Reprezentanţii Instituţiei Prefectului vor ridica la începutul acestei săptămâni buletinele de vot repartizate judeţului Cluj, potrivit informării transmise de către Direcţia pentru Relaţia cu Prefecturile din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Numărul total de buletine de vot care vor fi utilizate în turul întâi al alegerilor prezidenţiale şi pentru referendum, este de 2.129.190, şi include buletinele de vot pentru secţiile de votare delimitate prin dispoziţii ale primarilor şi cele pentru secţiile de votare speciale. Transportul buletinelor de votva fi preluat cu pază de la RA Monitorul Oficial. Buletinele de vot vor fi păstrate sub pază, iar distribuirea lor va începe în săptămâna premergătore scrutinului, conform programului stabilit de Guvern. De asemenea, de la Bucureşti vor fi aduse în perioada următoare şi cele peste 3.500 de ştampile cu menţiunea „Votat”. Ştampilele de control pentru fiecare din cele 694 de secţii de votare din judeţ au fost deja achiţionate şi au fost depozitate în condiţii de siguranţă până la momentul distribuirii către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, după data de 11 noiembrie 2009. (S.M.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.