Un electrician din orașul Irkutsk, Rusia, a aruncat în aer liftul blocului în care locuia. Potrivit poliției, bărbatul a vrut să-și omoare vecinul care își renova apartamentul, scrie Gazeta.ru.
Pentru a finaliza planul, suspectul a folosit un dispozitiv exploziv asamblat chiar de el. Anchetatorii spun că bărbatul era de mult timp în conflict cu vecinul, dar a apelat la acest gest în momentul în care victima a început să îl deranjeze cu zgomotul pe care îl făcea.
Locatarii au spus că s-au gândit la o defecțiune a liftului
„S-a auzit o bubuitură puternică, în tot blocul. Am fugit afară, iar pe scări se simțea un miros puternic de explozibil. Tot blocul era plin de fum „, povestește un locatar.
Liftul s-a oprit între etajul doi și trei
Liftul care a fost aruncat în aer a fost distrus, dar sistemul de frânare de urgență a funcționat.
Victima a fost scoasă din lift și dusă la spital. Bărbatul are răni grave și picioarele rupte.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.
Citește și: România a încasat prima tranșă din PNRR. Comisia Europeană a virat prefinanțarea de 1,8 miliarde de euro