Stefan Vuza, un om de afaceri care controlează mai multe business-uri în zona Clujului, a ajuns pe locul 6 în topul milionarilor din România.

Anul trecut, omul de afaceri clujean Stefan Vuza a încheiat cu mai multe direcții județene de drumuri și poduri, printre care și cea din Cluj, un contract în valoare de peste un milion de euro pentru vânzarea de clorură de calciu necesară deszăpezirilor.

În 2019, Vuza încheia un contract similar, cu aceleași direcții județeni, dar pentru o sumă mult mai mare. Aceste contracte au fost încheiate prin firma Chimcomplex.

Vuza a cumpărat prin Chimcomplex combinatul Oltchim

Pachetul de control de 87,77% din acțiunile combinatului chimic Chimcomplex Borzești, deținut de firma C.R.C. Impex Chemicals SRL din Ploiești, unde asociați sunt Ștefan Vuza și Serviciile Comerciale Române SA (SCR), a fost transferat în proprietatea unei entități înregistrate în Olanda, CRC Zeus Holding BV, iar de aici la o alta similară, CRC Alchemy Holding BV, în pragul finalizării tranzacției prin care Chimcomplex a preluat principalele active ale Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Pentru a strânge banii pentru cumpărarea combinatului, Stefan Vuza a semnat a semnat un acord de finanțare cu Credit Suisse AG și VTB Bank (Europe) SE – Frankfurt. VTP Bank este cea mai importantă bancă din Rusia.

VTB Bank se află sub sancțiunile UE după anexarea peninsulei Crimea de către Federația Rusă în 2014. Prețul stabilit prin contract a fost de 127 milioane euro plus TVA.

Pentru a face această achiziție, Stefan Vuza a concentrat toate resursele financiare deținute în cadrul Serviciilor Comerciale Române, iar acum omul de afaceri începe să renunțe la ceea ce nu mai este profitabil. Iasitex SA a achizitionat 3,46 milioane de acțiuni de la Chimcomplex Borzesti, la un preț extrem de mic, de 1,49 lei per acțiune. În acest fel, s-au transferat sume uriașe de bani prin intermediul unor tranzacții în cadrul companiilor din interiorul SCR.

În România a crescut numărul milionarilor

România numără 18 miliardari în lei, în 2021, cu 7 mai mulți decât anul trecut, iar averea netă cumulată de aceștia este de 66 de miliarde de lei, în creștere cu peste 30 de miliarde de lei față de anul precedent, scrie Forbes România.

În total, 39 de români au o avere de peste 500 de milioane de lei, față de 32 anul trecut, și ei însumează venituri cumulate de peste 80 de miliarde de lei, cu 32 de miliarde mai mult decât în anul anterior.

Topul celor mai bogați români în 2021:

  1. Daniel Dines, UiPath – 22,2 miliarde de lei
  2. Dragoș și Adrian Pavăl, Dedeman – 8,9 miliarde de lei
  3. Ion Țiriac (auto, imobiliare, financiar) – 7,2 miliarde de lei
  4. Ion Stoica și Matei Zaharia, Databricks – 4,5 miliarde de lei
  5. Anastasia Soare, Anastasia Beverly Hills – 2,5 miliarde de lei
  6. Ștefan Vuza, Chimcomplex – 2,4 miliarde de lei
  7. Zoltan Teszari, Digi Communications – 2,1 miliarde de lei
  8. Familia Talpeș, Bitdefender – 2 miliarde de lei
  9. Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, One United Properties – 1,9 miliarde de lei
  10. Iulian Stanciu, eMAG – 1,8 miliarde de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.