificăm o construcție individuală.
2. Prin încadrarea terenurilor în aceste unități teritoriale de referință s-a eliminat posibilitatea de a construi pe terenurile aflate în proprietate, fiind scoase din zona de ULi/c – Zonă locuințe individuale, semicolective și colective mici.
3. Potrivit Planului Urbanistic General aprobat prin Hotărârea consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 493/2014, aflat în vigoare, terenul este încadrat în UTR- ULi/c – Zonă locuințe individuale, semicolective și colective mici, având așadar dreptul de a construi, autorizația de construire urmând a fi obținută după elaborarea și aprobarea unui Plan urbanistic de urbanizare. Astfel, reglementarea propusă aduce limitări nejustificate dreptului de proprietate, aducând atingere principiului securității juridice și încrederii legitime în actele autorităților publice.”
Iar după o listă interminabilă de nereguli, a urmat și o plângere prealabilă. Cei de la primărie nici nu au știut cum să gestioneze documentul, plimbându-l, într-o singură zi, la aproape zece persoane, până când a ajuns la Andreea Mureșan (Biroul Strategii Urbane). De pe data de 27.05.2021, atunci când a fost primit, abia pe 02.07.2021 s-a expediat răspunsul final, care, bineînțeles, n-a adus, de fapt, nicio rezolvare.
Locuitorii cartierului Sopor s-au săturat să se lupte cu morile de vânt, însă, în mod clar, reprezentanții municipalității nu sunt deschiși către dialogare frustă și onestă. În condițiile de față, proprietarii riscă să li se diminueze dreptul de proprietate cu aproape 67%, ceea ce este inacceptabil, dar ce contează, dacă nu sunt prieteni cu domnul primar?
Boc are nevoie de bani. Postulat. In politica „mare” ai nevoie de bani. Trebuie sa iti platesti din jeb-ul propriu sau de la sponsori, locul. Ala pe care vrei sa candidezi. D-aia orasul nostru comoara e un vesnic santier. Banii azi sunt la „dezvoltatori” care ii iau de la boul de contribuabil, care-si trimite progenitulili la oras. Problema, deja e „definita”. Solutie: de ce mama drecu’ sa fac pe terenu’ ala drept ca-n palma case cand ii pot f-te pe melteni si sa fac loc „dezvoltatorilor”. Care si cotizeaza. Ca au de unde!
dar de ce nu fac proprietarii aia un PUZ pe multe hectare cat cere PUG-ul ? de ce sa le faca primaria dupa bunul lor plac? cand si-au cumparat teren, nu era zona de case in PUG si l-au luat ieftin. Au stat 15 ani fara sa faca nimic. Sa mai stea inca 15.
Din cauza ca primaria la indicatiile dezvoltatorilor pune talpa proprietarilor onesti…urmeaza surprize pe aceasta tema!!!