Pe 25 octombrie se aniversează Ziua Armatei Române, atât în ţara, cât şi la Cluj, unde se vor desfăşura activităţi comemorative şi ceremonialuri militar-religioase dedicate acestei zile. Astfel, diminică dimineaţa, la ora 9 va avea loc ceremonialul militar-religios de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Glorie Oştaşului Român din Piaţa Avram Iancu. La ora 11 va avea loc o întâlnire a oficialităţilor cu veterani de război la Castelul Karoly din Carei, judeţul Satu Mare.
Istoric
După  23 august 1944, România a avut o contribuţie substanţială la eforturile de război ale Naţiunilor Unite. Armata română a realizat apărarea strategică a graniţelor şi a liniei temporare de demarcaţie româno-ungare din Crişana şi Platoul Transilvaniei, impuse prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Sub acoperirea strategică a românilor, trupele sovietice au parcurs aproximativ o mie de kilometri într-un timp foarte scurt şi, fără să întâmpine rezistenţă, au trecut prin strâmtorile din Carpaţii Occidentali şi Meridionali, în Ardeal. În toamna anului 1944, Armatele 1 şi a 4-a române au fost angajate în ofensiva pentru eliberarea părţii de nord-est a României.Obiectivul ofensivei a fost atins între 21 şi 25 octombrie, când forţele inamice au fost alungate din oraşele Carei şi Satu Mare, dincolo de graniţa româno-ungară. Pentru eliberarea oraşului Carei, a fost concepută o mare manevră  de învăluire, cu patru divizii din Corpul 6 Armată, în timp ce Corpul 2 Armată împreună cu Divizia 11 Infanterie aveau să atace de la sud rezistenţa inamicului din Satu Mare. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie, iar militarii Regimentelor 34 şi 40 Infanterie au angajat lupte de stradă, în aceeaşi noapte, iar în dimineaţa zilei de 25 octombrie au eliberat oraşul Carei.
Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.