Societatea de Construcții Napoca SA se luptă să recupereze 5 milioane de lei de la o firmă italiană, Operes SRL, după ce Consiliul Județean Cluj ar fi virat suma de bani în contul Operes SRL, cu toate că lucrările au fost executate în totalitate de Societatea de Construcții Napoca SA, iar firma italiană și-a asumat prin semnătură că va efectua plățile.
Totul a început în anul 2019, când Societatea de Construcții Napoca SA a semnat două acorduri de asociere cu Operes SRL, iar în baza acestor acorduri de asociere au participat la două licitații organizate de Consiliul Județean Cluj pentru Contractul de lucrări 36219/288/09.10.2019 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională – Traseul regional Transilvania Nord, Drumul Bistriței, prin modernizarea DJ 172A (km 33+000 – 39+452), DJ 1C (km 0+000 – km 933,100) – lot 1; și Contractul de lucrări 15698/66/08.05.2019 – Drumul Bistriței – lot 2.
Pentru lotul 1, asociatul lider era Societatea de Construcții Napoca SA căreia îi reveneau atribuțiile de a emite facturi și de a încasa sumele de la Consiliul Județean Cluj.
Pentru lotul 2 asociatul lider era Operes SRL, ceea ce însemna că toate lucrările care se executau pe acel contract trebuiau să fie facturate de către Operes SRL, banii trebuiau să fie încasați tot de firma amintită și ulterior Operes SRL trebuia să plătească banii către Societatea de Construcții Napoca SA sau către alți prestatori de servicii.
Reprezentanții Societății de Construcții Napoca SA susțin că de-a lungul timpului au întâmpinat probleme în relația cu Consiliul Județean Cluj care invoca diferite motive pentru a nu achita lucrările efectuate.
În luna septembrie a acestui an, cele două firme asociate au convenit ca Operes SRL să devin lider de asociere și să preia Contractul de lucrări 15698/66/08.05.2019 – Drumul Bistriței – lot 2, iar Societatea de Construcții Napoca SA să se retragă. Cu toate că cele două firme au stabilit ca toate lucrările care au fost executate de Societatea de Construcții Napoca SA, până la data la care s-a retras și a pierdut calitatea de lider, să fie plătite, urmând ca sumele aferente lucrărilor ulterioare să fie încasate de Operes SRL, nu s-a mai întâmplat acest lucru. Nici Consiliul Județean Cluj nu a mai ținut cont de acest aspect și a virat întreaga sumă de aproximativ 5 milioane de lei în contul Operes SRL în intervalul 10 – 12 noiembrie 2021, fără să aibă în vedere că Societatea de Construcții Napoca SA era cea care ar fi trebuit să încaseze banii.
După acest eveniment, Societatea de Construcții Napoca SA a trimis o adresă Consiliului Județean Cluj prin care solicită să i se pună la dispoziție informații cu privire la plățile efectuate de CJ Cluj către liderul de asociere Operes SRL, în temeiul celor două contracte de lucrări, întrucât toate lucrările au fost realizate integral de Societatea de Construcții Napoca SA.
Reprezentanții Societății de Construcții Napoca SA ne-au transmis că până la momentul redactării acestui articol Consiliul Județean Cluj nu a răspuns solicitării. De asemenea, Societatea de Construcții Napoca SA a trimis o somație către Operes SRL prin care cer ca în termen de trei zile să achite suma de 4.546.372 de lei în urma lucrărilor efectuate. Reprezentanții Operes SRL nu au dat curs acestei solicitări și au răspuns că nu au creanțe de datorat către Societatea de Construcții Napoca SA, iar din punctul lor de vedere, creanțele nu sunt certe, lichide și exigibile, cerându-le să anuleze facturile pe care le-au emis în baza lucrărilor. Chiar dacă aceștia și-au asumat prin semnătură că vor efectua plățile pentru lucrările efectuate până la momentul în care Operes SRL a devenit lider de asociere.
Societatea de Construcții Napoca SA a executat lucrările, Operes SRL a încast banii
„Lucrarea respectivă a fost împărțită în două loturi, pe unul dintre loturi lider de asociere a fost firma italiană, Operes SRL, iar pe celălalt lot a fost lider Societatea de Construcții Napoca SA, dar noi am făcut lucrarea în totalitate, până în luna septembrie când am acceptat să-i numim lideri pe ambele contracte, deci am cesionat și partea noastră către ei, din cauza problemelor cu Consiliul Județean Cluj, care ba nu ne-a dat banii, ba a întârziat cu plățile și atunci am convenit cu firma italiană să lucreze ei și să ia ei banii de acum înainte, după ce au devenit ei lideri. Deci până în momentul când am fost noi aveam de luat 5 milioane de lei. Consiliul Județean Cluj nu a vrut să plătească nici de pe lotul nostru suma pe care trebuia să o plătească pentru Societatea de Construcții Napoca SA, au plătit tot către firma italiană și suma respectivă. Pentru lotul firmei italiene exista un procent stabilit care se reținea din lucrare, dar diferența de bani trebuia să ajungă la Societatea de Construcții Napoca SA, firmă care a efectuat lucrările respective, lucrări acceptate de beneficiar. Deci ei trebuiau să plăteasca catre noi sumele respective pentru lucrările pe care le-am efectuat noi. De când au intrat ei lideri pe contract, atunci da, ce lucrează ei, se plătește către ei.”, a declarat Daniel Bene.
Firma clujeană a intrat în insolvență
După toate aceste piedici și uși închise de care s-a lovit, Societatea de Construcții Napoca SA este pregătită să acționeze în instanță firma italiană, Operes SRL, pentru a-și recupera banii. Firma Clujeană traversează o perioadă destul de complicată din punct de vedere financiar, iar cei aproape 5 milioane de lei pe care trebuia să îi încaseze de la Consiliul Județean Cluj ar fi putut mai să îndulcească situația. Societatea de Construcții Napoca SA a intrat în insolvență la începutul acestei luni: „La data de 08.12.2021 prin Hotărârea nr. 2386/2021, Tribunalul Specializat Cluj a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în formă generală prevăzută de Legea nr. 85/2014, faţă de debitoarea Societatea de Construcții Napoca S.A., în dosarul nr. 982/1285/2021 desemnând administrator judiciar pe CITR SPRL.”
Pe anul fiscal 2020, Societatea de Construcții Napoca SA a declarat o cifră de afaceri de 119.174.046 de lei și un profit net în valoare de 2.603.171 de lei. Societatea de Construcții Napoca SA este o companie cu o traditie de peste 60 de ani în domeniul construcțiilor civile, industriale și agricole din România.