Un skater de 16 de ani a fost luat de gât de un polițist local, pe pietonala de pe Bulevardul Eroilor, din Cluj-Napoca, pe motiv că ar putea distruge mobilierul urban și monumentul Memorandiștilor în timp ce se dă cu skate-ul.

Luca Simedrea era împreună cu prietenii pe Bulevardul Eroilor, joi, în jurul orei 17.00, când tinerii au fost luați în colimator de agentul Viski Ferenc Mădălin, pus pe făcut ordine.  

Luca Simedrea este unul dintre cei mai buni skateri din România

Băiatul, unul dintre cei mai buni street skateri din România, a fost imobilizat, i-au fost sucite degetele și a fost trântit cu capul și imobilizat pe mașina de poliție, susține tatăl băiatului. Rareș Simedrea.

Joi, pe la 15.00 m-a sunat și mi-a spus un polițist i-a comunicat să nu se mai dea cu skate -ul pe Bulevardul Eroilor, în zona monumentului Memorandiștilor. I-am spus că se poate da pentru că e domeniul public. El practică skate -ul de stradă, care se poate exersa numai pe stradă. 

După 2 ceasuri mă sună că îl agresează un polițist. În timp ce discuta cu mine la telefon i-a dat datele. Am auzit asta. Polițistul nu a vrut să vorbească cu mine și telefonul s-a închis brusc. Fiul meu striga că îl târăsc la secția din cadrul Primăriei, de pe Eroilor”, ne-a relatat Rareș Simedrea.

Băiatul a fost luat pe sus de polițistul local și dus la secție

Acesta spune că polițistul local a trecut cu fiul lui, care era deja imobilizat, prin trafic, printre mașini. ”A trecut printre mașini, în timp ce pe stradă circulau șoferii. I-au pus viața în pericol, într-un exagerat exces de zel. L-au strâns de gât. L-a strâns de degete. L-au pus ținut de gât și l-au imobilizat pe bordul mașinii, ca în filmele americane, pentru că se dea cu skate -ul.

În procesul verbal de amendă scrie o aberație, că ”Utiliza, în zona monumentelor, o placă și exista pericolul deteriorării monumentului și a mobilierului urban”. Au spus că tot ce iese în afara pistei ciclabile este amendat”, ne-a mai spus părintele furios. 

Adolescentul este acuzat că ar fi deteriorat monumentul, deși în amendă scrie că exista pericolul

Acesta s-a dus la locul faptei în jurul orei 17.30, când fiul lui era deja la secție. 

Au venit 8 polițiști locali și m-au înconjurat, amenințător. Nu voiam să fac nimic, chiar dacă fierbeam de nervi. Mi-au zis că îi fac și dosar penal fiului meu pe Legea 61, punctul 14, articolul 2, care prevede că ”scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum și dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunțurilor și afișelor legal expuse în locuri anume destinate”. Dar Luca nu a deteriorat nimic!!!

Vom face plângere penală și vom contesta amenda aplicată. Fiul meu a fost agresat și sechestrat. Poliția locală nu are dreptul să te rețină”, a mai spus Rareș Simedrea.

Vom prezenta și punctul de vedere al Primăriei Cluj-Napoca, în momentul în care îl vom primi…

WhatsApp Image 2021-12-10 at 3.02.42 PM (1).jpeg

Sursa: stiridecluj.ro

Citește și: O femeie de 37 de ani a murit în urma unei explozii lângă Iulius Mall VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.