Judecătorul Curţii Constituţionale, Ion Predescu a declarat că indiferent cine va fi numit preşedinte al României, acesta nu va putea dizolva Parlamentul după alegeri în cazul căderii unui al doilea guvern, deoarece raporturile Preşedinţie – Parlament sunt reprezentate pe perioada unui mandat. Judecătorul a explicat ziarului Gându ce va urma în cazul în care Guvernul Negoiţă cade în Parlament. "Este vorba de un nou mandat şi nu este obligatorie dizolvarea Parlamentului. Este un alt mandat, o altă persoană, o altă relaţie. Faptele prezente reprezintă analiza dintre Parlament şi preşedinte în acest mandat al preşedintelui. Odată cu alegerile prezidenţiale, se schimbă un termen. Un preşedinte nu poate dizolva Parlamentul decât dacă această instituţie respinge de două ori, în termen de 60 de zile, formarea unui nou guvern. De asemenea, Constituţia mai spune că preşedintele nu poate dizolva Parlamentul în ultimele şase luni ale mandatului său. După alegeri, termenii nu mai sunt aceiaşi. Chiar Băsescu, dacă revine, este un alt mandat. Pe mandate nu există joncţiuni, nici la parlamentari, nici la preşedinte. Fiecare mandat are durata lui, atribuţiile lui, răspunderile şi imunitatea lui. Raporturile Preşedinţie-Parlament sunt reprezentate pe perioada unui mandat. Dacă unuia îi încetează mandatul, a dispărut şi termenul. Nu mai am termenul „mandat” şi termenul „preşedinte”. Dispare o parte a acestei relaţii", a declarat Ion Predescu.
Beatrice Golondzac