Unul dintre cele mai importante inspectorate de poliție din țară riscă să rămână fără 120 de polițiști pe funcții. Pe cât sună de grav această informație, pe atât este de adevărată, scrie Mihaela Trif pe strictsecret.ro.
Vorbim despre Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, ai cărui polițiști, peste 120 la număr, sunt suspecți într-un dosar gigantic de înșelăciune, fals și uz de fals. Cum? Dacă până acum credeați că le-ați văzut pe toate, aflați cu ocazia acestui material că angajații MAI fac găinării la cel mai jos nivel.
Potrivit informațiilor obținute de StrictSecret.ro, sesizarea vine din partea ANAF, procurorul Marius Pantea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj derulând audieri într-un dosar mamut, unde există suspiciunea că peste 120 de polițiști au întocmit rapoarte false și au decontat vacanțe pe la diferite unități de cazare, fără ca în fapt aceștia să înnopteze acolo.
Potrivit legii, polițiștii primesc voucher de vacanță în cuantum de până la 1450 de lei. Procedura e simplă. Polițistul își alege o unitate de cazare și ulterior transmite IPJ-ului o factură emisă de aceasta, împreună cu un raport prin care arată că a fost cazat în locația respectivă. Însă la Cluj, polițiștii s-au crezut mai deștepți și s-au gândit să-și rotunjească veniturile inventând vacanțe pe care MAI-ul să le achite.
Așa se face că procurorii au descoperit că o mare parte dintre aceste rapoarte de decont vin prin intermediul a două agenții de turism, iar firmele care eliberau facturile nu erau acreditate în acest domeniu. Sursele noastre susțin că firmele respective n-au intrat la complicitate moca, ci luau procente sau sume fixe pentru a le elibera facturi ”distinșilor” în uniformă. Și în fond și la urma urmei, operatorii economici abordați de polițiști în vederea comiterii unor infracțiuni mai acceptă complicitatea și de groază.
Mai mult, la nivelul județului Cluj sunt două dosare pe această temă, unul mic la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin și unu mai mare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
Cel mic provine de la percheziția informatică efectuată în telefonul polițistului Gheorghe Matiș, cel despre care Ziar de Cluj (https://www.ziardecluj.ro/cartoful-fierbinte-din-politia-huedin-un-politist-cu-grave-probleme-cu-alcoolul-acoperit-de-prea-multa-lume) a scris că i-a înscenat logodnicei un accident rutier, fiind ulterior prins și cercetat.
Ei bine, în cursul anchetei penale s-a descoperit că Mateș intermedia falsurile pentru alți doi polițiști de la Cluj-Napoca, destul de importanți, dar pentru a nu încurca ancheta penală nu vom divulga momentan numele lor, ajutându-i cu decontări fictive cu cazări în zona Huedinului.
De aici s-a mai născut o povestioară care are legătură cu ambele dosare penale, și cu cel mic și cu cel mare. Sursele Strict Secret indică o unitate de cazare extrem de cunoscută din Someșul Rece, care este deținută de un polițist de la Secția Rurală 6 Florești, prin intermediul familiei acestuia, care apare ca fiind locația fictivă ”de odihnă” pentru mai mulți colegi de-ai acestuia.
Cu privire la dosarul cel mare, numărul imens al suspecților care sunt în prezent audiați pe bandă rulantă, provoacă o îngrijorare imensă. Dacă facem o simulare și rămânem cu jumătate din suspecți cu calitate de inculpați, 60 de polițiști clujeni trimiși în judecată ar însemna automat 60 de polițiști clujeni puși la dispoziție, cu atribuții restrânse de tip secretară.
Iată cum lăcomia a lovit într-un mod execrabil un inspectorat de poliție atins de prea multe scandaluri cu alcool, interlopi, droguri, violență și acte de corupție.
Suntem curioși ce părere are ministrul Lucian Bode despre acest butoi de pulbere care poate afecta iremediabil siguranța județului Cluj.
P.S. Nu sunt anchetate doar persoanele care și-au decontat voucherele, ci și câțiva ”seniori” care și-au decontat cazări ”în interes de serviciu”. Salutăm pe această cale demersul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în acest dosar care are șanse să rămână în istoria rușinoasă a polițiștilor care fac fapte penale din mai orice, dar care este necesar să fie dezbătut într-o sală de judecată.
P.S. 2 Ar mai exista o astfel de sesizare înaintată de ANAF și către Parchetul Militar Cluj, unde sunt indicați alți 200 de angajați ai MApN care au procedat la fel.
Idioți cei ce nu înțeleg. Polițiștilor le trebuiau banii, mai mult decât vacanta. Oare ce înseamnă?
Oare ce înseamnă ? Înseamnă că înșelăciunea pe 215 cu 244 poate duce la 3 ani de bulău, fals și uz de fals pe 323 CP, 3 ani, iar concursul de infracțiuni merge la 5 ani, iar astea „înseamnă” că milițienii implicați sunt IN-FRAC-TORI în formă continuată ! Pedepsele pot fi exemplare …
Incredibil??? sefii ce au pazit?? Management defectuos daca s-a ajuns la asa ceva!!
Salariile de rahat i-au facut sa apeleze la asemenea gainarii !Acum am sa ii vad pe domnii sefi ce vor face cand acesti politisti vor fi trecuti in rezerva si condamnati cu cine vor inlocui pe acestia ?
nu mai fiți asa curiosi , caci nu se va intampla nimic deosebit ..!! vor primi cate o mica atentionare administrativa si asta este ..!
„Siguranță și Încredere”, e siguranța ca furăm de trăznește cu încrederea că nu plătim în fața legii ?