Tinerele povestesc cum au fost agresate în orașul de 5 stele: „Oricine mă poate atinge cum și când vrea”

Trăim în orașul ultra-european și mega-modernizat, despre locuitorii căruia se spune că se pot bucura de cea mai mare calitate a vieții la nivel național. Cu toate acestea, viața l-o-c-u-i-t-o-r-i-l-o-r din Cluj-Napoca nu se suprapune social cu ceea ce ar însemna viața f-e-m-e-i-l-o-r din Cluj-Napoca, întrucât nici măcar metroul mult așteptat sau creșele pe care le promite domnul primar nu pot asigura siguranța și protecția în momentul în care ne aflăm pe stradă. În acest sens, reporterii Gazeta de Cluj au discutat cu mai multe tinere despre ce înseamnă să fii agresată chiar în plină zi, în mijloc de stradă, în orașul de cinci stele.

„Eram sigură că o să fiu violată și apoi omorâtă”

Liliana este studentă în anul al doilea la Facultatea de Inginerie Chimică din Cluj-Napoca. Când s-a mutat aici, avea speranțe că se va putea bucura de un trai superior celui de acasă, ori că va putea, cel puțin, să meargă liniștită pe stradă, însă a descoperit că, din păcate, nu poate lăsa garda jos niciun moment – „Credeam că un oraș civilizat e echivalent cu nivelul de decență al oamenilor care îl locuiesc, însă am descoperit că modernizarea urbană nu compensează mentalitatea de Ev Mediu. Locuiesc pe strada Horea, practic, în centru, unde n-ai spune că ar putea fi o problemă siguranța stradală, mai ales că sunt oameni care circulă constant. Chiar și așa, nu obișnuiesc să ies târziu dacă sunt singură. Într-o noapte, m-am tăiat destul de rău la mână și nu puteam să opresc sângerarea. Era 3 dimineața. Cum toate farmaciile din apropiere erau închise la ora respectivă, am plecat către un supermarket non-stop aflat la aproximativ un kilometru de locuința mea, să-mi cumpăr plasturi, bandaje și rivanol. Când am trecut pe lângă Facultatea de Litere, am observat un bărbat, probabil în stare de ebrietate, care cânta pe stradă. L-am ocolit frumos și mi-am văzut de drum, doar că am început să aud pași în spate. Am privit înapoi și am observat că mă urmărește. Pe moment, am crezut că poate sunt paranoică, dar pe măsură ce am mărit pasul, a făcut și el același lucru. Nu știam ce să fac, fiindcă nu era țipenie de om pe stradă la ora aia. Mergeam din ce în ce mai repede, în speranța că voi ajunge odată la supermarket și voi intra, dar el aproape că alerga după mine. Mi se scurgeau lacrimile pe față și abia respiram, deoarece eram sigură că o să fiu violată și apoi omorâtă. Norocul meu a fost că după colț a apărut un bărbat undeva la 30 de ani și și-a dat seama ce se întâmplă, fără să fie nevoie să îi explic. A fost suficient să ridice tonul și agresorul a făcut cale întoarsă, dar nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă eram în continuare singură. De atunci, mi-am făcut un stoc în casă pentru orice am nevoie. Mi-am zis că pot să fiu și pe moarte și tot nu o să mai ies niciodată din casă dacă e trecut de 23.”

Liliana a fost norocoasă că a reușit să scape ca prin urechile acului, însă, din păcate, cazul ei nu este singular, și nu doar din punct de vedere al agresiunii în sine, ci pentru că toți cunoaștem povestea salvatorului care apare și scapă fata din pericol – iar acesta este cel mai trist semnal de alarmă pe care îl poate transmite lumea în care trăim – în anul 2021, într-o societate modernă și civilizată, o femeie nu poate fi în siguranță fără un bărbat alături, dacă îndrăznește să circule pe stradă după o anumită oră. Practic, îi este îngrădit, în mod indirect, dreptul la libertate.

E strigător la cer cu atât mai mult cu cât astfel de cazuri nu se întâmplă doar la lăsarea nopții (după cum funcționează mentalitatea care atacă tot victima, de tipul „dar ce căuta singură pe stradă la ora aia?”), iar, de multe ori, nici prezența altor oameni nu poate schimba nimic, din cauza nepăsării. Dureros, dar cât se poate de real.

Agresorii din autobuz

Printre locurile preferate ale obsedaților sexual se numără mijloacele de transport în comun, iar aici cazurile sunt la ordinea zilei. Andreea, Miruna și Ștefania au ales să ne povestească experiențele lor de-a dreptul traumatizante din autobuzele din Cluj-Napoca, iar toate au un lucru în comun: nimeni nu a intervenit.

„Oamenii nu realizează că e o adevărată violare a integrității”

„Încerc să evit să merg cu autobuzul cât de mult pot. Ori pe jos, ori chem un Uber, chiar dacă e mai scump. E un mediu mult mai sigur pentru mine. Când mergeam la facultate luam autobuzul, de obicei era plin, mai ales la orele de vârf. Lumea se îngrămădește mereu, nici nu prea e suficient spațiu pentru câți oameni au nevoie, cert e că, într-o zi, mi s-a părut că sunt atinsă într-un loc nepotrivit mai mult decât ar fi fost în mod normal o atingere din greșeală. Simțeam ceva pe fund și inițial am crezut că e mâna cuiva, dar când am întors ușor capul și am privit, am văzut că era de fapt un bărbat care avea erecție și stătea lipit de mine. Am înlemnit. După ce și-a dat seama că am văzut, am crezut că se va retrage, dar a început să se frece de mine. Erau două femei în vârstă în picioare, lângă mine, care au văzut ce se întâmplă. M-aș fi așteptat să reacționeze cumva, dar nu au făcut-o, iar asta cred că m-a dezamăgit și mai tare. Am coborât la prima stație, iar de atunci evit pe cât posibil să mai urc în autobuze. E trist că oamenii nu realizează că e o adevărată violare a integrității corporale, nici nu pare mare lucru pentru ei.” ne-a împărtășit Andreea.

„Pentru că nu dețin un penis, oricine mă poate atinge cum și când vrea”

O poveste asemănătoare are și Miruna, care ne-a spus că dacă observă că autobuzul e plin, nu mai urcă, atât timp cât trebuie să stea în picioare – „Ești mult prea expusă ca femeie, oriunde. Dacă s-ar putea, femeile să se îmbrace în niște saci de gunoi și să se acopere din cap până în picioare, să lase doar ochii la vedere, deși cred că nici așa nu ar scăpa. Nu îi suport pe ăștia care susțin că ești tu vinovată pentru ce ți s-a întâmplat din cauza felului în care te-ai îmbrăcat, nu există așa ceva, fiecare femeie are dreptul să poarte ce vrea, e vina celor care nu se pot abține și recurg la gesturi pe care nu le-a consimțit nimeni. Toate prietenele mele au fost agresate, cel puțin o dată. Mie mi s-a întâmplat în autobuz. Era vară, foarte cald, aveam o rochie deasupra genunchiului, dar nu cred că e nevoie să mă justific. Puteam să fiu și cu fesele la vedere și să fie decembrie, tot n-ar fi avut nimeni dreptul să mă atingă. Fiind aglomerat, stăteam în picioare, erau o mulțime de oameni în jurul meu. Am simțit că mi se ridică rochia, dar m-am gândit că e de la aerul condiționat și că mi se pare, mai ales că era un material subțire. Apoi am simțit o mână care mă strânge de fund, pe sub rochie. Am țipat și am sărit ca arsă. Cel care făcuse asta se întorsese deja cu spatele și înainte către cealaltă extremitate a autobuzului, ca și cum n-ar fi fost deja evident. Ce m-a scos complet din sărite a fost faptul că cei care erau în jurul meu nu au avut nicio reacție, doar s-au holbat la mine, dându-mi de înțeles că nu e problema lor și că trebuie să mă descurc singură. Serios, cum să rămâi pasiv la un act de acest gen? Bărbat sau femeie, nu are importanță, dar e mai mult decât revoltător. Asta și faptul că, doar pentru că nu dețin un penis, oricine mă poate atinge cum și când vrea. Nu, e corpul meu, nu ai niciun drept să mă atingi, punct.”

„România e locul în care îți e jenă și că ai fost agresată”

Ștefania, în schimb, demontează mitul că agresorii se ascund doar prin aglomerație – „Încă nu venise pandemia, deci ambele scaune din autobuz puteau fi ocupate. M-am așezat lângă un bărbat mai în vârstă, nu că ar fi contat, fiindcă nu e normal să pornim de la premise ce țin de sexism și discriminare, deși, recunosc, de atunci evit să stau lângă bărbați pe care nu-i cunosc. Purtam nu o fustă în ziua respectivă, mă-ndreptam către o zi de naștere. La un moment dat, mi-a pus mâna pe picior și a încercat să meargă mai sus, dar l-am plesnit, la propriu, apoi m-am ridicat și am țipat la el. Știu că multe femei au tendința să împietrească în astfel de momente, nu ține de ele, mi se pare groaznic și îmi pare enorm de rău pentru ele că nu mai sunt capabile să reacționeze. Eu nu sunt așa. În schimb, nu mă așteptam ca oamenii din autobuz să nu reacționeze în niciun fel după ce m-au auzit. Cumva, tot eu m-am simțit jenată, nu știu de ce. România e locul în care îți e jenă și că ai fost agresată”, ne-a mărturisit tânăra.

Ignoranța populației față de cazurile de agresiune înseamnă, practic, că ești perfect în regulă cu ceea ce se întâmplă. Nu ești deranjat, deci ignori. Ignori, deci nu ești deranjat. Cauză și efect, ori, mai bine zis, concluzie, fiindcă acesta e singurul lucru care poate rezulta din atitudinea celor care nu intervin când se întâmplă astfel de cazuri.

„În Mănăștur e ca-n Vaslui”

Irina lucrează pentru o corporație care lucrează cu americanii, astfel încât, pentru a se adapta programului acestora, programul ei la muncă e de la 15 la 00:00, fiind nevoită să se întoarcă adesea pe jos acasă, întrucât nici autobuzele nu mai circulă la acea oră. Într-una din nopți a crezut că și-a văzut moartea cu ochii, după cum ne împătășește aceasta: „Locuiesc în Mănăștur, dar undeva printre blocuri, e destul de camuflat locul și înfricoșător noaptea, dar am făcut drumul ăsta de sute de ori, deci m-am obișnuit. De obicei, stau cu prietenul meu la telefon până ajung, în cazul în care se întâmplă ceva. Am descoperit o scurtătură care îmi taie destul de mult din urcatul dealului, așa că merg pe acolo. Eram destul de aproape de bloc, când am auzit pași în spatele meu, dar nu m-am întors, mai ales că îl auzeam și pe el povestindu-mi ceva la telefon, nu am sesizat că ceva ar fi în neregulă, putea fi oricine. După câteva minute, m-am întors din reflex și am văzut un bărbat care avea slițul descheiat și își ținea mădularul în mână. Am tăcut mâlc, dar nici nu am reacționat fizic în vreun fel. M-am prefăcut că nu îl văd și m-am întors din drum, să ies de pe scurtătură. Am mers repede, până am ajuns pe drumul principal. Iubitul meu și-a dat seama că ceva nu e ok, prin simplul fapt că tăcusem deodată. I-am povestit ce am văzut și s-a panicat și el, dar s-a bucurat că am scăpat fără să mi se întâmple nimic. Cum a mai stat destul de mult cu mine la telefon, nu am vrut să-l mai rețin, începe munca de dimineață, spre deosebire de mine. Eram la două minute de bloc, așa că i-am spus că am ajuns și i-am închis. Cred că mă aflam la 20 de metri de intrare, când a apărut de după bloc bărbatul pe care îl văzusem mai devreme. Nu știu cum și-a dat seama că locuiesc acolo, ori dacă a fost o pură coincidență, dar cert e că nu înțelegeam cum e posibil să se întâmple asta. Începusem să tremur foarte tare, mai ales că închisesem și telefonul. Dacă aș fi pățit ceva, nimeni n-ar fi știut. Mă tot gândeam dacă am timp să alerg până la bloc fără să mă prindă, având în vedere că era înaintea mea. Gândeam, dar picioarele continuau să meargă. Și el la fel, cu organul la vedere. Se apropia tot mai mult. Mi-am luat inima în dinți și am luat-o la fugă, norocul meu că aveam deja cheile pregătite. Am intrat în bloc, am trântit ușa și alergat până am ajuns în casă. Am închis ușa de trei ori sus și de trei ori jos și apoi am început să plâng. În acele câteva minute am crezut că îmi voi găsi sfârșitul. Sunt originară din Vaslui, oamenii mereu fac glume nesărate pe seama orașului. Și ce diferă că sunt în Cluj acum? În Mănăștur e ca-n Vaslui.” a conchis aceasta.

„Sunt obișnuită cu clienții în stare de ebrietate”

Sorina lucrează la un butic non-stop de cartier, unde face și ture de noapte, pentru bonusuri, fiindcă are nevoie de bani. Aceasta ne povestește îngrozită cum a ajuns să fie agresată chiar de clienți: „S-a întâmplat foarte repede. Sunt obișnuită cu clienții în stare de ebrietate, mai ales la ore târzii, dar de obicei sunt pașnici sau prietenoși. Într-o noapte a intrat un grup de tineri, erau toți foarte beți. Unul a început să îmi facă avansuri, dar l-am ignorat, până când i-a înștiințat și pe ceilalți de comportamentul meu lipsit de respect. Au început să mă atingă pe brațe și pe piept și să-mi spună că vor să se culce cu mine, adăugând ce o să-mi facă dacă mai sunt „ciufută”, cuvântul lor. Deja îmi curgeau lacrimile, eram foarte panicată, dar împăcată cu ideea că urmează să mi se întâmple ceva foarte rău. Norocul meu a fost că a intrat un cuplu în magazin, iar cei doi și-au dat seama imediat ce se întâmplă și au amenințat că o să cheme poliția. Mi-au salvat viața.”

Din păcate, aceste povești nu reprezintă cazuri izolate, ci realitatea pe care o trăiesc cele mai multe femei și cu care s-au obișnuit, chiar și în orașul care vrea să revoluționeze România.