Monica Iacob Ridzi a pierdut procesul la CEDO procesul deschis împotriva statului român. Curtea a respins ca inadmisibilă cererea Monicăi Iacob-Ridzi, fost ministru român al tineretului şi sportului, condamnată pentru corupţie şi abuz în funcţie, şi care acuza faptul că nu a avut parte de un proces echitabil, contestând în special imposibilitatea audierii a doi martori în cursul procedurii penale, informează un comunicat publicat joi de instanţa de la Strasbourg.

Monica Iacob-Ridzi a fost urmărită penal, între altele pentru abuz în funcţie contra intereselor publice, şi condamnată în 2014 la 5 ani de închisoare cu executare pentru atribuirea ilegală de contracte la tarife supraevaluate către unele firme private pentru organizarea unor festivităţi de Ziua Tineretului, cauzând un prejudiciu de circa 650.000 de euro în bugetul ministerului.

În plus, conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ea a folosit resursele ministerului pentru a-ş face promovare personală.

În decizia publicată joi, CEDO constată mai întâi că Înalta Curte a dat reclamantei o ocazie reală de a fi audiat martorul M.D., dar observă că, deşi martorul C.C.N. a fost interogat în timpul urmăririlor penale, ulterior reclamanta nu a putut interoga acest martor în niciun moment al procedurii penale.

Cu toate acestea, CEDO consideră că, dată fiind contribuţia limitată a depoziţiei lui C.C.N. la condamnarea reclamantei şi având în vedere numeroase alte elemente prezentate jurisdicţiilor interne, elementele compensatorii luate de Înalta Curte par suficiente, astfel încât procedura a fost echitabilă în ansamblul său.

În concluzie, CEDO respinge, în unanimitate, ca inadmisibilă cererea Monicăi Iacob-Ridzi.

1 COMENTARIU

  1. Controverse legate de infractori numiți în funcții publice pot fi adeverirea sau nu a stării medicale cronice incompatibile cu executarea pedepselor, unde adeverințe la angajare par să fi fost obținute prin uz de fals și înșelăciune, dacă erau betegi și la numiri pe posturi, iar alte suspiciuni sunt predări în fiefuri cu edili ce manipulează chiftele in personam !?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.