Reprezentanții administrației locale anunță deblocarea proiectului parcului Observator din cartierul Zorilor. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Emil Boc în cadrul unei intervenții live. Potrivit acestuia, Primăria ar fi câștigat în instanță procesele care vizau terenul viitorului parc.
Terenul nu este public, ci este deținut de firma Florisal SA, al omului de afaceri Sile Pușcaș, fostul ginere al lui Ioan Rus.
În cadrul procedurilor de expropriere, valoarea despăgubirilor oferite de autoritățile locale au fost modice (cca 2 milioane de euro) comparativ cu valoarea reală/de piață de cca 30 milioane de euro.
Pe acest teren, omul de afaceri Sile Pușcaș a dorit să construiască blocuri cu zece etaje. Terenul a fost expropriat de municipalitate.
„Vă pot da o veste în premieră.
Chiar acum mi-au confirmat-o cei de la departamentul juridic: Am câștigat toate procesele cu cel care a dat în judecată pentru realizarea parcului din Zorilor.
Era un parc unde, pentru prima dată, un primar din România, și o primărie, își asumă să facă expropriere: să ia de la blocuri și să facă parcuri. Și am câștigat în instanță.
Mulțumesc Justiției din România pentru faptul că, cu celeritate și cu respectarea legii și a interesului public, lucrurile merg, pentru interesul general, mai departe și nu de a construi neapărat un oraș pentru profit, ci și un oraș pentru cetățeni în primul rând.
Că de aceea sunt orașe: pentru cetățeni, nu pentru profit.
V-am spus această informație în premieră, pentru că astăzi am primit această veste”, a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc într-o intervenție la postul regional al televiziunii publice.
Potrivit intenției autorităților, viitorul parc se va desfășura pe o suprafață de peste 1,2 ha.
Proiectul prevede amenajarea parcului Observator cu zone dedicate unor categorii diferite de utilizatori. Va fi amenajat un loc de joacă cu dotări moderne, o zonă de recreere pentru seniori, o zonă de fitness în aer liber, vor fi instalate mese de șah și fântâni arteziene. De asemenea, se vor amenaja zone de promenadă și vor exista facilități pentru cicliști. Amenajarea viitorului parc presupune plantarea de noi arbori și arbuști.
sursa: ziardecluj.ro
Citește și: Curtea de Apel Cluj a restituit clădirile Colegiului „Wesselényi”
Ti a ordonat seful Rus sa il execuți acum te bați in piept ca faci spatii verzi. Dacă nu divorța spuneai ca 15 etaje sunt cel mai potrivite pentru zona. Nu ii plâng de mila domnului Sile ca doar a făcut parte din aceiași claca de mafioți/politicieni si cu siguranță nu o sa moara de foame