Floreșteanul Man Robert Tiberiu a încercat să își reducă din pedeapsa la închisoare de 5 ani și opt luni cu executare. A formulat către Tribunalul Cluj o cerere de revizuire a sentinței prin care a fost condamnat, dar i-a fost respinsă. Pedeapsa de 5 ani și 8 luni vine în urma rejudecării dosarului în care Man era acuzat de trafic de minori. La prima sentință el a primit 17 ani de pușcărie. Pe parcursul proceselor el a declarat că nu a făcut trafic cu minori, ci doar i-a fotografiat dezbrăcați pentru a își satisface fanteziile sexuale.
În vară, clujeanul Man Robert Tiberiu, judecat și condamnat pentru infracțiuni de natură sexuală împotriva minorilor, a încercat să își diminueze din pedeapsa primită și a formulat o cerere de revizuire a deciziei de condamnare către Tribunalul Cluj.
Însă, instanța i-a respins-o.
”În temeiul art.459 al.5 rap. la art. 458 C.p.pen. respinge ca inadmisibilă cererea formulată de revizuientul Man Robert Tiberiu, privind revizuirea sentinţei penale nr. 18/20.01.2020 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 863/18.06.2021 a Curţii de Apel Cluj.În temeiul art.275 al. 2 C.p.pen. obligă revizuientul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 23 septembrie 2021”, arată soluția pe scurt a instanței.
Înainte cu o lună de a formula această cerere, Curtea de Apel Cluj a dat o sentință definitivă în dosarul lui de trafic de minori prin care a fost menținută, cu titlu definitiv, condamnarea de 5 ani și 8 luni la închisoare cu executare.
El a fost acuzat că, în perioada 2011 – 2015, a recrutat mai mulţi minori cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani şi, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, precum şi prin oferirea de bani sau de alte foloase părinţilor acestora, i-a adăpostit la locuinţa sa situată pe raza comunei Floreşti, unde i-a supus mai multor gesturi cu conotaţii sexuale, în vederea producerii de materiale pornografice.
Totodată, s-a reţinut că din 23 noiembrie 2014 până în 30 noiembrie 2015 i-ar fi propus unui minor în vârstă de 12 ani, prin intermediul unei reţele de socializare, să se întâlnească în vederea întreţinerii de relaţii sexuale. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că minorii au fost recrutaţi de către inculpatul Man Robert Tiberiu din tabere organizate de către o fundaţie umanitară, fundaţie pentru care inculpatul efectua curse de transport.
În urma percheziţiei au fost descoperiţi şi ridicaţi suporţi optici, telefoane mobile şi înscrisuri pentru probarea activităţii infracţionale, fiind pus în executare mandatul de aducere emis pe numele acestuia. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, arătau cei de la DIICOT.
Fantezii cu copii dezbrăcați
Man Robert Tiberiu a recunoscut în faţa procurorilor că au existat câteva momente în care a fotografiat copii ce făceau duş în locuinţa acestuia din Floreşti. Acest aspect era cunoscut și de părinţii acestora. În concret acesta avea anumite fantezii și anume când vedea un copil inculpatul și-l imagina dezbrăcat dar la momentul actual acesta susține că urmează o terapie care a reuşit să îi stăpânească aceste fantezii.
Inculpatul a declarat pentru reporterul gazeta de Cluj în trecut, că: „Ancheta penală derulată nu s-a făcut într-o manieră legală, eu fiind acuzat de racolare minori, pornografie infantilă şi trafic de persoane. Cu privire la ceea ce ştiu că am greşit, eu am recunoscut, însă unele acuzaţii care îmi sunt aduse sunt neîntemeiate şi nu au fost administrate probe, precum martori, înscrisuri, imagini, înregistrări video, etc.”.
Din discuția inculpatului avută cu reporterul Gazeta de Cluj reiese faptul că acesta nu realizează că există o problemă la comportamentul său. După ce bărbatul a recunoscut că a făcut acele poze minorilor acesta afirmă că nu i se pare că ar exista o problemă pentru că “oricum acei copii nu conștientizau că le fac poze”, ba chiar mai mult inculpatul spune că autoritățile sunt cele vinovate pentru că aceștia le-au spus copiilor ce s-a întâmplat. Individul mai afirmă pe un ton foarte calm aproape amuzat de acest fapt și că avea fantezii cu copii dezbrăcați. De asemenea acesta spune că i se pare normal să vorbească cu copii și să îi cheme la el, să doarmă și să facă baie la acesta acasă și că le-a cumpărat chiar și lenjerie intimă.
Prima dată a primit 17 ani de închisoare
În dosarul în care este acuzat de trafic de minori, Robert Man a primit prima condamnare în 2017, la un an după ce a fost trimis în judecată. Verdictul a fost de 17 ani de închisoare cu executare. El spune că a primit această pedeapsă pentru că a fost reprezentat de un avocat specializat în drept comercial. Pedofilul clujean a fost reprezentat de Dragoş Alexandru Giura, un avocat specializat pe insolvenţe şi care, chiar dacă aparţine de Baroul Bucureşti, îşi derulează activitatea în Cluj-Napoca.
„Nu ştiam la cine să apelez. M-a reprezentat în instanţă avocatul Giura, însă tot ce a făcut a fost mai mult împotriva mea decât în apărarea mea. I-am dat în total peste 20.000 de lei. La început îmi spunea să nu contestăm măsurile preventive că oricum voi fi eliberat după 3-4 luni. Apoi când a trecut acea perioadă, mi-a cerut bani suplimentari să mă reprezinte la Curtea de Apel pentru a face contestaţii. M-a vizitat la Penitenciarul Gherla doar de câteva ori. Scopul vizitei sale nu era de a stabili o strategie pentru apărare, ci de a încasa bani de la mine. Îi spuneam unde se pot găsi probe care demontează acuzaţiile procurorilor, îi spuneam cum mi s-a înscenat acest dosar şi că nu am făcut acele fapte, că unele persoane băgate în dosar nu le-am văzut niciodată. Pentru el nu a contat acest lucru. În instanţă dacă procurorul spunea ceva, avocatul meu nu mă proteja, iar eu nu puteam să iau cuvântul în locul său. Am luat 17 ani de închisoare pentru că nu m-am putut apărat. Pentru că am fost vândut şi cu banii luaţi” explică Tiberiu Man.
Mărturia unei mame care își trimitea copiii să facă baie la pedofil acasă
“La nivelul anilor 2013-2014, Alexandru aveam în jur de 13 ani, iar Adrian vreo 7 ani. Pe inculpat îl cunoșteam dinainte deoarece el îi transporta pe copii în tabere sau excursii. La un moment dat a început să îl sune destul de frecvent pe băiatul mei mai mare chemându-l la el acasă să povestească, să discute tot felul de chestii și să facă baie, căci noi nu aveam acasă , iar copii se spălau în covată. De două ori cei doi copii ai mei au fost împreună la inculpat acasă, iar odată Alexandru a fost singur. Atunci când a fost singur Alexandru s-a apucat de plâns și a trebui să îl aducă spre casă, eu mergând înaintea copilului până la intersecția din apropierea casei. Cu toate că am insistat să îmi spună de ce a plâns, copilul nu a vrut să zică. Nu știu ce s-a întâmplat în locuința inculpatului, copii nu mi-au spus niciodată nimic, doar în momentul în care a fost arestat inculpatul, atunci copii au dat declarații la poliție, dar nu știu ce au declarat, deoarece cu toate că am mers cu ei la poliție, nu ne-au lăsat înăuntru când au dat declarații , au fost doar polițiștii și psihiatrul”, a relatat mama unei alte victime.
Părinții își lăsau copiii să doarmă la pedofil acasă
Din mărturiile din dosar se constată faptul că inculpatul este vinovat dar totodată, o parte mare de vină o au și părinții care și-au lăsat copii să doarmă și să facă baie în casa unui străin în vârstă de peste 30 de ani. Inculpatul deținea o firmă de transport, și anume P.F.A. Robert Tiberiu Man, prin intermediul căreia recruta minorii dintr-o tabără organizată de către o fundație umanitară, fundație pentru care acesta efectua curse de transport. După ce se “împrietenea” cu minorii în taberele respective le cerea acestora numărul de telefon sau contul de Facebook după care le scria creându-le poze cu ei dezbrăcați și îi ademenea să doarmă la el sau să facă baie la el pentru a-i poza dezbrăcați.