Viețile a două familii din Dezmir au luat o întorsătură dramatică, după ce visul de a avea o casă într-o zonă lipsită de aglomerația orașului, cu o panoramă incredibilă spre „orașul de cinci stele” s-a destrămat și s-a transformat într-un coșmar. Totul a început după ce familiile Gorgan și Pașcalău și-au cumpărat câte o casă pe strada Trandafirilor din Dezmir, imobile construite de firma Artesano SRL, patronată de Liviu Vidrean. La scurt timp după ce credeau că și-au văzut visul cu ochii, și-au dat seama că parcela pe care se află cele două locuințe este afectată de o alunecare de teren care ar putea mătura cele două imobile în orice moment.
Familia Pașcalău și-a cumpărat locuința la sfârșitul anului 2019 și la scurt timp, în vara anului 2020, a sesizat o crăpătură aparent inofensivă în pământ, însă după încă o jumătate de an a realizat că situația este mult mai gravă decât pare. Casa părea să o ia la vale cu totul, iar după ce constructorul Liviu Vidrean a făcut mai multe săpături pentru a identifica problema, a constatat că fundația casei se deplasase semnificativ în urma alunecărilor de teren.
„Am cumpărat casa la sfârșitul anului 2019, în decembrie, și în vara anului 2020 a apărut o crăpătură în pământ. Ne-am gândit că se tasează terenul, se așează, poate e normal să apară fiind și sezonul cald apar crăpături în pământ. După încă o jumătate de an, am observat că lângă casă se tasează pământul la peretele casei, la fundație. Am sunat constructorul, a venit și a săpat pe toată lungimea din spate, unde am constatat că efectiv este dusă fundația casei, e plecată cu totul. În orice secundă se poate răsturna sau se poate produce o alunecare de teren. Anul trecut, în ianuarie, am făcut o expertiză tehnică, unde s-a expertizat atât construcția, cât și terenul. Atunci am început să aflăm încet, încet despre ce este vorba cu această casă și cu constructorul. Pentru fiecare parcelă de teren unde vrei să autorizezi o construcție, ai nevoie de un studiu geotehnic. Pe parcela noastră nu există un studiu geotehnic. Pe toată lungimea aceasta de 10 case sunt trei încercări superficiale la suprafață, mai mult ca sigur făcute din pix. Dar ca să dai o autorizație de construcție ai nevoie de studiu geotehnic pentru fiecare parcelă. Am fost anunțați în cadrul expertizei respective că nu există, deci practic s-a construit fără acest studiu geotehnic. Un studiu geotehnic, undeva într-un cadastru, are un număr de înregistrare, nu există sub nicio formă. La expertiza respectivă s-a constatat că există alunecări de teren la 19 metri adâncime, s-a propus un proiect tehnic, dar constructorul a tot tergiversat aspectul. Spunea că facem mânie, poimâine, peste 2 luni și de atunci au trecut 12 luni. Știm de la Prefectură pe zona aceasta din Dezmir nu ar trebui să se construiască deloc, acest deal fiind format din alunecări de teren. Am înțeles neoficial de la alți vecini că aceste terenuri au fost incluse în Planul de Urbanism, apoi au fost scoase și apoi iar au fost incluse. Reclama lui a fost foarte bună în Dezmir, era cotat ca unul dintre cei mai buni dezvoltatori și cel mai serios, așa am luat casa. Eu sunt inginer constructor și nu mi-am dat seama.”, spune Mihai Pașcalău.
„Prima soluție era să ne dea 30.000 de euro”
În aproximativ aceeași perioadă în care familia Pașcalău realiza că imobilul în care locuiesc se poate prăbuși în orice moment, fiind vorba despre o alunecare de teren la 19 metri adâncime, familia Gorgan se muta în casa care ar fi trebuit să le aducă împlinire și liniște. Soții Gorgan au ales o zi cu o mare însemnătate pentru a se muta în noua casă – Ajunul Crăciunului, însă primul „semn” pe care l-au primit după mutare a fost o crăpătură, care a ajuns să se transforme într-un adevărat crater. Familia Gorgan a luat legătura imediat cu constructorul Liviu Vidrean și i-a cerut să verifice dacă nu cumva și casa lor stă pe un butoi de pulbere și se află în aceași situație cu familia Pașcalău, însă, la acel moment, nu a fost constatată nicio neregulă. „Surpriza” a venit abia după ce constructorul întocmit și un studiu geotehnic și cele două familii au intrat în posesia rezultatelor. Pus în această situație, constructorul a încercat să le ofere mai multe „variante salvatoare” celor două familii, încercând să le închidă cu gura cu 30.000 de euro, o altă casă într-o zonă în care situația este similară sau construirea unui puț care ar fi putut să extragă apa și să oprească alunecarea terenului.
„Odată ce am văzut că vecinul nostru Mihai întâmpină astfel de probleme, normal că ne-am gândit și noi că am putea avea aceeași problemă. Am sesizat și noi o crăpătură, dar ne-am zis că o crăpătură nu e chiar cine știe ce. Doar că pe acea crăpătură exista o pavelă care se mișca puțin, săptămâna următoare se mișca mult mai tare, până a dispărut în crăpătură. Atunci am convocat și noi constructorul și i-as spus că dacă Mihai are această problemă, să vină să sape ca să ne dovedească că nu este desprinsă și la noi fundația. Bineînțeles că la noi era abia la început alunecarea și nu era o problemă. În acel moment, constructorul ne-a promis un studiu geotehnic pentru care am așteptat vreo 3 – 4 luni. Au venit cei cu studiul geo, au făcut un studiu, dar ce nu a știut constructorul era că am intrat și eu în posesia rezultatului. O lună mai târziu a venit cu executantul și am confruntat executantul direct cu datele reale ale studiului geo și i-am spus că aștept de la dânsul să rezolve problema. Când constructorul a văzut că eu am rezultatele, s-a schimbat la față, și-a schimbat tonul, s-au schimbat discuțiile, a doua zi m-a chemat la el în birou și mi-a oferit două sau trei soluții. Prima soluție era să ne dea 30.000 de euro, să semnăm o hârtie conform căreia noi nu mai puteam să avem nicio pretenție de la el. A doua soluție era a să ne dea o altă casă la schimb, pe un alt deal, cu mult mai puțin teren, într-o râpă, unde alunecă dealul cu cel puțin 2 centimetri pe an, știm și această informație neoficială. Cea de-a treia soluție era să ne facă un puț de 27.000 de euro ca să scoată apa și poate, poate alunecarea se oprește. După discuția cu el, am vrut să înțeleg de la executant care este situația. L-am sunat și ne-a sfătuit că cel mai bun lucru ar fi să luăm o casă pentru că nu are rost să băgăm bani în reparații pentru că se ridică costurile la câteva sute de mii de euro pentru fiecare casă. Nu au vrut nici măcar ei să se bage la consolidare, pentru că nu puteau să garanteze că în următorii 10 ani nu va mai fi problema. Executantul ne-a spus că l-a sfătuit pe domnul Viderean să ne ofere alte case, să ne strămute. Acela a fost momentul în care am decis să apelăm la un avocat care ne-a spus că trebuie să mergem mai departe în instanță ca să rezolvăm problema și un prim pas ar fi să avem un proces de mediere, ceea ce am și făcut.” a declarat Andrei Gorgan.
„Sperăm că vom putea dormi și noi liniștiți”
După ce Liviu Vidrean a încercat să le închidă gura oferindu-le niște „soluții” care în fond nu ar fi rezolvat absolut nimic și nu ar fi acoperit nici pe departe prejudiciul material și moral cauzat, cele două familii au decis să apeleze la un avocat pentru a rezolva problema, singura soluție posibilă și clară fiind instanța. Astfel cele două părți implicate au luat parte la un proces de mediere pe care Liviu Vidrean ar fi refuzat să-l semneze. Mai mult, constructorul și-ar fi recunoscut culpa și a încercat să le ofere familiilor Gorgan și Pașcalău suma de bani pe care au achitat-o când și-au achiziționat locuințele, fără să țină cont de alte sume investite ulterior sau de piața imobiliară. Cu toate acestea, cele două părți au ajuns la un consens și au decis să facă niște evaluări asupra imobilelor, angajând doi evaluatori, unul pentru fiecare parte. Cu toate acestea, cele două familii așteaptă un răspuns din partea evaluatorului angajat de Liviu Vidrean de mai bine de două luni.
„Domnul Liviu Vidrean a venit la invitația avocaților noștri de mediere și a venit cu avocatul dânsului. Nu ne-a mai oferit alte case, a spus că își recunoaște culpa și că ne oferă banii înapoi pe case, practic despăgubirea din contract. Și atunci s-a pus problema faptului că și noi și familia Pașcalău investiserăm niște bani aici, aveam o perioadă bună de când stăteam, casele nu mai erau la același preț pe care le-am cumpărat noi și la acea întâlnire s-a decis să se facă niște evaluări. Practic trebuiau să vină doi evaluatori, unul din partea noastră, unul din partea constructorului și să facă o evaluare comună, să fie două păreri a unor evaluatori care să spună cât valorează casa, pentru că el nu a dorit să despăgubească ceea ce nu se putea dovedi cu o chitanță. Aici s-au blocat discuțiile. Cred că sunt mai bine de două luni de când așteptăm un răspuns de la evaluatori, am înțeles că s-a blocat la evaluatorul din partea lui. Și noi și familia Pașcalău am cumpărat casele pentru un viitor, pentru copil, însă s-a dovedit a fi un vis frumos scurt care s-a transformat în coșmar. La noi în casă a zis că vrem să-l furăm și să luăm bani de pe el, că acesta ar fi scopul nostru. În momentul în care dânsul și-a acceptat vina la avocat, ne-a oferit fiecăruia suma de 150.000 de euro ca să stingem litigiul și 5000 de euro daune „eventual”, a fost foarte specific… „eventual”. Cuvintele lui au fost că nici la accidentele cu morți nu se dau atâția bani. Nici la medierea respectivă unde ne-am prezentat cu avocații, la final s-a făcut documentul respectiv și procesul verbal dar dânșii nu au vrut să semneze. Deci a recunoscut sub o formă sau alta, dar nu a vrut să semneze. Ce spune asta despre omul respectiv? Atunci a fost ultima dată când am vorbit. Sperăm că vom putea dormi și noi liniștiți, de ceva vreme suntem în priză” a transmis familia Gorgan.
Viețile celor două familii sunt puse în pericol în fiecare secundă
Chiar dacă Liviu Vidrean nu a luat în serios situația, problema este cu mult mai gravă. Pe lângă faptul că cele două familii riscă să rămână fără locuință, să se dărâme casele la o următoare alunecare de teren mai puternică și să fie prinși în imobil în acel moment, viața acestora este pusă în pericol și de țevile de la gaz care se rup constant și ar putea produce o explozie într-o clipă de neatenție.
„Nouă ni s-a rupt țeava de gaz de câteva ori. Odată eram plecați de acasă și ne-am întors o săptămână mai târziu. Aveam o factură de 1000 de lei. Ne bucurăm că nu am sărit în aer, dar de atunci stăm în casă cu frica că se mai poate rupe țeava. Acum s-a rupt undeva unde a fost vizibil și am putut să-i chemăm pe cei de la gaz care ne-au și spus că trebuie să remediem problema, că există o alunecare de teren și țeava se mai poate rupe, iar dacă țeava se rupe în pământ, la o adâncime mai mare, nu mai putem să facem nimic. De trei ori pe zi mă duc să verific țeava și, din când în când, mă duc cu Mihai și oprim intrarea de gaz și verificăm contorul.”, a declarat Andrei Gorgan.
„Cine este vinovat va fi tras la răspundere”
Cu toate acestea cele două familii își pun încrederea în avocați și în justiție și speră că, în cele din urmă, vinovatul va da socoteală. Între timp, familia Pașcalău a decis să se mute cu chirie, iar familia Gorgan își caută o nouă casă pe care să o achiziționeze. Un efort financiar imens, mai ales că cele două familii nu vor fi scutite de rate nici dacă locuințele vor fi înghițite de pământ.
„Avem încredere în avocații noștri. Urmează să începem procesul cu domnul Liviu vidrean și cu Primăria Apahida pentru că trebuie să avem încredere că avocații și justiția își vor face treaba și cine este vinovat va fi tras la răspundere.”
Constructorul nu se lasă și pare că construiește fără oprire, cele două familii ne-au transmis că la numai câteva străzi distanță, acesta ridică alte case, care, cel mai probabil, vor avea aceeași soartă.
Reporterii Gazeta de Cluj l-au contactat telefonic pe Liviu Vidrean, însă când a auzit că nu vrem să cumpărăm o casă, ci ne dorim mai multe informații despre situație, acesta a scos numai două cuvinte: „Nu comentez!” și ne-a închis telefonul în nas.
„Dacă nu eliberăm autorizația se cheamă abuz în serviciu”
Nici șeful administrației locale nu a fost prea bucuros când l-am contactat să-l întrebăm de cazul celor două familii a căror case se pot prăbuși în orice moment. Primarul comunei Apahida, Grigore Fati, a declarat că a ținut cont de toate procedurile impuse pentru emiterea autorizației de construcție și că vina este fie a constructorului care nu ar fi ținut cont de studiul geotehnic care arăta clar că nu se poate construi pe acel teren, fie studiul nu a fost realizat corect.
„Nu am noutăți. Același lucru vi-l pot spune și dumneavoastră și încă la încă 10 televiziuni. Anterior emiterii unei autorizații de construcție se solicită prin certificatul de urbanism anumite avize de la mai multe instituții. Unul dintre avize, pe care primăria îl solicită este studiul geo. Studiul geo trebuie făcut de către un specialist, se depune avizul de către cel care construiește. Fără acel aviz noi nu dăm autorizație. Cel care face studiul geo trebuie să spună dacă terenul se pretează, fără condiții, cu condiții, cu ziduri de sprijin, cu stabilizarea terenului, cu alte chestiuni. Nu primăria face. Nu este apanajul primăriei să verifice nici primul, nici al doilea studiu geo, nu avem noi specialiști care să combată un geolog care face acel studiu. Nouă ne aduce avizul și eliberăm autorizația, altfel, dacă nu eliberăm autorizația în condițiile în care are toate avizele solicitate prin Certificatul de Urbanism se cheamă abuz în serviciu. Nu există autorizație dată de noi fără acel studiu geo și avem zone unde cerem și studiu de stabilizare a versanților, dacă se impune.
Am mai avut astfel de situații și în Câmpenești și în Dezmir pe celălalt versant. Aici constructorul și cel care face studiul geo trebuie să-și asume răspunderea. Este posibil ca studiul să fi fost făcut corect și constructorul să nu respecte studiul și atunci de vină este constructorul sau este posibil ca studiul să nu fie corect și constructorul să-l fi respectat și atunci vina este a celui care a făcut studiul, dar nu noi stabilim vinovățiile.”, a declarat primarul comunei Apahida, Grigore Fati.
La fel sau facut blocuri la mai putin de 20 m de albia unor paraie in cluj, fara autoriatie de costructie pe terenul statului, fara ziduri de protectie, dupa ce le au vandut facandu se acte pe adrese de FN, la 1 an le au intabulat cu spaga la primarie, acte false platite la cadastru si legalizate in final si la notar
Pe coama dealului poze arată o mică surpare verticală, sau o alunecare de teren ? Proiecte de construcții au documentații geotehnice a terenurilor de fundare pentru structuri de rezistență și deci se poate verifica dacă studiul geo a fost anexat sau nu la dosarul Autorizației de Construire ? Doar nu a fost clonat și el ? Fundație deplasată semnificativ, cu „nu e studiu geotehnic” și eliberăm autorizația ? Ce numere au plângerile penale ?
@particularizare: 4095/211/2022