Fondul Monetar Internaţional a aprobat a doua tranşă din împrumutul acordat României. Astfel, cel târziu miercuri, vor intra în conturile ţării 1,85 miliarde euro. Banii vor fi folosiţi pentru finanţarea deficitului bugetar şi nu pentru plata salariilor şi a pensiilor. La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Traian Băsescu a declarat că a doua tranşă a împrumutului de la FMI va fi destinată salariilor şi pensiilor, dar ministru Finanţelor, Gheorghe Pogea, a anunţat ieri că acest lucru nu se va întâmpla. Reprezentanţii FMI au declarat că situaţia economică a României se  va îmbunătăţi în perioada următoare. Acest pronostic a fost explicat de către şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks. „În primele luni ale programului de împrumut, cea mai mare realizare a fost o stabilizare a situaţiei financiare. Presiunea asupra cursului de schimb a fost ridicată, iar rezervele Bancii Naţionale a României au început să crească. Toate astea sunt un punct de plecare pentru o viitoare creştere economică, pentru că avem un sistem financiar stabil, în ciuda crizei economice mondiale”, a declarat Franks.

Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.