Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Nicolae Ciucă pentru funcţia de prim-ministru al ţării. Decizia vine după o serie de consultări cu partidele politice, la Palatul Cotroceni.

UPDATE – Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Iohannis a semnat decretul privind desemnarea lui Nicolae-Ionel Ciucă în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern.

Nicolae Ciucă este noua propunere de premier din partea preşedintelui ţării, numele său fiind înaintat de Partidul Naţional Liberal.

Din acest moment Ciucă, alături de PNL, va trebui să înceapă negocierile cu celelalte partide pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi să se prezinte în Parlament, cu un program de guvernare şi o listă de miniştri, pentru a primi votul de încredere.

Dacă parlamentarii vor vota favorabil, Nicolae Ciucă va fi noul premier al ţării după învestirea de către şeful statului şi după depunerea jurământului. 

„Tocmai am încheiat consultările. Discuţiile de astăzi au fost considerabil mai bune, după părerea mea, decât ultimele discuţii. Am reiterat la fiecare întâlnire că acum este nevoie de o soluţie reală. Acum criza politică trebuie să se încheie. Acum este nevoie de un guvern care să rezolve problemele.  

Am fost foarte mulţumit şi bucuros că PNL a venit cu o nouă abordare. S-a votat în unanimitate un candidat care a fost propus în persoana lui Nicolae Ciucă. Am decis să îl desemnez pe Nicolae Ciucă”, a transmis Klaus Iohannis la finalul consultărilor, avându-l alături pe Nicolae Ciucă.

La discuţiile de joi cu delegaţiile partidelor politice nu a fost propus niciun alt nume de premier decât cel al lui Nicolae Ciucă, din partea PNL, după ce liberalii au decis miercuri seara să renunţe la varianta Florin Cîţu premier.

Nicolae Ciucă, ministru demis al Apărării, cunoscut şi ca „generalul deşertului”, este general cu patru stele, pro-atlantist şi figură prezentă pe mai multe teatre de operaţiuni în cariera sa militară.

Sursa: adevarul.ro

Citește și: Exclusiv: Nicolae Ciucă va fi noul prim-ministru!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.