Un sistem de monitorizare a angajaților, unic în România, a încins spiritele la Spitalul Municipal din Timișoara. Medicii, asistentele şi infirmierele ar urma să poarte asupra lor un dispozitiv electronic. Managerul spitalului spune că astfel vrea să eficientizeze munca personalului, dar nu toţi angajaţii sunt de acord.

Noile dispozitive se bazează pe tehnologia bluethooth și nu înregistrează audio sau video. Scopul lor ar fi monitorizarea activităţii angajaţilor, după cum spune managerul spitalului Municipal din Timişoara. „Acest sistem va monitoriza prezenţa la locul de muncă a personalului, respectiv când vin, cand pleacă. În plus, unde merge, dacă are program operator, dacă desfăşoară activităţi, de câte ori intră în salon, la patul bolnavului„, explică Daniel Malița, managerul Spitalului Municipal Timișoara.

Dispozitivele bluethooth dublează condica de prezenţă a medicilor

Condica de prezență în format clasic nu va dispărea complet, însă va fi dublată de astfel de dispozitive, care vor fi implementate pentru început în 8 din cele 24 de secţii ale Spitalului Municipal din Timişoara. Împreună cu receiverele, care au fost deja montate pe tavan, au rolul de a monitoriza activitatea medicilor şi de a măsura viteza de reacţie.

Ideea conducerii spitalului nu este văzută cu ochi buni. Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” nu înţelege scopul acestor dispozitive: „Cu ce ajută înregistrarea electronică a prezenţei sau traseului unui angajat prin spital, dacă acest sistem de monitorizare nici nu se substituie sistemului de pontaj, sigurul cu valoare legală, ci îl dublează? Cât de relevantă este înregistrarea vitezei de reacţie a unui medic, dacă paturile pacienţilor nu sunt dotate cu butoane de panică, prin care să se poată solicita rapid ajutorul unui cadru medical?”

Părerile sunt împărţite. Zeci de medici anunţă că nu vor purta sistemul de monitorizare

Mai bine de 30 de doctori au anunţat, revoltaţi, că nu vor purta sistemul de monitorizare. „Medicii, colegii mei, nu sunt de acord. Noi vom acţiona în instanță conducerea spitalului,dacă se insistă să purtăm aceste brățări. Nu există nicio bază legală să fim monitorizați în acest fel. Este umilitor pentru noi”, spune Olimpia Oprea, medic, sindicat „Materna”. Nu toţi angajaţii sunt însă împotriva dispozitivelor: „Nu ne împiedică cu ceva aparatele. Noi tot venim la lucru, ne ştim programul”, este de părere un medic. „Nu am nimic de obiectat. E ok adică. Cred că nu ar avea de ce să ne încurce”, spune un altul.

Pentru fiecare dispozitiv se va plăti o chirie lunară de 70 de lei. În primă fază, brăţările vor fi purtate de 650 de angajaţi. Asta înseamna o cheltuială de 45.500 de lei pe lună.


sursa: observatornews.ro

Citește și: Doi copilași și tatăl lor au murit după ce i-a lovit un camion. Mama se zbate între viață și moarte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.