Nelu Varga, patronul lui CFR Cluj, se arată tot mai deranjat de sumele pe care le cheltuie lunar cu formația lui Dan Petrescu. Acesta susține că a cheltuit 60 de milioane de euro până în prezent pentru niște jucători „supraevaluați”.
După victoria chinuită cu Rapid, 2-1, omul de afaceri a făcut o analiză a sumelor cheltuite la formația din Gruia, pe care a preluat-o în 2017, când se afla în insolvență, și când a achitat 5 milioane de euro pentru plata unor datorii.
Nelu Varga susține că a cheltuit 60 de milioane de euro la CFR Cluj
„Până acum am băgat 60 de milioane de euro la CFR, în cinci ani. Avem un buget, cu salarii, taxe și tot ce înseamnă întreținerea unei echipe, de 1,5 milioane de euro pe lună. Poate că unii jucători au fost supraevaluați. La noi sunt și salarii de 35.000-40.000 de euro. Doar media e de 20.000 de euro. De aceea am și pretenții.
Acum 5 ani, când am venit la CFR, mi-am fixat un target de 10 ani, în care clubul să ajungă să se autofinanțeze și chiar să aducă profit. Eu cred că este posibil chiar din acest an, cu sponsorii pe care îi vom atrage și dacă ajungem în grupele Champions League sau Europa League”, a spus Varga.
Datorii la CFR Cluj
CFR Cluj, campioana ultimelor patru ediții ale Ligii 1, care a luat cei mai mulți bani din drepturile TV, dar și din participările în competițiile europene, are probleme financiare. Ardelenii au încasat în această săptămână abia o jumătate din salariul pe octombrie 2021! Unii dintre jucători, cei mai tineri, cu salarii mai mici, ar fi primit un procent mai mare, spre 70%.
A fost o încercare a conducerii clubului din Gruia de a mai detensiona situația din vestiar, unde jucătorii sunt tot mai nemulțumiți de situația creată. Mai ales în acest moment, când avansul față de FCSB s-a redus considerabil, iar CFR, cu un program mai greu decât rivalii, are nevoie să nu mai piardă puncte până la finalul sezonului regulat.
Sursa: gsp.ro