Gazeta de Cluj a realizat Topul Licitațiilor publice adjudecate anul trecut și care au vizat investițiile din Cluj. Cea mai mare licitație a avut o valoare de peste 74,3 milioane de lei, fără TVA. A fost vorba despre eliminarea deșeurilor de pe o porțiune din Autostrada Transilvania, iar firma care a câștigat licitația nu avea, la data adjudecării, capacitatea necesară pentru a face acest lucru. În top urmează o investiție în valoare de peste 60 milioane lei a Companiei de Apă Someș SA și proiectul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, care aparține administrației județene clujene. De asemenea, USAMV Cluj Napoca a investit câteva zeci de milioane într-o bază de cercetare, iar Primăria Turda a cheltuit peste 16 milioane lei pentru reabilitarea teatrului din localitate.
Cea mai mare licitație adjudecată în cursul anului trecut și care a vizat Clujul se numește “Tratarea și eliminarea deșeurilor constituite din solul contaminat cu hexaclorciclohexan (HCH) și mercur (Hg), rezultat din eliberarea amplasamentului Autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, sector 2B, km10+500 şi depozitat în depozitul temporar de deșeuri periculoase de la Fața Dealului, comuna Moldoveneşti, Județul Cluj” și a avut o valoare de 74.399.199,42 lei, fără TVA. Acest contract a fost scos la licitație de Compania de Autostrăzi (CNAIR). Una dintre problemele majore a fost licitația a fost câștigată de firma Oil Depol din Constanța, care nu avea capacitatea necesară pentru a face acest lucru. Și cu toate acestea, a câștigat! Patronii firmei, care fac parte din cercul de prieteni din jurul lui Radu Mazăre și sunt specializați în ”afacerile cu cântec” în domeniul mediului.
În cadrul procedurii, OIL DEPOL SERVICE SRL din Constanța a formulat o contestație pe motiv că cerințele impuse prin caietul de sarcini sunt restrictive și limitează accesul ofertanților la procedură. Problema a constat în faptul că deșeurile respective au o concentrație ridicată de mercur, iar neutralizarea lor nu se poate face prin ardere, ci prin intermediul unei instalații speciale.
În caietul de sarcini al licitației, printre utilajele pe care trebuie să dețină firma câștigătoare se numără o ”instalație de absorbție termică adaptabilă – minim 7 buc.” care este folosită la decontaminarea deșeurilor de mercur. Culmea, în cadrul acestei proceduri reprezentanții firmei au reclamat faptul că nu dețin instalații termice pentru decontaminare și cer Companiei de Drumuri să elimine această condiție. Însă, CNSC a respins contestația, iar firma a câștigat licitația în asociere cu Ecomed Eastern Europe și Ecomaster Servicii Ecologice.
După anunțarea câștigătorilor, firma Setcar, un alt participant la licitație, a contestat rezultatul licitației și a atras atenția că, de fapt, în oferta celor de la Oil Depol nu există prezentarea instalației de decontaminare a mercurului, așa cum prevede caietul de sarcini.
”Se va decontamina separat solul cu granulație mai mică de 3 cm și conținut de HCH și Hg, mercurul va fi recuperat într-o instalație specifică, atașat instalației de purificare aferentă instalației de desorbției termică uzuală”.
De asemenea, contestația mai atrage atenția asupra faptului că în justificarea prețului scăzut al ofertei, cu care cei de la Oil Depol au câștigat licitația, nu se regăsește prețul manoperei pentru instalația respectivă.
Practic, chiar dacă în oferta lor nu a fost bifată această cerință, ei au primit contractul. Toate datele indică faptul că cei de la Oil Depol vor muta deșeurile de la Turda, cel mai probabil, în Prahova.
Dănuț Florescu, unul dintre asociații și administratorii al firmei, spune că cei care au contestat rezultatul licitației sunt rău intenționați.
”Noi avem toate instalațiile necesare care sunt în Prahova. Acolo vom transporta și elimina deșeurile respective. Dar aceste date există! Cei care au făcut contestațiile au fost rău intenționați”, a declarat Florescu pentru Gazeta de Cluj.
Contractul de pe locul II merge în Germania în pofida contestațiilor și proceselor iscate în jurul licitației
Pe locul secund în topul achizițiilor publice din Cluj se află un contract al Companiei de Apă Someș în valoare de 60.953.896 lei, fără TVA. Este vorba construirea unei conducte de aducțiune care va deservi zonele Cluj – Sǎlaj (tronson Zalău – Șimleu Silvaniei şi tronson Bălan – Cehu Silvaniei). Contractul a fost adjudecat de firma germană WTE Wassertechnik GmbH în luna septembrie.
Licitația a fost contestă, la Consiliul Național de Studiere a Contestațiilor și în instanțele clujene, de către firma clujeană ARL. Dar verdictul celor două instituții a fost în favoarea companiei din Germania.
Cei de la ARL Cluj au acuzat că firma WTE nu a demonstrat experiența similară, una dintre cerințele caietului de sarcini. De asemenea, în cele două contestații ale licitației, cea de la CNSC și cea din instanțe, cei de la ARL Cluj au spus că, practic, reprezentanții comisiei de licitații au favorizat oferta companiei nemțești, însă cele două foruri au respins contestațiile.
Contractul pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj Napoca pe locul III
La jumătatea anului trecut, CJ Cluj desemna drept câștigător ASOCIEREA PLANHO CONSULTORES. S.L.P., PROFESSIONAL LIMITED COMPANY – 4B CONSULTANȚĂ ARHITECTURĂ S.R.L. în concursul de soluții pentru realizarea proiectului Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj Napoca. Pentru acest spital, doar faza de proiectare a costat administrația județeană clujeană 30.520.320 lei, fără TVA. Din fericire, proiectul nu fi unul de sertar pentru că spitalul Pediatric Monobloc face parte din proiectele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit declarațiilor făcute de Alin Tișe, șeful CJ Cluj, valoarea de 130 de milioane de euro atribuită proiectului acoperă în totalitate costurile de edificare.
Spitalul pediatric va avea o suprafață de 40.000 mp și va dispune de aproximativ 600 de paturi. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca are în prezent 25.000 mp, astfel, viitorul spital care va fi construit fiind semnificativ mai mare față de acesta.
Spitalul va fi construit pe un teren primit de Consiliul Județean de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) în cartierul Borhanci și va fi cel mai modern spital pediatric construit vreodată în România.
USAMV Cluj Napoca construiește o bază didactică la Jucu
Locul patru din topul contractelor finanțate din fonduri publice este ocupat de proiectul unei baze didactice pe care Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca o construiește în localitatea Jucu, unul dintre ”sateliții” municipiului. Acolo se află și unul dintre parcurile industriale ale Clujului și urmează să apară și baza respectivă.
La jumătatea lunii noiembrie, USAMV a semnat cu TCI CONTRACTOR GENERAL și K&K STUDIO DE PROIECTARE contractul Elaborare PUD, Proiectare si execuție lucrări pentru realizarea obiectivului: “ Modernizarea Infrastructurii Educaționale Universitare de nutriție si potologie animala a U.S.A.M.V. Cluj-Napoca la “Jucu”. Valoarea lui este de 28.919.522 lei, fără TVA. această atribuire nu a fost vizată de nicio contestație, ținând cont de faptul că în cadrul procedurii a fost depusă o singură ofertă: cea a câștigătorilor.
Cele două societăți fac parte din lista scurtă de societăți abonate la contractele administrației locale.
Terenul pe care se va realiza investiția are o suprafață de 4 hectare.
”Prin implementarea acestui proiect se va crea o bază didactică și practică care va corespunde ultimelor standarde din domeniile vizate de facultățile universității noastre: biotehnologii și medicină veterinară. În ultimii ani, s-au făcut numeroase progrese în ceea ce privește tehnicile și aparatura în domeniile vizate, din acest motiv este absolut necesar că studenții universității să aibă ocazia de a studia încă din primii ani de facultate în laboratoare performante care să simuleze activitatea din sectoarele economice-viitori angajatori”, arată reprezentanții USAMV.
Locul V: Aproape 30 milioane lei băgați în conservarea unui castel
Locul V al topului este ocupat de un alt contract al administrației județene. CJ Cluj a semnat în martie 2021 un contract în valoare de 27.670.836 lei, fără TVA, cu firmele TOMOROGA CONSTRUCT, CONSTRUCTIM S.A. și RUSTIC. Ele vor realiza lucrări de restaurare și conservare care vizează Castelul Banffy din satul Răscruci (a nu se confunda cu cel din Bonțida, unde se organizează Festivalul Electric Castle, n.red.).
La clădirea castelului se vor realiza o serie de lucrări specifice de restaurare-reamenajare care vor viza atât zidurile interioare şi exterioare, compartimentările, finisajele, instalaţiile de utilităţi cât şi componentele artistice. Este vorba de tâmplării, finisajele din lemn şi lemn pictat, mobilierul cu valoare istorică, şemineul, sobele de teracotă, vitraliile, inscripţiile – toate acestea vor fi recondiţionate sau, după caz, reconstituite în baza fotografiilor de arhivă. Legat de parcul castelului, arhitecţii consultaţi de oficialii CJ spun că restaurarea spaţiului verde va consta, în mare, în amenajarea lacului din incintă. Se va decolmata şi curăţa suprafaţa amenajabilă şi se va redimensionare până la o suprafaţă de 2755 de metri pătraţi. Se va construi un ponton din lemn, restaurarea porumbarului din mijlocul lacului, a fântânii arteziene, se va construi un pod peste canal şi două poduri pentru şanţul de evacuare a apei lacului, amenajarea acceselor auto şi pietonale.
Criza sanitară din Cluj pune un contract pe locul VI al celor mai mari achiziții publice din Cluj
Anul trecut, criza sanitară generată de Covid-19 a făcut ca una dintre achizițiile SPITALUL CLINIC C.F. CLUJ, unitate administrată de Ministerul Transporturilor, să se situeze pe locul VI în topul realizat de Gazeta de Cluj. În perioada august – octombrie 2021 spitalul a încheiat contracte pe seama licitației “Achiziția de echipamente medicale și echipamente de protecție în cadrul proiectului “Creșterea capacității Spitalului C.F. Cluj Napoca de gestionare a crizei sanitare COVID 19”. Valoarea contractelor incluse în cadrul acestei achiziții a fost de 22.395.284 lei, fără TVA.
Câteva dintre loturile din cadrul acestei licitații au fost câștigate de societăți care nu au nicio legătură cu echipamentele medicale. Spre exemplu SC HISTRIA INTERNATIONAL, o firmă de construcții, a câștigat un lot de furnizare a echipamentelor medicale, iar DELUXE CARDS, o societate care face invitații de nuntă, a obținut două loturi din contract.
Aeroportul Cluj Napoca a cheltuit aproape 20 de milioane pentru o platformă de staționare a avioanelor
Pe 6 decembrie 2021, Aeroportul Internațional Cluj Napoca a semnat contractul ”Proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții Platformă de staționare aeronave la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj R.A.”, în valoare de 19.528.057,7 lei, fără TVA. Constructori sunt firmele ACI CLUJ și SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA. În cadrul procedurii, singura ofertă acceptată a fost cea a celor două firme. Peste 15% din valoarea contractului va merge spre una dintre societățile lui Tiberiu Urdăreanu, SC UTI CONSTRUCTION AND FACILITY MANAGEMENT S.A., care a subcontractat o parte de lucrări.
Firma ACI este arhi-cunoscută în zona, fiind unul dintre cei mai mari constructori din Transilvania. Societatea aparține fraților Așchilean și se numără printre favoritele contractelor publice. Cealaltă firmă, PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL este mai puțin cunoscută în zonă și aparține lui Mirghiș Lucia Monica din Oradea.
Împreună cu o altă firmă din patrimoniul fraților Așchilean, SC Nord Conforest, firma familiei Mirghiș face parte din asocierea care a câștigat contractul, de peste 15,8 milioane lei, pentru amenajarea parcului de circa 20 de hectare de pe Bulevardul Muncii – parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor.
Procurorii clujeni beneficiază de o ”zugrăveală” de 19 milioane
Pe locul VIII din acest top se află un contract încheiat de Compania Națională de Investiții și care vizează execuția de lucrări pentru obiectivul de investiții: „Consolidare, reparație capitală și etajare la P.T. Cluj”. Valoarea contractului semnat la jumătatea lunii octombrie cu firma SC SAFESTEEL SRL a fost de 19.165.600 lei, fără TVA.
Pe locul IX se situează o investiție a Companiei de Apă Someș prin intermediul căreia se va optimiza capacitatea stației de epurare de ape uzate din Apahida. Valoarea investiției este 17.897.886 lei, iar contractul a fost semnat cu societățile DIMEX-2000 COMPANY și IASICON S.A. Investiția este necesară deoarece în anul 2020 stația respectivă s-a înfundat, lucru care a dus la o deversare neepurată a canalizărilor colectate din Cluj Napoca în râul Someșul Mic.
Pe locul X, cu suma de 16.545.500 lei, fără TVA, se află contractul prin care se va moderniza Teatrul Aureliu Manea din Turda. Investiția este suportată de primăria localității iar firmele care se vor ocupa de lucrări sunt AWE INFRA SRL, SER-CON CONSTRUCTII SRL și NOVARTIS.