Un medic din Cluj-Napoca a fost atacat de două prostituate pe care le chemase la locuința acestuia să își satisfacă plăcerile, însă „seara de vis” s-a transformat într-un coșmar, după ce cele două femei i-au aruncat în ochi soluție pentru curățat aragazul.
Cele două prostituate au fost condamnate după ce au tâlhărit un medic, orbindu-l temporar cu soluție de curățat aragazul.
Una dintre fete a fost condamnată la închisoare cu executare, iar alta cu suspendare. Medicul le chemase la el acasă pentru a întreține relații sexuale, iar acesta nu a mai vrut să le dea toți banii. Drept urmare, una dintre ele i-a aruncat în față soluție de curățat aragazul și i-a furat un telefon, televizorul și 2000 de lei.
Eniko K.T a fost condamnată la o pedeapsa de 2 ani si 3 luni închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunitatii pe o perioada de 60 de zile la RADP Cluj-Napoca sau Primăria Cluj-Napoca.
Rebeca G, care l-a orbit pe medic, a fost condamnată la o pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu executare la penitenciar.
Medicul, B.F., trebuie să mai primească de la cele două prostituate daune morale în valoare de 2.500 de lei.
B. F a fost audiat, dar a spus că fetele l-au vizitat de mai multe ori în 2016, le-a ajutat cu bani, dar fără a face sex cu ele. Instanța a precizat că medicul ”nu a fost consecvent în declarațiile date, în ceea ce privește unele din informațiile furnizate, dar sunt similare sub anumite aspecte” și chiar a fost suspectat că a mințit, scrie clujust.ro.
Curtea de Apel nu s-a lăsat păcălită și a tras concluzia că medicul le știa bine pe fete și că a mai întreținut relații sexuale cu ele. În ”19.12.2016, în jurul orei 21:00, pe timp de noapte, persoana vătămată a apelat la inculpatele KTE și GR pentru a obține favoruri sexuale, persoana vătămată cunoscându-le pe acestea de mai mult timp, apelând și în trecut la ele, cu același scop; ca urmare a solicitării venite din partea numitului B.F, cele două inculpate s-au deplasat la locuința acestuia din Cluj-Napoca.. Cluj, unde persoana vătămată a întreținut relații sexuale cu cele două inculpate, iar întrucât a refuzat să le plătească pentru serviciul prestat, între acesta și inculpata G.R. a intervenit un conflict verbal, mai întâi, care apoi s-a transformat în unul fizic, în sensul că inculpata a aruncat cu o substanță de curățat aragazul în persoana vătămată, a tras-o de haine până a căzut din pat, fiind asistată și susținută de către inculpata K T E în acest context și profitând de starea vădită de imposibilitate de a se apăra a persoanei vătămate (persoana în vârstă, imobilizată la pat), inculpatele împreună i-au sustras un televizor marca LG și un laptop, bunuri pe care fie le-au aruncat (laptopul), fie le-au valorificat (televizorul)”, mai spune sursa citată.
Citește și: Un cunocut politician care și-a ucis amanta a devenit subiectul unei drame TV
Nu mai poti avea incredere in medici…… nu platesc serviciile