Preşedintele american Joe Biden a promis membrilor NATO din Europa Centrală şi de Est „capacităţi militare suplimentare” și le-a oferit asigurări de apărare liderilor ţărilor central şi est-europene membre NATO, inclusiv României, în contextul tensiunilor cu Rusia. Liderul de la Casa Albă a ținut să-și exprime încă o dată susţinerea pentru suveranitatea Ucrainei.
„Preşedintele Joseph R. Biden a vorbit astăzi cu liderii din grupul Bucureşti Nouă (B9), aliaţi de pe flancul estic al NATO, pentru a evidenţia angajamentul Statelor Unite în sensul securităţii transatlantice şi angajamentul nostru sacru faţă de Articolul 5 al Tratatului NATO. Liderii au discutat despre acumularea destabilizatoare de forţe militare de-a lungul frontierei Ucrainei şi despre necesitatea unei poziţii unitare, cu pregătire de reacţie şi determinată a NATO pentru apărarea colectivă a aliaţilor”, anunţă Casa Albă, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu.
„Preşedintele Biden a evidenţiat angajamentul SUA faţă de consultările permanente şi faţă de coordonarea cu aliaţii şi partenerii transatlantici, pe măsură ce depunem eforturi în sensul reducerii tensiunilor în actuala criză prin acţiuni în scopul descurajării, prin acţiuni de apărare şi prin dialog”, precizează Casa Albă.
La teleconferinţa organizată în formatul denumit „Iniţiativa Bucureşti Nouă” (B9) au participat preşedintele SUA, Joseph Biden, preşedintele României, Klaus Iohannis, preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, premierul Cehiei, Andrej Babis, preşedintele Estoniei, Alar Karis, preşedintele Ungariei, Janos Ader, preşedintele Letoniei, Egils Levits, preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, şi premierul Slovaciei, Eduard Heger.
Joseph Biden a vorbit separat şi cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, transmiţându-i că Statele Unite susţin suveranitatea Ucrainei. „Preşedintele Joseph R. Biden a vorbit astăzi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Biden a transmis preocupările profunde ale Statelor Unite şi ale aliaţilor noştri europeni privind acţiunile agresive ale Rusiei faţă de Ucraina şi a spus clar că Statele Unite şi aliaţii vor reacţiona prin acţiuni economice puternice şi alte măsuri în cazul unei noi intervenţii militare. Biden a reafirmat angajamentul neclintit al SUA faţă de suveranitatea Ucrainei şi faţă de integritatea teritorială a acestei ţări. Preşedintele Biden a transmis clar că Statele Unite, aliaţii şi partenerii menţin angajamentul faţă de principiul de «a nu exista decizii sau discuţii despre Ucraina fără Ucraina». Liderii au cerut Rusiei să reducă tensiunile şi au fost de acord că diplomaţia este cea mai bună modalitate de a face progrese consistente pentru rezolvarea conflictului. Preşedintele SUA a evidenţiat disponibilitatea SUA de a se implica în măsuri de consolidare a încrederii pentru avansarea implementării Acordurilor de la Minsk, în sensul susţinerii Formatului Normandia”, subliniază Preşedinţia SUA.
„Am avut o conversaţie de o oră şi jumătate cu preşedintele SUA. Preşedintele american m-a informat despre conţinutul negocierilor cu Vladimir Putin. Am discutat despre posibile formate pentru soluţionarea conflictului din Donbas şi am abordat şi tema reformelor interne din Ucraina”, a afirmat Volodimir Zelenski, prin Twitter.
Joseph Biden l-a avertizat pe Vladimir Putin că atacarea Ucrainei ar genera „consecinţe severe”
Joseph Biden a vorbit marţi, prin videoconferinţă, cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Preşedintele SUA l-a avertizat pe Vladimir Putin că Statele Unite şi aliaţii vor reacţiona prin „acţiuni economice puternice şi prin alte măsuri în cazul unei escaladări de tip militar”. Liderul de la Casa Albă a reiterat susţinerea pentru „suveranitatea Ucrainei”.
Miercuri seară, Joseph Biden a declarat că l-a avertizat pe omologul său rus, Vladimir Putin, că un atac asupra Ucrainei va genera „consecinţe severe”, iar armata americană ar putea suplimenta trupele în ţările est-europene, subliniind însă că nu vor fi trimişi militari pe teritoriul ucrainean. „Am fost foarte direct în cursul întâlnirii cu Vladimir Putin. Nu au fost cuvinte uşoare. Am fost politicos, dar am transmis foarte clar că, dacă într-adevăr invadează Ucraina, vor fi consecinţe severe, inclusiv economice, aşa cum nu au mai fost văzute. El ştie. Răspunsul său imediat a fost că a înţeles acest lucru. (…) Dincolo de acest lucru, cred că probabil am fi nevoiţi să suplimentăm prezenţa noastră în ţările NATO, pentru a-i asigura pe cei de pe frontul de est”, a afirmat Joseph Biden.
Administraţia de la Kiev se teme că Rusia ar putea organiza o lovitură de stat sau o intervenţie militară în regiunile separatiste est-ucrainene. Potrivit Kievului, Rusia a mobilizat aproape 100.000 de militari la frontiera Ucrainei. Surse din cadrul serviciilor de informaţii americane citate de cotidianul The Washington Post susţin că Rusia pregăteşte o ofensivă care ar putea implica 175.000 de militari. Rusia susţine că nu pregăteşte niciun complot şi niciun atac în Ucraina, argumentând că poate mobiliza militari oriunde doreşte pe propriul teritoriu.
Vladimir Putin i-a cerut lui Joseph Biden, în cursul videoconferinţei desfăşurate marţi, garanţii că NATO nu va continua extinderea spre est şi nu va instala echipamente militare în apropierea frontierelor Rusiei. „Rusia este interesată în mod serios să obţină garanţii juridice credibile prin care să fie exclusă extinderea NATO spre est şi instalarea de echipamente militare ofensive în ţări vecine cu Rusia”, a anunţat Kremlinul.
Sursa: mediafax.ro
Citește și: Un clujean a murit în urma unei explozii lângă Iulius Mall VIDEO