Petru Susca, fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Cluj Napoca, a obținut în instanță refacerea concursului, de la care a fost respins. În urma concursului respectiv el a pierdut postul în favoarea Claudiei Gherman, propunerea USR pentru acest post.

Modalitatea prin care Susca nu a putut participa la concurs a fost neacceptarea dosarului de concurs depus de Susca pe motiv că este prea voluminos. Comisia de concurs a considerat că proiectul depus de fostul manager, care ocupa funcția interimar, are câteva file în plus.

Însă, azi judecătorii s-au pronunțat în favoarea fostului manager al spitalului si au dispus ca dosarul lui să fie acceptat.

”1.Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii vizând anularea Rezultatului comisiei de concurs din 05.05.2021, ca fiind neîntemeiată.

2.          Respinge excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile împotriva deciziei Comisiei de solu?ionare a contestatiilor din data de 07.05.2021, ca fiind neîntemeiată. 

3.          Respinge excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile în ceea ce priveşte actele administrative care îl privesc pe pârâtul G.C.D., ca fiind neîntemeiată.

4.          Admite în parte cererea de chemare în judecatăformulată de către reclamantul Şusca Petru în contradictoriu cu pârâţii C.C.O.F.M.P.F., C.S.C., S.C.J.U.C.N. şi G.C.D si anuleaza: 

4.1.     în parte rezultatul verificării dosarelor de înscrierepublicat de către C.C.O.F.M.P.F. la data de 05.05.2021 în ceea ce îl priveşte pe reclamant, prin care reclamantul a fost declarat respins în etapa verificării dosarului de înscriere din cadrul concursului pentru ocuparea functiei de manager persoana fizica al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca (nr. înreg. 17855/05.05.2021);

4.2.     decizia Comisiei de solutionare a contestatiilor din data de 07.05.2021 (nr. înreg. 18256/07.05.2021); 

4.3.     operaţiunile si actele subsecvente intocmite, respectiv emise de parati în legatură cu concursul pentru ocuparea funcţiei de manager persoana fizica al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, prin care se consemnează/validează rezultatul concursului, respectiv:

  • rezultatul concursului (nr. înreg. 18936/13.05.2021); 
  • rezultatul final al concursului doar cu privire la reclamant  (nr. înreg. 19142/14.05.2021);
  • proces-verbal final doar cu privire la reclamant (nr. înreg. 19150/14.05.2021); 
  • hotărârea consiliului de administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca din 17.05.2021 (nr. înreg. 19329/17.05.2021); 

5.          Obligă paraţii C.C.O.F.M.P.F. şi S.C.J.U.C.N., fiecare potrivit competenţelor ce le revin:

5.1.      să refacă Decizia care consemnează rezultatul verificării dosarului de înscriere (art. 13 din Regulamentul aprobat prin OMS nr. 1520/2016) in sensul declarării reclamantului ca fiind admis;

5.2.      să reia de îndată procedura de concurs faţă de reclamantsă stabilească un nou calendar, şi să continue procedura faţă de reclamant cu etapa de susţinere publică şi de evaluare a proiectului de management (art. 3 din Regulamentul aprobat prin OMS nr. 1520/2016), cu consecinţa stabilirii unui câştigător cu luarea în considerare a rezultatului care va fi obţinut de reclamant şi cu menţinerea rezultatului final cu privire la ceilalţi 2 candidaţi – Gherman Claudia Diana şi Lauran Vasile Beniamin.

6.          Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare”, arată soluția pe scurt a instanței care nu a fost încă motivată.

Dacă această decizie va rămâne definitivă, Claudia Gherman, actualul manager ar putea pierde postul dacă Susca va obține un punctaj mai bun.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.