În cursul acestei săptămâni, Emil Boc a anunțat că administrația pe care o conduce a câștigat procesele cu Sile Pușcaș pentru terenul necesar pentru construirea Parcului Zorilor, una dintre promisiunile cu iz electoral. În același timp, Sile Pușcaș spune că, într-adevăr, administrația locală clujeană a câștigat procesul respectiv, însă mai sunt alte procese care au aceeași problemă: modul în care Primăria Cluj Napoca vrea să exproprieze un teren 12.000 mp, care îi aparține omului de afaceri, pe care ar urma să construiască un parc. Unele dintre procese sunt judecate în instanțele clujene, altele.

La începutul săptămânii, Emil Boc a declarat că primăria pe care o conduce a câștigat procesele împotriva lui Sile Pușcaș, dezvoltator imobiliar, prin care omul de afaceri refuza să fie expropriat de un teren pe care administrația Boc ar vrea să facă un parc în cartierul Zorilor. De asemenea, informația a fost confirmată și de reprezentanții biroului juridic din cadrul primăriei.

Mai mult, Boc a declarat că, în același timp cu câștigarea litigiului, se ocupă de organizarea licitației pentru alegerea unui proiectant și constructor pentru parc.

Se pare însă că Emil Boc a uitat că, în urmă cu câteva luni de zile, susținea că Primăria Cluj Napoca are 16 procese cu Pușcaș.

„Avem 16 procese cu proprietarul pentru Parcul Observator. A câștigat un singur proces, temporar, în instanță. Avem încredere în instanță, că lucrurile vor fi în favoarea noastră. Acolo, vă pot asigura că se va face parc, doar că suntem întârziați de procese. Am pierdut unul până acum, dar e o înfrângere de etapă, victoria, până la urmă tot a primăriei va fi pentru că acolo se va face parc. Am spus de fiecare dată că nu înțeleg această hărțuire la nesfârșit a unor proprietari de terenuri care doresc cu orice preț să facă blocuri, dacă se poate și de 25 de etaje și să nu lase un milimetru de spațiu verde pentru cetățeni. Pot să le spun că la această masă, primăria va apăra cei 350.000 de cetățeni în detrimentul celor care doresc cu orice preț un oraș pentru profit. Avem încredere în justiție, acesta este mesajul meu, pentru că dacă din 16 procese am câștigat 15, sunt convins că îl vom câștiga și pe acesta, la final, și vom duce proiectul Parcului Observator mai departe”, declara primarul la ședința Consiliului Local din 16 iunie.

Ori, justiția din România este, practic, incapabilă să finalizeze definitiv 16 procese într-un termen de câteva luni.

Boc a încercat să ”aburească” despăgubirea cu grila notarilor

Contactat, Sile Puscaș oferă o cu totul altă variantă decât cea prezentată de Emil Boc. Primăria Cluj Napoca a câștigat un singur proces în data de 3 decembrie. În procesul respectiv, societățile deținute de Puscaș cereau instanței să se anuleze hotărârea de consiliu local prin care se aprobau indicatorii urbanistici pentru construirea parcului.

”Noi am făcut două demersuri. Am contestat partea de legalitate a procedurii și am solicitat ca terenul să ajungă în proprietatea mea. Nu mi s-a părut corect ca Primăria Cluj Napoca să dea o sumă de bani și nu mi se pare oportun ca o administrație să dea atâția bani pe un singur teren. Mai mult, eu îmi desfășor activitatea prin afaceri imobiliare și aș fi câștigat mai mult dacă aș fi putut să edific pe terenul respectiv. Alte procese sunt deschise pe o altă filieră, de despăgubiri, iar acolo sunt termene în curs și nu s-a întâmplat nimic.

Revenind la partea de legalitate, într-adevăr, primăria a câștigat un singur proces, dar mai sunt și altele în curs. Pe această filieră mai sunt încă două procese, un proces cu pretențiile noastre financiare. Adiacent, mai avem un proces cu primăria clujeană în care am cerut anularea donației. Dintre acestea, doar unul s-a finalizat în favoarea primăriei!

Practic, din punctul nostru de vedere nu s-a întâmplat nimic ! Mai mult, Înalta curte a dat o lămurire în data de 15 noiembrie referitor la despăgubiri. Se stabilește foarte clar cum se fac aceste proceduri: se calculează conform evaluărilor reale și nu a grilei notariale, cum face primăria clujeană. Însă, imobiliarele nu se vând la prețul grilei notariale. Grila este o limită pentru a se evita evaziunea fiscală. E o protecție a statului pentru a nu se subevalua terenurile în cadrul unor tranzacții, a declarat Sile Puscaș.

Mai mult, varianta oferită de el este susținută și de Ministerul Justiției. Portalul online în care sunt indexate procesele din România indică faptul că o parte dintre procese se judecă în instanțele clujene, altele la Sălaj și Maramureș. Însă niciunul dintre ele nu este finalizat, așa cum a declarat primarul Boc.

Puscaș vrea să construiască un bloc, primăria un parc

La dezbaterea organizată de Primăria Cluj Napoca la începutul anului trecut pentru PUZ-ul referitor la construirea parcului au participat și reprezentanții firmei Florisal, care au arătat că, încă din 2015, și-au arătat intenția de a construi un proiect imobiliar pe terenul respectiv. Însă, în 2019 administrația locală le-a refuzat proiectul, motiv pentru care au deschis un proces. Ei au arătat că există o hotărâre judecătorească prin care Tribunalul Satu Mare a obligat Primăria Cluj Napoca să ”înainteze un PUZ pentru construire ansamblu cu funcțiuni mixte pe str Observatorului”, adică pentru un proiect imobiliar. Iar faptul că administrația locală a adoptat un nou PUZ, dedicat unui parc, contravine hotărârii judecătorești.

În cadrul ședinței, avocații lui Puscaș au apreciat că metoda prin care primăria clujeană îi ia terenul lui Puscaș este o ”naționalizare forțată”.

Neînțelegerile dintre Sile Pușcaș și Primăria Cluj-Napoca au început după ce Emil Boc a anunțat că dorește să amenajeze un parc în cartierul Zorilor pe terenul de 12.095 mp deținut de firma Florisal. Pe terenul pe care îl deține, Sile Pușcaș dorea să realizeze un proiect imobiliar.

Pentru cele trei parcele de teren deținute de Florisal (6.877 mp, 3.260 mp și 1.958 mp), Sile Pușcaș va fi despăgubit cu 10.911.765 lei, valoarea terenului fiind cotată la 171,5 euro/mp (circa 830 lei/mp). Practic, Primăria vrea să-i ofere lui Sile Pușcaș aproximativ 5% din valoarea terenului. Prețul de expropriere a fost calculat de Mondev Real Estate din București. Expertul Valentin Ostiadal a calculat și o valoare a prejudiciului creat proprietarului privat care intră în acest preț.

Puscaș cere despăgubiri de peste 200 milioane de lei!

Inițial, experții din cadrul proiectului au prevăzut o sumă pentru despăgubiri în valoare de 9,2 milioane de lei, dar Puscaș nu a acceptat această ofertă și a dat administrația Boc în judecată cerând despăgubiri de peste 200 de milioane de lei!

”Florisal solicită despăgubiri de circa 20 de ori mai mari decât cele estimate în HCL, adică 202 milioane de lei. Societatea Florisal a achiziționat acest teren în 2015 așteptând intrarea în vigoare a noului PUG tocmai pentru a ști foarte clar ce poate construi acolo. Apoi s-a realizat o documentație pentru PUZ ansamblu mixt care a obținut toate avizele, inclusiv a fost aprobată de Comisia de Urbanism. Totuși în 6 martie 2019 ne-am confruntat cu refuzul primarului de a înainta acest PUZ spre aprobare Consiliului Local. Florisal a înaintat acțiune în contencios administrativ, iar Tribunalul Satu Mare a pronunțat în 20 decembrie 2019 sentința civilă prin care primarul este obligat să înainteze acest PUZ spre aprobare în Consiliul Local”, a spus avocata Camelia Isac.

”Respinge excepţia lipsei de interes si excepţia nulităţii parţiale în ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de pârâţii CLMCN si UAT MCN prin Primar . Admite recursul formulat de pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA si UAT MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 1700 din data de 11.06.2021 pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1360/117/2021 pe care o casează în parte si rejudecând în aceste limite admite excepţia lipsei calităţii procesual active si excepţia lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată şi respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea HCL 120/24.03.2021 privind aprobarea PUZ – amenajare parc cartier Zorilor ,str. Observatorului Sud ca urmare a admiterii excepţiilor sus indicate . Menţine restul dispoziţiilor sentinței recurate respectiv cele privind respingerea excepţiilor de prematuritate si inadmisibilitate . Obligă reclamantele intimate să plătească în solidar în favoarea recurenţilor pârâţi suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată . Definitivă şi executorie . Pronunțată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi 03.12.2021”,

ARATĂ SOLUȚIA PE SCURT A CURȚII DE APEL CLUJ.

4 COMENTARII

  1. Boc este subprodusul lui Adrian Nastase,care la randul sau este un produs al colonozarii Romaniei.
    Niste nenorociti azvarliti pe capul romanilor.Si acum primul este Primar de Cluj-Napoca.Napoca se cam fofileaza a fi pronuntata de imberb.Aceste imagini frivole ale romanilor acestor timpuri vor fi scuipate de viitorul omenirii.Boc a fost invatat de political corect sa sara tot timpul,nu numai cateodata,gardul,si individul asta face asta mereu,minte de sta ceasul.Atunci cand pastea gastele la mama lui acasa era baiat de treaba,acum cand paste Goymii jidanilor este jidanit.Asta e viata,e cu dus si-ntors.Cine stie care este dusul si intorsul sau?Cred ca nici el nu stie dupa glagoria de care da dovada.

  2. Si boc ii parsiv cu 171 eu/mp, dar si satmareanu cel detine exagereaza ca pretul oferit de primar ii 5%din val. mp.al zonei. Nici in centru nici in A. Muresanu nu i pretul la mp mii de euro

  3. Milionarii de astazi din Romania nu pot ajunge la un nivel asa de gros in banet decat prin jmecherii,ghesefturi oneroase uneori si crime.Atat Primarul cat si miliardarul sant produsul colonizarii kosher a Romaniei.Kosherii,adica jidanii au nevoe de ei pentru a-si desfasura afacerile prin furt,minciuna,falsuri…la intunericul harababurii din societate .In toata tara se gasesc asemenea Primari cat si miliardari,care fac jocul jidanilor din umbra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.