Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind a câştigat încă un proces din cele 30 iniţiate împotriva conducerii TVR. Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat recursul conducerii Societăţii Române de Televiziune, după ce Tribunalul Municipiului Bucureşti a admis cererea depusă de MediaSind privind obligarea conducerii SRTV să prezinte public modul în care a gestionat problema afacerii imobiliare de la TVR Cluj, aflată în cercetarea DNA.
„Încă un proces câştigat definitiv din cele peste 30 iniţiate de MediaSind împotriva abuzurilor din Televiziunea Română: Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat recursul conducerii Societăţii Române de Televiziune împotriva sentinţei Tribunalului Municipiului Bucureşti care a admis cererea depusă de Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind privind obligarea conducerii SRTV să prezinte public modul în care a gestionat problema afacerii imobiliare de la TVR Cluj, aflată în cercetarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Fostul preşedintele-director general Doina Gradea a refuzat să răspundă la întrebările pe care leam transmis încă din data de august 2020, susţinând că acestea „nu se încadrează în prevederile Legii nr.544/2001”, adică nu sunt informaţii de interes public!
Singura întrebare la care şefa TVR a catadicsit, totuşi, să răspundă este cea referitoare la situaţia juridică a terenului de la TVR Cluj, recunoscând că acesta nu se afla în proprietatea publică a statului ci în proprietatea TVR, motiv pentru care nu ar fi trebuit selectat pentru tranzacţie de comisia numită tocmai de fosta şefă a TVR. În rest, la celelalte întrebări care ar fi trebuit să clarifice ceea ce presa a numit afacerea imobiliară de la TVR Cluj, şefa TVR a refuzat să răspundă. Iată întrebările care au fost formulate:
„1. Care este situaţia juridică a terenului aflat în administrarea SRTv în suprafaţă de 4174 mp, situat în strada Meziad nr.4, din Cluj Napoca, şi cum a intrat acesta în proprietatea privată a SRTv?
2. De ce conducerea SRTv sau reprezentanţii mandataţi de preşedintele-director general nu au propus retrocedarea unei cote-părţi din terenul de aproximativ 5 000 de mp. deţinuţi de SRTV în strada Donath nr.160 din Cluj Napoca, teren aflat în proprietatea statului, şi s-a luat în calcul retrocedarea unui teren aflat în proprietatea privată a SRTv, situat în strada Meziad nr. 4 din Cluj Napoca? De de nu s-a optat pentru soluţia legală ca un teren aflat în proprietatea statului să fie compensat tot cu un teren aflat în proprietatea statului şi nu în proprietatea privată a SRTV?
3. Ce competenţe în materia de retrocedări privind Legea nr.10/2001 au avut cei 3 angajaţi ai SRTV numiţi de preşedintele-director general Doina Gradea, în l Comisia Internă pentru soluţionarea notificării nr.1615/26.07.2001? Care au fost criteriile de selecţie atunci când iaţi numit pe cei 3 angajaţisă soluţioneze problemele privind patrimoniul SRTV?
4. A solicitat conducerea SRTV un mandat din partea reprezentantului statului, Ministerul de Finanţe, precum şi un mandat de reprezentare din partea Consiliului de Administraţie al SRTV pentru cedarea a 4174 mp de la Studioul teritorial TVR Cluj, aflat în proprietatea privată a SRTV la schimb cu 356 mp, teren aflat în proprietatea statului şi administrat de SRTV? Dacă da, prezentaţi adresa de înaintare şi răspunsurile primite. Dacă nu, precizaţi motivele pentru care nu s-au solicitat aceste mandate.
5. De ce în Dosarul nr. 39347/3/2018 secţia a 4-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, conducerea SRTV nu a angajat o casă de avocatură specializată în cauze privind retrocedări şi a decis ca Serviciul Juridic, prin proprii angajaţi, să reprezinte instituţia? În alte cauze, cum ar fi procesele împotriva propriilor salariaţi sau a MediaSind TVR, de ce s-au angajat serviciile celor mai scumpe case de avocatură din ţară?” se arată în comunicatul MediaSind.
Citește și: Astăzi se aprobă contractul de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj
Musiu Boc e TARTORUL TUTUROR FARADELEGILOR DIN CLUJ.Asata e umbra jalnica a gastelor din anii de crestere neterminata.Joaca pe cinstitul pe capul clujenilor tinandu-se de maini ci dusmanii neamului romanesc.