Un poliţist din Alexandria, aflat sub influenţa alcoolului şi a drogurilor, a fost prins după ce a furat maşina unui angajat al unei societăţi comerciale, a anunţat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.
Precizările au fost făcute după ce în presa locală din Teleorman a apărut informaţia conform căreia poliţistul ar fi furat maşina unei persoane care livra mâncare.
„În referire la informaţiile apărute în spaţiul public, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman este abilitat să comunice următoarele: la data de 29 ianuarie a.c., poliţiştii din Teleorman au fost sesizaţi de către angajatul unei societăţi comerciale din municipiul Alexandria despre furtul unui autoturism”, precizează IPJ Teleorman.
Autoturismul a fost depistat în localitatea Nanov. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că persoana care ar fi sustras autoturismul este un bărbat de 27 de ani, poliţist în cadrul Poliţiei municipiului Alexandria.
„În urma testării, acesta avea o alcoolemie de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a ieşit pozitiv la substanţe psihoactive. Bărbatul fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice. Având în vedere calitatea celui cercetat, a fost dispusă declanşarea cercetării prealabile. Până în prezent, reprezentantul societăţii comerciale nu a depus plângere la unitatea de poliţie cu privire la furtul autoturismului, după ce acesta i-a fost restituit, poliţiştii sesizându-se din oficiu”, mai informează IPJ Teleorman.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru conducerea sub influenţa unor substanţe interzise şi furt calificat.
Sursa: agerpres.ro