Cadavrul unei femei a fost găsit în Anglia, într-o valiză, la doar 4 zile după nunta ei. Din primele investigaţii a rezultat că aceasta ar fi fost strangulată.

Rămăşiţele lui Dawn Walker au fost găsite duminică, într-o zonă cu vegetaţie bogată din satul Lightcliffe, în Yorkshire, Anglia.

Un bărbat din localitate, în vârstă de 45 de ani, a fost arestat, fiind soţul femeii şi principalul suspect. Poliţia nu caută deocamdată alte persoane, potrivit Yorkshire Live. Un prieten apropiat a spus: „S-a căsătorit miercuri şi duminică dimineaţă a fost găsită moartă. Un băieţel a rămas fără mamă. Are cam un an sau un an şi jumătate”.  

Aceeaşi persoană a mai spus că Dawn era întotdeauna gata să sară în ajutorul oricui ar fi avut nevoie: „Era cea mai bună persoană pe care am întâlnit-o. Era prietenoasă şi generoasă”.  

Poliţia anchetează cazul şi încearcă să identifice persoana care a raportat crima şi a sunat cu anonimat.


sursa: adevarul.ro

Citește și: Un preot bolnav de covid a trecut peste izolare și a ținut o slujbă, două botezuri și o înmormântare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.