Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Cluj pare să fie depășit de cazurile extrem de grave în care zeci de mii de animale sunt puse în pericol, sunt maltratate, schingiuite și chiar omorâte. Polițiștilor le scapă printre degete și situațiile în care ar putea aplica măsuri concrete, iar de controale din proprie inițiativă nici nu poate fi vorba. În acest context, zeci de mii de animale suferă în tăcere, departe de ochii autorităților și singurii care au de câștigat de pe urma nepăsării instituțiilor abilitate sunt samsarii care se folosesc de bietele făpturi doar pentru a se îmbogății sau pentru a-și descărca furia.
Animale sunt tratate precum niște obiecte, accesorii sau fabrici de bani, nicidecum așa cum ar trebui tratate din punct de vedere etic, moral sau legal, iar Protecția Animalelor ridică din umeri și se preface că e totul în regulă. Potrivit Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, persoanele care manifestă acte de cruzime împotriva animalelor sunt pasibile de închisoare de la 3 luni la un an sau amendă. În realitate, prea puțini se interesează de soarta bietelor necuvântătoare și măsurile sunt luate prea târziu sau niciodată, mai ales că nici Protecția Animalelor nu pare să fie prea interesată de viața bietelor făpturi. La nivelul municipiului Cluj-Napoca, în anul 2021 au fost înregistrate 732 de petiții (cereri, propuneri) și 31 de sesizări. Potrivit IPJ Cluj: „În perioada 01.01.2021 – 22.12.2021 au fost înregistrate un număr de 732 petiții și 31 sesizări cu caracter general privind aspecte în legătură cu regimul protecției animalelor.” Fără niciun control din proprie inițiativă, nici măcar unul. În acest context, animalele maltratate așteaptă să fie observate de cineva care ar putea sesiza autoritățile, asta dacă au noroc și mai apucă.
Prima condamnare la închisoare din România pentru un bărbat care a ucis un câine
În urmă cu câteva zile, a fost înregistrat primul caz de pe teritoriul României în care o persoană a fost condamnată definitiv la închisoare cu executare pentru că a ucis un câine. Decizia aparține Curții de Apel Galați și vine la trei ani după ce bărbatul a omorât animalul, înjunghiindu-l un cuțit chiar pe scara blocului. După acest eveniment, s-au creat două tabere: cei care se bucură că au fost luate astfel de măsuri pentru a descuraja violența împotriva animalelor și cei care spun „e doar un câine, instanța a fost nedreaptă”, însă dacă privim în ansamblu, pe principiul „cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”, au fost identificate nenumărate cazuri în care persoanele acuzate de violență împotriva animalelor, la scurt timp, au manifestat comportamente agresive asupra oamenilor. Un caz concret este cel al lui David Delcea, fiul unui medic clujean, care la începutul anului 2021, a adoptat o pisică de pe un grup de donații și s-a filmat în timp ce îi scoatea ochii cu o furculiță, până când animalul își dă duhul. Mai mult, tânărul a trimis filmarea celor care i-au donat pisica. La scurt timp după ce a torturat bietul animal, și-a găsit o țintă umană, o femeie în vârstă pe care a lovit-o în cap cu o cărămidă în plină zi, pe stradă, iar după câteva luni era cât pe ce să ucidă o femeie pe care a înjunghiat în gât într-un supermarket.
Protecția Animalelor – degeaba!
Un alt caz șocant s-a petrecut la Turda, în primele zile ale acestui an, când un cal maltratat de așa-zișii proprietari, a fost salvat de un grup oameni pe care i-a cuprins mila și spaima când au văzut că poliția nu face nimic pentru a ajuta animalul. Calul era lăsat în voia sorții în frig, fără hrană sau apă. Când oamenii au sunat la IPJ Cluj și le-au expus situația, singurele măsuri pe care le-au luat polițiștii au fost să dea calul unei persoane care spunea că animalul îi aparține, fără niciun act doveditor, fără să verifice măcar dacă bietul animal este ținut în condiții normale și dacă va avea acces la hrană sau apă. Protecția Animalelor s-a spălat pe mâini și, cel mai probabil, dacă i-am întreba ne-ar spune că au „rezolvat” un caz. Cel mai trist este că situația era departe de a fi rezolvată. La numai o zi după ce calul a fost lăsat în grija unor persoane care spuneau că animalul le aparține, activiștii au sunat iar la IPJ Cluj, de această dată să anunțe că bietul animal este bătut, lăsat în frig și cel mai probabil va fi omorât. IPJ Cluj i-a mai făcut o vizită calului, tot degeaba, deoarece polițiștii aveau în plan să ridice animalul însă, ajunși la fața locului, și-au dat seama că nu au cum să-l transporte. Nici de această dată nu au reușit să ia măsuri concrete, nefiind pregătiți, gândindu-se poate că vor invita calul pe bancheta din spate a Loganului, cu pletele în vânt și vor pleca în aplauzele cetățenilor. Salvarea a venit tot din partea oamenilor simpli care a strâns bani și au cumpărat calul de la așa-zișii proprietari. Până la urmă nici nu ne mai mirăm că nu se fac controale, când nici atunci când primesc o sesizare, polițiștii nu reușesc să identifice problema și să găsească o soluție.
Animalele – accesorii sau fabrici de bani pentru unii români
De cele mai multe ori animalele ajung pe mâna cui nu trebuie, persoane care nu țin cont de sănătatea fizică și emoțională a bietelor făpturi și le folosesc ca pe un accesoriu sau ca pe o fabrică de bani pentru a-și asigura traiul, mai ales că animalele de rasă sunt vândute cu mii de euro. La fel cum am văzut și în cazul ofițerului de poliție de la IPJ Cluj, Simion Colta, animalele sunt folosite pentru reproducție, iar puii sunt vânduți la sume colosale, chiar și cu 4500 de euro, fără o factură, chiar dacă proprietarul desfășoară o activitate economică, iar declararea veniturilor este imperios necesară pentru a evita evaziunea fiscală. Nu e mai miră nici faptul că Protecția Animalelor nu ia măsuri, când tocmai polițiștii încalcă legea fără niciun resentiment.
Cazurile în care animalele sunt tratate precum un sac de box asupra căruia oamenii își descarcă furia și frustrările sunt nenumărate și sunt semnalate prin intermediul rețelelor de socializare, nimeni nu se autosesizează, de controale de prevenție nu mai vorbim, iar singurii care iau măsuri concrete sunt fie oamenii simpli, iubitorii de animale, fie ONG-urile pentru protecția animalelor, nicidecum o instituție autorizată, plătită din banii publici ca să-și facă treaba.
Neimplicarea Protecției Animalelor în astfel de cazuri atrage după sine o serie de efecte extrem grave. Dacă ne referim la cazurile în care animalele sunt bătute, schingiuite sau omorâte, oamenii ar putea să manifeste astfel de comportamente și asupra oamenilor, existând nenumărate corelații de natură psihologică între agresivitatea manifestată față de animale și cea manifestată față de oameni. În cazul animalelor folosite ca pe o sursă de venit, mai ales dacă ne referim la animalele de companie, bietele făpturi sunt exploatate, ținute în condiții mizere, fără controale medicale, vaccinuri sau tratamente, singurul scop fiind reproducția animalelor și vânzarea puilor cu cât mai mulți bani, fie pe Facebook, fie pe OLX.
Biroul pentru Protectia Animalelor din cadrul IPJ Cluj este condus de comisarul de poliție Lavinia Moșuț, pe care reporteri Gazeta de Cluj au încercat să o contacteze pentru a ne oferi un punct de vedere cu privire la neefectuarea controalelor din inițiativă proprie pe raza municipiului Cluj-Napoca pentru a identifica anumite nereguli cu privire la protecția animalelor, însă aceasta nu a răspuns. Reprezentanții Biroului pentru Protectia Animalelor din cadrul IPJ Cluj ne-au transmis că nu ne pot spune dacă au fost sau nu efectuate controale din proprie inițiativă la nivelul municipiului Cluj-Napoca și ne-au invitat să trimitem o solicitare în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu toate că reporterii Gazeta de Cluj au trimis o astfel de solicitare la care am primit un răspuns, însă întrebarea a fost evitată, fără a fi furnizate informații în acest sens.