Potrivit unei declarații făcute de rectorul UBB, Daniel David, peste 80% dintre cadrele didactice și de cercetare din cadrul universității clujene sunt vaccinate.

”Se spune că un om deștept învață din propriile greșeli, iar unul foarte deștept, din greșelile altora. Ce putem vedea la alții în legătură cu pandemia/vaccinarea? Vedem că și cei vaccinați, și cei nevaccinați pot face boala; dar cei vaccinați o fac mai rar, o fac adesea în formă mai ușoară sau mor ca urmare a bolii în număr mult mai mic! Vedem că și cei vaccinați, și cei nevaccinați transmit boala; dar cei vaccinați o transmit mai puțin (unii chiar deloc)!

Știu că, la UBB, colegii mei – cadre didactice/de cercetare, studenți, personal administrativ – sunt, pe scară largă, nu doar deștepți, ci chiar foarte deștepți, de aceea nu am emoții privind procentul de vaccinare. Și da, acolo unde am măsurat, la cadrele didactice/de cercetare spre exemplu, procentul în UBB merge spre 80+% vaccinați, așa cum este normal pentru o comunitate academică/științifică în secolul XXI.

Iar cei încă nevaccinați sunt în procesul de vaccinare, nu se pot vaccina ca urmare a unor condiții medicale sau se află (încă) în zona de nehotărâți. Toți însă, inclusiv numărul mic de colegi antivaccin, păstrează riguros condițiile de siguranță, în UBB educația și viața fiind la fel de importante!”, arată apelul făcut de rectorul UBB pentru a-i convinge pe români să meargă să se vaccineze.

1 COMENTARIU

  1. NU e adevărat că vaccinații fac mai rar boala. Zero dovezi. Uitați-vă la recrudescența infectărilor in țările mega-vaccinate precum Franța, Anglia, Israel, Singapore, SUA. Cum e admisibil că mintă un rector in halul acesta?

    NU e adevărat că vaccinații transmit mai puțin boala. Din contra, falsa siguranță care le-a fost dată e responsabilă de mari neglijențe. Toti am auzit deja vaccinați care zic: hai noroc că eu sunt vaccinat. Mai mult, dacă vaccinații fac forme mai ușoare chiar mai mult devin vector de transmisie comunitară.

    REctorul sugerează că nevaccinații sunt proști, devreme ce vaccinații sunt deștepți. Eu am trecut prin boala in 3 zile cu Plaquenil, pentru că nu fac parte din categoria de risc. Spuneti, eu am imunitate naturală mai durabilă și mai puternică decat un vaccinat care expiră in 5 luni. Cine e mai deștept? Eu că m-am imunizat confrom calculului de risc personal sau ăia care și-au luat același tratament deși ei sunt foarte diferiți ca imunitate și risc? Cine o să stea 5 ani cu frica de efecte adverse, de pildă dereglare imunitară prin care vaccinații pot lua alte boli? Deci nu merge insulta rectorului că nevaccinații sunt proști. Unii au ales mai bine per total. Depinde de categoria ta de risc, nu suntem vite să facem același tratament. Doar politrucii ne vor vite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.