Inspectorii Curții de Conturi Cluj verifică dosarele de achiziții publice din ultimii trei ani de la Primăria comunei Gilău.

Ce verifică inspectorii Curții de Conturi

Pe de o parte, controlul are ca obiect verificarea dosarelor de achiziții publice din perioada 2018, 2019, 2020 din Primăria Gilău, iar pe de altă parte vine ca urmare a solicitărilor Poliției Economice și ale procurorului de caz care anchetează dosarul deschis în iulie din acest an.

Este vorba despre un dosar penal întocmit pentru fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată. În 19 iulie, polițiști de la Serviciul Economic, coordonați de un procuror, au descins la Primăria Gilău și la 11 societăți comerciale.

Tăcerea primarului

„Acum toată lumea din primărie știe ce s-a întâmplat înainte, când primar era Dumitru Sfârlea de la PSD. Și toți ne întrebăm de ce omul ăsta (Gelu Topan, primarul PNL în funcție al Gilăului – n.r.) nu ajută în acest dosar (e vorba de dosarul deschis în iulie acest an la Primăria Gilău – n.r.).

El se ascunde și nu iese în față să ne arate că e un supererou! Adică să ne spună ce a făcut cel dinaintea lui și să ne zică: eu pun totul la dispoziția organelor de cercetare totul și vreau să se afle adevărul! De ce n-o face?

Eu am discutat cu oameni din primărie, cu membri din PNL, și mi-au spus că ar fi fost o înțelegere între Gelu Topan și Dumitru Sfârlea înainte de alegerile locale din 27 septembrie 2020 în care Topan i-ar fi spus că el nu mai verifică ce a făcut predecesorul lui.

Asta ca să-și crească el șansele de a deveni primar, a declarat, pentru cluj24.ro, o sursă din administrația comunei Gilău, care a vrut să-și păstreze anonimatul.

Pe de altă parte, sursa cluj24.ro a mai spus că șefii din primărie, începând cu primarul și continuând cu cei de la Serviciul Contabilitate-Financiar, au încercat să-i cenzureze pe oameni și să-i amenințe să nu discute cu nimeni problemele din primărie.

Ce spune primarul Gelu Topan

Cluj24.ro l-a contactat telefonic, duminică, pe actualul primar, Gelu Topan, pentru a-i lua o reacție vizavi de acest subiect. Reporterul cluj24.ro l-a sunat de mai multe ori pe edilul din Gilău și i-a trimis și un mesaj. Răspunsul primarului Gelu Topan (foto, jos), venit tot prin SMS, a fost următorul:

„La acest moment, misiunea de audit se află în desfășurare și nu avem concluzii ale auditorilor. Mai multe detalii o să vă putem da la momentul în care ni se va comunica decizia Curții de Conturi. O zi bună!”.

Cluj24.ro l-a contactat și pe fostul primar al comunei Gilău, Dumitru Sfârlea (foto jos), care a condus comuna timp de 20 de ani, până în 2020, și l-a întrebat despre acuzațiile care i se aduc în acest caz.

„Eu habar n-am ce-au controlat acolo și nu știu despre ce e vorba. Achizițiile s-au făcut de firme de consultanță și nu de primărie. O fost Poliția Economică acolo că s-o pârât între ei, eu așa am înțeles. Una o reclamat niște acte neîntemeiate, așa o zis ea.

Eu n-am mai candidat, plus că am rămas văduv, soția m-a părăsit în 2019 , motiv pentru care eu n-am mai avut niciun curaj să mai fac nimic, nicio administrare în urma mea.

Dar, totuși, eu am lăsat ceva în urma mea: 28 de proiecte câștigate în perioada cât am fost la primărie: 20 de ani primar plus 4 ani viceprimar.

Îi greu să-i numeri, da’ și să îi mai trăiești! Cum trece timpul, îi tot mai greu! Videți că acum nu se mai înțelege om cu persoană în țara asta!”, a declarat Dumitru Sfârlea, fostul primar al comunei Gilău.

Dumitru Sfârlea a fost primarul comunei Gilău din 2000 până în 2020.

Percheziții la Primăria Gilău și la alte 11 societăți comerciale într-un dosar de fals material în înscrisuri oficiale

Pe 19 iulie anul curent, 11 percheziții au fost făcute la o serie de societăți comerciale și la Primăria Gilău, într-un dosar de fals material în înscrisuri oficiale.

„În cursul zilei de azi (19 iulie – n.r), polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 11 percheziții la sediile unor societăți comerciale și ale unei instituții publice din județul Cluj, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată.

În cadrul perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate înscrisuri, ca urmare a derulării procedurilor de achiziție publică din perioada 2018-2021 și medii de stocare cu valoare probatorie în cauză.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin”, au declarat, la acel moment, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj.

Sursa: cluj24.ro

Citește și: Moș Cîțu a împărțit „darurile” din Fondul de rezervă numai primarilor cuminți din Cluj. Boc nu se află pe listă!

1 COMENTARIU

  1. Curtea de conturi rămăne doar cu verificarea și sesizarea sumelor cheltuite aiurea de către x,y,z sau primăria lui Boc ,rezultat zero,DNA =somnuroase păsărele,noapte bună…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.