Printr-o stranie coincidenta, am aflat despre decizia de deshumare a trupului lui Dumitru Tinu, dispusa de prim procurorul Parchetului de pe lânga Tribunalul Prahova, tocmai când – dupa demersuri ce au durat circa 5 ani – reuseam, în sfârsit, sa studiez si sa conspectez dosarul nr. 177/P/2002 al Parchetului General, privind moartea violenta a procurorului Cristian Panait. Asemanarile între cele doua cazuri par frapante. Deosebirile sunt, totusi, esentiale. Ceea ce le distinge sunt natura si nivelul intereselor de tip mafiot cu care s-au confruntat cele doua victime. Tinu era combinat cu persoane controversate, precum liderul pesedist Viorel Hrebenciuc si „omul de afaceri” româno-iordanian, Fathi Taher. Se spune ca acestia ar fi fost adevaratii patroni de la "Adevarul", cu bani carora Tinu devenise, cu câteva luni înainte de a muri, actionar majoritar – de paie – al societatii care edita influentul cotidian. De cealalta parte, prin momentul lui de sovaire si prin informatiile pe care le detinea, procurorul Panait a pus în pericol mafia institutionalizata, dezvoltata postdecembrist în interiorul institutiilor statului. Daca în cazul ziaristului Dumitru Tinu erau periclitate persoane influente, în cazul procurorului Cristian Panait – lasat sa-si duca momentul de demnitate profesionala pâna la capat – putea fi deconspirat sistemul.
Parchetul a informat opinia publica despre obiectivele stabilite suplimentului de ancheta, menit sa elucideze toate circumstantele evenimentului rutier din ziua de 1 ianuarie 2003, în care a fost implicat Tinu. Ciudat este ca redeschiderea cercetarilor a fost dispusa înca din noiembrie 2006, dar abia dupa înca un an s-a trecut la administrarea noilor probe. Sa speram ca e doar clasicul imobilism. Procurorii au recunoscut ca mai exista dubii cu privire la dinamica accidentului, respectiv disproportia dintre presupusa viteza, avariile suferite de autoturism si leziunile victimei. Reprezentantii firmei constructoare sunt nemultumiti de proasta reclama facuta limuzinei Volvo S40. Considerata una dintre cele mai sigure de pe piata auto, ei ar fi sugerat "alte posibile cauze ce nu tin de aspectul tehnic în producerea accidentului", care sa justifice de ce a „derapat” masina atât de usor, cum a taiat mai multe benzi de circulatie si a traversat, practic, contrasensul pâna sa iasa în decor. Dar anchetatorii mai au si alte aspecte de elucidat în cazul Tinu, reclamate punctual de fiul nelegitim, Andrei Iucinu, exclus pâna de curând de la valoroasa mostenire ramasa dupa harnicul ziarist.
Procurorul Cristian Panait nu a lasat nici o avere în urma lui decât o Dacia hodorogita, un credit bancar – pe care i l-au lichidat colegii – si o logodnica „vesnic” deziluzionata. Singurele rude apropiate îi sunt mama si matusa, care nu s-au împacat nici un moment cu decizia parchetului, dar nimeni nu le ia în seama plângerile împotriva infamei solutii. Dosarul mortii lui nu a fost vazut decât de foarte putine persoane si e pazit cu înversunare, în mare secretomanie. De exemplu, nu s-a comunicat nimanui ca, pe lânga clasarea cauzei, s-a dispus – în acelasi dispozitiv al rezolutiei! – NUP fata de victima pentru luare de mita, o impietate menita sa-l discrediteze pe Panait daca apartinatorii ar insista pentru stabilirea si mediatizarea adevaratei motivatii a decesului. În acelasi scop denigrator – câta vreme a avut „obraznicia” sa se împotriveasca ordinului venit pe canalul (la figurat, dar si la propriu) Adrian Nastase-Joita Tanase (procurorul general cu nume de vacuta) – s-au identificat „cofactori” de stres „gradul de pregatire si experienta profesionala”, ba, suprem sacrilegiu, „mediul familial” modest!
Stiti ce? Statul nu ar trebui sa se dea de ceasul mortii atunci când mafiotii se lichideaza între ei. Pare cinic, dar experienta italiana, sub acest aspect, e edificatoare. Poate fi studiata si aplicata si în România. Viitorul e sumbru doar atunci când statul îsi lichideaza aparatorii si îi promoveaza si protejeaza pe criminalii acestora.
Alexandru Lele
