Un număr de 15 ONG-uri au lansat o petiţie prin care cer senatorilor să respingă modificările aduse Codului Comunicațiilor, propus de Guvern, care au fost adoptate marțea trecută în comisia de specialitate de la Senat. 

Experții spun că, prin formulările din lege, SRI-ul va avea puteri sporite asupra funizorilor care oferă spații de găzduire de informații. Aceștia vor trebui să-și creeze sisteme de interceptare și să predea date despre clienți, transmite Radio Europa Liberă.

Cel care a sesizat în decembrie capcanele din legea prin care România e obligată să transpună o directivă europeană este directorul executiv al Asociației pentru Tehnologie și Internet. Bogdan Manolea spune, pentru Europa Liberă că, în formula adoptată în urmă cu două zile, autoritățile care trebuie să pună în aplicare legea și SRI-ul va putea folosi legea în condițiile pe care numai ei le știu pentru că aceasta conține o multitudine de neclarități.

„La felul cum arată definiția acum, toți funizorii se încadrează, indiferent dacă se află în România, li se aplică tuturor funizorilor. Adică oricui are servicii de găzduire, de la Telecom, Orange, Vodafone până la funizori mai mici – hosting.ro, gazduire.ro, hangarhosting etc”, a spus Bogdan Manolea.

Un alt semnatar al petiției, Ovidiu Voicu, directorul Centrului pentru Inovare Publică, arată că legea e formulată ambiguu.

„Ceea ce în practică înseamnă că oricând atât organele de urmărire judiciară – procuratura, cât și SRI-ul, pentru că menționat explicit, poate să ceară oricărui furnizor de găzduire datele clienților români”, spune Ovidiu Voicu.

Acesta susține că Whatsappul nu mai intră sub incidența legii, așa cum era inițial în decembrie, dar poate fi confiscat dispozitivul de pe care e folosit.

„Practic, orice dispozitiv poate fi confiscat. Dacă folosești Whatsappul sau messengerul de la Facebook pe telefonul propriu, există dreptul de ați lua telefonul respectiv. Este foarte vag formulată legea. Dacă ai acasă un server și găzduiești site-uri, atunci poți intra sub jurisdicție. Orice dispozitiv poate fi subiect al legii. Practic, SRI poate să treacă de hotărârea unui judecător”, a completat Ovidiu Voicu.

Bogdan Manolea susține că funizorii de găzduire trebuie să-și creeze infrastructură de interceptare.

„Adică un sistem prin care să trimită altora conținutul la comunicații. Iar apoi autoritățile de aplicare a legii, plus SRI-ul, o să înceapă să o folosească în condițiile pe care ei le știu”, a spus Bogdan Manolea.

Citește și: 120 de polițiști clujeni și-au falsificat concediile și s-au trezit într-un dosar colosal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.