Când vine vorba despre Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, nimic nu ne mai poate lua prin surprindere. De la concursuri desfășurate pe ascuns, abuzuri din partea conducerii, suspiciuni de fraudare a sistemului de consultații online și lista nu se oprește aici, ba chiar continuă cu medicii angajați în diferite spitale private care, fără a avea contracte de muncă încheiate cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, efectuează intervenții chirurgicale fără nicio problemă în Blocul Operator Chirurgie I.
Reporterii Gazeta de Cluj au analizat fenomenul și au ales să vorbească despre ascunzișurile din spatele operațiilor realizate în Blocul Operator Chirurgie I la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, unde, potrivit informațiilor noastre, se operează ca-n codru. Medici care efectuează operațiile nu au contracte de muncă încheiate cu spitalul, nu au semnat un contract de colaborare în baza căruia să fie realizate operațiile și chiar își aduc pacienții de la spitalele private unde lucrează pentru a fi operați sau reoperați la un spital de stat, după ce au încasat sume frumușele de pe spatele bolnavilor.
Intervenții chirurgicale „la negru”
Într-o astfel de situație se regăsește și Constantin Ciuce, medic primar chirurgie generală și vasculară, specializat în chirurgia reconstructivă, chirurgia malformațiilor congenitale și patologia vasculară periferică, directorul medical al Spitalului Regina Maria din Cluj și, totodată, fostul rector al UMF Cluj-Napoca. În perioada 24 mai 2018 – 22 iunie 2018, fără a mai fi angajat al spitalului, Constantin Ciuce a efectuat trei intervenții chirurgicale în Blocul Operator Chirurgie I, alături de George Dindelegan și și-a trecut numele și în protocolul operator.
Chiar dacă nu mai avea dreptul să efectueze operații după data de 15 aprilie 2018, când contractul său de muncă cu spitalul s-a încheiat, acesta a sfidat legea și a mai efectuat trei operații, după această dată, în echipă cu George Dindelegan. Așa cum reiese din documentele oficiale, cei doi medici au operat: la data de 24 mai 2018, pacientul V.S. cu diagnosticul de tumoră gigantă abdominală; la data de 19 iunie 2018, pacienta C.I. cu diagnosticul de tumoră malignă a tiroidei și la data de 22 iunie 2018, pacienta G.I. cu diagnosticul de tumoră retroperitoneală.
„Sunt studenți care intră în sala de operație și intră în plagă”
Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să-l contacteze pe Constantin Ciuce pentru a-i cere un punct de vedere, însă acesta nu a răspuns. Astfel ne-am dorit să obținem cel puțin punctul de vedere al lui George Dindelegan care a încercat să salveze situația și să ne explice că nu este nimic în neregulă în a opera pe cineva în Blocul Operator Chirurgie I, fără un contract de muncă încheiat cu spitalul sau măcar în baza unui acord de colaborare. Acesta ne-a explicat că vin foarte mulți medici de la alte spitale și operează la Spitalul Clinic Județean Cluj-Napoca, chiar dacă nu au contracte de muncă încheiate cu spitalul. A scos la înaintare cazurile fericite și ne-a dat exemplul unor medici străini care au venit pentru a efectua diferite operații, însă, ne întrebăm dacă și acei medici au venit fără un contract de colaborare sau alte documente relevante care să ateste că prezența lor la acea intervenție chirurgicală era necesară? Cu siguranță cele două situații nu au nicio legătură. De asemenea, George Dindelegan a încercat să îl „spele de păcate” pe Constantin Ciuce, explicându-ne că prezența lui Ciuce în sala de operație a fost una pur întâmplătoare, deoarece ține astfel de cursuri cu studenții și ar fi venit să le explice.
Chiar dacă în perioada respectivă, Constantin Ciuce era angajat al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, ne permitem să-l contrazicem pe George Dindelegan, deoarece tot documentele spun că intervențiile chirurgicale au fost efectuate în echipă, așadar numele lui Constantin Ciuce nu apare întâmplător în protocolul operator.
„Au fost foarte mulți doctori care au operat în Chirurgie I fără să aibă contract cu Spitalul Clinic Județean de Urgență. Asta nu înseamnă că este un lucru rău, pentru că, de exemplu, poate fi o recoltare de organe pentru un transplant și vin colegi de la București și operează și recoltează transplantul fără contract. Sunt colegi care sunt în alte spitale. Modul în care un medic are dreptul să opereze într-un spital ține de dreptul lui de practică. Întradevăr, în orice spital există un contract cu CAS și există definiția de medic curant al acelui pacient.
Medicul curant și cel care îl operează, mâna întâi operatorie, trebuie să aibă contract cu CAS. Au mai fost medici, de exemplu a venit un profesor din America care a operat, nu are contract cu CAS și a intrat în sala de operație și a operat. Există niște hârtii, documente, avize care se fac. A fost o doamnă profesor din Finlanda, specialist în chirurgia sânului, în cadrul unui workshop pe care l-am avut și a venit și a operat împreună cu noi. Orice pacient este operat de către un medic curant care este într-o relație contractuală cu CAS. Sunt studenți care intră în sala de operație și intră în plagă și nu au contract cu spitalul, există un protocol semnat între UMF Cluj-Napoca și Spitalul Clinic Județean de Urgență care permite această desfășurare.
Problema ar fi fost dacă domnul Constantin Ciuce ar fi operat cazurile domniei sale, dânsul ca și prima mână operatorie și cu pacientul lui, ceea ce nu cred că este cazul. Dacă a fost vorba de pacientul meu, înseamnă că era pacientul meu și pur și simplu l-am operat. Și pe noi ne solicită să mergem să operăm și am fost recent la Institutul Inimii pentru o anumită operație. Cu altă ocazie am solicitat eu un coleg de la chirurgie toracică pentru un caz care era la limită între patologia mea și a lui, există acest drept. Dar nu mă duc eu și operez un caz de-al meu în alte instituții cu numele meu, asta este cu totul altceva.
Eu nu știu ca domnul Constantin Ciuce, după ce a plecat, să fi internat un caz de-al dumnealui și să-l fi operat. Asta nu știu. Nu cred că a operat el, pe numele lui, ca prima mână operatorie. Dacă e vorba despre o operație cu mine, însemnă că era un caz de-al meu și domnia sa ține cursuri cu studenții și probabil că a venit ca să le explice, dar altfel nu a operat.”, a declarat dr. George Dindelegan, șeful Secției Chirurgie I.
Cel mai probabil, George Dindelegan a încercat să-și apere teritoriul, deoarece din ianuarie 2022 este șeful secției Chirurgie Generala I, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. O secție foarte bine pregătită de Claudia Gherman, după ce în 14 decembrie 2021 a cerut o favoare Ministerului Sănătății pentru a modifica structura spitalului și a-i forma lui Dindelegan o secție spectaculoasă, formată din 97 de paturi, după desființarea compartimentelor de chirurgie plastică și ortopedie, fără să țină cont de prevederile legale care impun ca o secție să aibă cel mult 75 de paturi.
Chiar dacă încearcă să pară curat ca lacrima, Dindelegan este conștient că prezența lui Constantin Ciuce în sala de operație nu a fost una pur întâmplătoare, ci făceau parte din aceeași echipă, însă, cel mai probabil între cei doi există o legătură strânsă, mai ales că Ciuce este director medical la spitalul Regina Maria din Cluj, unde Dindelegan figurează acolo ca angajat.
Reamintim că George Dindelegan este prorectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, membru în Consiliul de Administrație al UMF, membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, angajat la mai multe spitale private și medic șef de secție al Secţiei de Chirurgie generală I. Una dintre cele mai cunoscute distincții ale sale este premiul din partea deputatului USR, Emanuel Ungureanu, „pentru curajul de a critica public politicile greșite aplicate de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.”
Pacienții de la spitalele private, transferați și operați la SCJU
Un alt caz poate și mai revoltător decât cel prezentat anterior este cel al lui Mariana Matei, medic primar în chirurgie vasculara, care în 15 mai 2021 alături de Radu Motocu, medic primar chirurgie generală, și de alți medici rezidenti, printre care și Andrei Trif au operat pacienta F.M. in Blocul Operator Chirurgie Generala I. Atât Mariana Matei, cât și Radu Motocu sunt angajați ai spitalului privat Regina Maria, diferența dintre cei doi este că Mariana Matei nu are un contract de muncă încheiat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și nu avea nici la momentul intervenției de anul trecut.
Cu toate acestea, nu a avut o problemă în a-și aduce pacienții de la spitalul privat și a-i opera la SCJU, chiar dacă între cele două unități medicale nu există un acord de colaborare pentru transferul sau preluarea pacienților critici. Cu alte cuvinte, accesul Marianei Matei în Blocul Operator Chirurgie Generala I este nelegal.
Aceste practici sunt extrem de des întâlnite, medicii care nu au un contract de muncă sau de colaborare încheiat cu spitalul apelează la alți medici care dețin un contract de muncă și le cer sprijinul în preluarea unor pacienți pe care nu îi mai pot trata la spitalul privat. În cazul de față, pacienta F.M. a fost, inițial, internată și operată la Spitalul Regina Maria din Cluj, după care, avand în vedere o posibilă evoluție nefavorabilă, a fost transferată și internată, joi 13 mai 2021, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. Mai mult, pacienta este mama fostei asistente șefe de la Blocul Operator Chirurgie Generală I, astfel a avut toate ușile deschise.
Cu atât mai mult că pacienta fiind internată într-un spital privat, a achitat costurile intervenției și tariful pe zilele de spitalizare cât a fost internată, iar faptul că intervenția chirurgicală a avut o evoluție nefavorabilă și pacienta sau aparținătorii s-au aflat în imposibilitatea de a achita costurile destul de ridicate impuse de spitalizare a fost transferată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca unde a urmat o altă intervenție chirurgicală, unde a operat și Mariana Matei, și spitalizarea aferentă. Mariana Matei nu a fost la fel de „corectă” ca dr. Constantin Ciuce și nu s-a trecut în protocolul operator, fiind conștientă că nu avea voie să opereze, însă chiar dacă a încercat să scape de atenția celor din jur, cel puțin în acte, a fost văzută operând.
O altă problemă care se deprinde din aceste practici cu totul ilegale are în centru următorul aspect: cu toate că pacientul a fost operat inițial la un spital privat, după externare sau transfer aceste costuri extrem de ridicate sunt suportate de Spitalul Clinic Județean de Urgență. Pacienții care apelează la serviciile unui spital privat sunt tratați precum o marfă și transferați la un alt spital de stat imediat ce situația se agravează sau nu mai pot achita spitalizarea, o procedură pe cât de dură, pe atât de costisitoare.
Ilegalități ascunse sub preș
Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să o contacteze pe Mariana Matei, însă nu a răspuns la telefon, iar Radu Motocu, medicul care a operat alături de aceasta pare fi lovit dintr-o dată de amnezie, deoarece ne-a transmis că nu-și amintește să fi operat cu Mariana Matei.
„Eu nu-mi aduc aminte să fi operat cu dânsa și dânsa nu mai e în Chirurgie I de foarte multă vreme.”, a declarat Radu Motocu.
Nici Radu Drasovean, medicul coordonator al Blocului Operator Chirurgie Generala 1 nu a fost mai vorbăreț, spunându-ne că nu cunoaște această situație și grăbindu-se să închidă pentru a nu fi supus mai multor întrebări.
„Nu știu să vă spun nimic, trebuie să vă obțineți informațiile pe căi oficiale. Eu nu știu nimic despre această situație.”, a declarat dr. Radu Drașovean.
Pentru că aceste cazuri sunt tratate cu o obișnuință nefirească, am cerut și punctul de vedere al lui Cosmin Puia, președintele Colegiului Medicilor Cluj, care cu toate că i-am explicat situația, a afirmat că nu cunoaște datele problemei și a încercat să evite subiectul, motivând că nu a primit nicio sesizare din partea conducerii spitalului în acest sens. De asemenea, n-a transmis că prezența Marianei Matei în sala de operație a fost pentru a-și susține emoțional pacientul.
„Nu cunosc datele problemei. Nu avem nicio reclamație în direcția a aceasta și nici nu am acces la datele respective. Colegiul Medicilor nu are cum să urmărească activitatea profesională în asemenea detalii. Nu pot să mă pronunț, deoarece nu cunosc niciun detaliu legat de acest aspect, sigur există niște reglementări referitoare la locul de muncă, dar aici angajatorii trebuie să vadă. Doar dacă ar exista o reclamație în direcția aceasta, după ce s-ar încheia o anchetă directă am putea să vă răspundem.
Ce vă pot spune, ca o cutumă nu ca o reglementare, să spunem că am un pacient cu o problemă, iar pacientul x poate avea un singur medic curant, apropo de ce mi-ați spus în legătură cu doamna dr. Matei, atunci cred că și pacientul se simte mental, emoțional mai bine și doamna dr. Matei, dacă considerând că din varii motive necesită intervenția sau reintervenția într-un alt serviciu unde dumneaei nu activează și atunci poate să fie medicul curant în cadrul intervenției respective și începând de fapt cu momentul internării și medicul care s-a îngrijit până atunci de pacient să asiste.”, a afirmat Cosmin Puia, președintele Colegiului Medicilor Cluj.
Cosmin Puia nu a dorit să ne ofere mai multe detalii cu privire la acest subiect, nici măcar la modul general și ne-a îndrumat să ne adresăm conducerii spitalului, care, ca de obicei, nu răspunde la telefon.
Nu înţeleg care e şmecheria ca să atacaţi zilnic Spitalul Judeţean. Doamna Man nu crede că va avea nevoie de sprijin vreodată ? Fiindcă l-a pierdut demult… Graţie soţului.
Credeti-ma, v-ati dori sa ii aveti pe cei mentionati la capatai cand a fi cazul!
Daca au fost acolo, nu au fost degeaba.
Am terminat cu toate relele din tara aia si am gasit marii vinovati acum.
Dar cine sa inteleaga ce inseamna sa fii responsabil de sanatatea sau viata cuiva?
Cand ai nevoie de ajutor pentru a salva o viata, cauti ajutor unde poti, la cei mai buni.
Oare DNA nu se sesizeaza? se poate stopa acest gunoi daca organele statului si ar face treaba.
Cine i sef la DNA acum?
mai simplu:incasam bani la clinica particulara,operam la clinica de stat,mai dam si pe acolo niste bani pt complicitate,costurile operatiei revin spitalului de stat.procedura usuale in R
Jurnalism de doi bani.
Doresc jurnalistei sa aiba nevoie de o interventie chirurgicala complicata, cum doar un profesionist ca Dr. Ciuce poate efectua, dar sa se stinga cu zile in spital din cauza birocratiei ridicata in slavi in articol.
Va doresc sa aveti cel mai frumos elogiu, scris de un jurnalist inutil, cu ‘suflet mare’, ca dvs.